iulie 2011


Este ştiut, Jurnalul ca şi specie literară a dăinuit din cele mai vechi timpuri. Strămoşii îşi aşterneau gândurile pe zidurile peşterilor, scrijelate cu pietre ascuţite, încă dinainte de inventarea scrisului şi cînd limbajul se reducea la un pumnişor de cuvinte, mai mult mormăieli şi ţipete de glorie atunci când vânătoarea sau răpunerea duşmanului era încununată de succes. Suportul material a fost şi el diferit, o dată cu trecerea veacurilor: scoarţă de copac, piatră, frunză, papirus, lemn, hârtie, celuloid, până la suportul virtual de astăzi.

Jurnalierii nu au fost neapărat scriitori. Ei au fost scribi la curtea împăraţilor, cronicari, iar în timpurile noastre, publicişti, memorialişti, eseişti.  Unii, scrupuloşi îşi ţin un jurnal întreaga viaţă, consemnând cu acribie, tot ce li se întâmplă pe fragmente de timp. >>>>

Ion Untaru revine în forţă cu un volum masiv de poeme. Paso doble este noua carte de vizită a poetului. Poezia de aici, scrisă în toate genurile, cu predilecţie pentru genul scurt, are dimensiunile unui masiv muntos, care conţine un zăcământ bogat (Vasile Moldovan).

Libertăţile pe care un poet şi le asumă în faţa codului lingvistic, rezidă în însăşi natura procesului creaţiei. Ion Untaru a înţeles că experimentarea ca o manifestare creatoare asigură aflarea drumului care-i va determina personalitatea artistică. De aceea, el scrie cu aplecare şi… dezinvoltură aforisme, poeme într-un vers, haiku şi poem propriu zis, cu rimă şi ritm în dulcele stil clasic şi în vers alb. „Nici un material nu este mai refractar decât prostia!” (p.84); Meditaţie: „Chemări nedesluşite spre oaza unui vis” sau Călătorul: „Cu felinaru-aprins şi drumul e mai scurt” şi două haiku-uri semnificative: Noapte senină/ insomnia mă scoate/ la cules de stele” (p.58) sau: „Primind o bucată de pâine/ cerşetorul/ întâi o sărută” (p.52). >>>>

Volumul de poeme K3. Maşina de citit gânduri se înscrie în seria cărţilor care creează toposuri fantastice pornind de la simple orăşele ori părţi mărunte ale lumii. Exemplele de acest fel sunt numeroase şi extrem de variate în toate culturile: Edgar Lee Masters, cu Spoon River Anthology şi, în literatura noastră, Ioan Es Pop, cu Ieudul fără ieşire şi Pantelimon 113 bissunt doar doi dintre cei care exploatează acest model, în maniere şi măsuri foarte diferite. Nicolae Răzvan Mincu îşi plasează acţiunea în blocul K3 din Pantelimon, transformând realitatea într-o lume esenţial sacralizată. >>>>

Pe văile realismului contemporan. Unul dintre prozatorii iviţi în literatura valahă, pe văile realismului contemporan cu „confluenţe“ / „conexiuni“ în spaţiul agrest / rural, pare a fi Constantin Pădureanu, autor – până în prezent – al unor volume de povestiri şi nuvele – Minutul de la miezul nopţii (1989), Destine (1996), Gustul amar al exilului (1999), Judecata lui Dumnezeu (2004) etc. –, cărora li se adaugă „romanele“ Speranţa (1997) şi Ierusalimul împăcării (2009*).

Într-una din cele două prezentări ale problematicii prozei cultivate de acest autor (prezentări cu care Distinsul receptor este întâmpinat de pe coperta «Ierusalimului împăcării»), criticul literar Gabriel Coşoveanu arată că «Pentru Constantin Pădureanu, actul scrierii nu are niciun ingredient din zodia gratuităţii şi respinge afilierea la speţa violon d’Ingres, situându-se în orizontul responsabilităţii. >>>>

Rare sunt ocaziile, mai ales în societatea actuală, când un om manifestă generozitate şi sentimente sincere faţă de alt semen. Şi toate acestea în mod dezinteresat, din pură admiraţie şi prietenie. De altfel, prietenia literară ca şi concept, cunoscut şi trăit de generaţiile din falanga de aur a literaturii române, a ajuns un sentiment vetust şi depăşit în cele mai multe cazuri şi e ca o pasăre kiwi – cea fără de aripi – care umblă pe pământ fără putinţa de a se înălţa în văzduh, ca şi suratele ei înaripate.

De aceea, cu atât mai lăudabilă este iniţaitiva autorului Răzvan Ducan care a hotărât să pună la dispoziţia cititorului, un exemplu grăitor şi cât se poate de actual de prietenie frăţească actuală, cât se poate de frumoasă, care, în decursul anilor, s-a întrăinicit şi a rezistat până la dispariţia unuia dintre autori. >>>>

Despre cercetătorul Răzvan Alexandru Oţetea, profesor de istorie la Şcoala cu clasele I-VIII din Sascut – Bacău (ce ocupă funcţia de director a şcolii mai-sus amintite), am aflat de curând, cu ocazia invitaţiei primite la lansarea ultimei sale cărţi. Perseverenţa tânărului cercetător (născut în 1978) poate fi probată prin numeroasele studii şi cercetări ştiinţifice asupra controverselor istoriei naţionale, cercetări ce au fost publicate în diverse reviste din ţară (Revistele Variante, Acta Bacoviensia – Anuarul Arhivelor Naţionale Bacău, Agora ). Cu o profundă aplecare spre arheologie, Răzvan-Alexandru Oţetea se alătură echipelor de cercetători şi arheologi de prestigiu din ţară, încercând să dea la iveală aspecte mai puţin studiate ale istoriei naţionale. În studiile şi cercetările sale (poate şi datorită faptului că este strâns legat de oraşul Bacău) întreprinde, cu o deosebită minuţiozitate şi rigurozitate ştiinţifică, studii asupra istoriei acest important oraş de pe harta Moldovei. >>>>

Povestitor de lungă cursă fantastică. „Macronuvela“ / „Microromanul“ din care s-au publicat şapte capitole în «Uezen şi alte povestiri» (supra), continuă („în tele-serial“) să pună la dispoziţia Distinsului Receptor Valahofon, tot sub pseudonimul Snowdon King, capitolele VIII – XV («Capitolul VIII / Calul troian», «Capitolul XIII / Conştiinţa lui Uezen»,  «Capitolul XV / Întuneric şi lumină», cu „nucleul“ / „centrul de gravitaţie epic-fantastică“ în «Capitolul XI» care îşi circumscrie „subcapitolele“: «Remember», «Cartea Creaţiei după Democles», «Viaţa lui Uezen» şi «Revoluţia sexului» etc.), drept „urmare psiho-acţional-dramatică“, însă sub un titlu „mai fermecător“, Conştiinţa lui Uezen (2010*), având «Cuvântul înainte», Ionuţ Caragea, ori Un pariu câştigat cu literatura, de Dumitru Scorţanu, unde mai aflăm: «Ar fi fost de neconceput pentru mine ca după ce m-am lăudat tuturor că l-am descoperit (pus în valoare) pe poetul Ionuţ Caragea, să nu-l fi publicat într-un gen oarecum diferit. >>>>

Pagina următoare »