2. Eternităţi sibiene

Făcând din cunoaşterea culturii tradiţionale , din studiul etnografic şi de încadrare istoriografică un imbold major şi un demers intelectual, Ilie Moise se apleacă în cartea Eternităţi sibiene – repere pentru o istorie a culturii tradiţionale, apărută la Editura Imago, Sibiu, asupra unei zone cu bogat specific cultural, „ţinutul dintre Olt şi Mureş, arondat, în mare parte, judeţului Sibiu.“

Conform propriilor afirmaţii, autorul „a avut în vedere principalele momente ale evoluţiei interesului pentru cultura populară din zonă, precum şi elementele de specificitate care individualizează Sibiul, îl fac recognoscibil, în contextul culturii şi civilizaţiei tradiţionale din România.“

Acribia de cercetător duce autorul către toate izvoarele care pot contura diacronic profilul cultural al zonei, detaliind cu minuţiozitate contribuţii şi manifestări culturale.

În străduinţa de a contura specificitatea zonei, autorul se opreşte asupra colindului laic din Cârţişoara precum şi a colindelor vânătoreşti din zonă, cu extindere asupra spaţiului transilvan, asupra unor datini şi obiceiuri, precum: prinsul verilor şi al văruţelor, nunta la munte, hodăiţatul, sărbătoarea Sânzienelor, Sângeorzul, Ispasul, Filipii. De asemenea, se prezintă specificul jocului duminical, al portului tradiţional „de Sălişte“, al vaselor „de ceramică în contextul unor obiceiuri tradiţionale româneşti şi săseşti“, precum şi al altor „comori ale artei populare sibiene“, între care ţesăturile de casă, arta prelucrării lemnului. Nu sunt uitaţi nici „Junii Sibiului“, cu Ion Macrea. încrezător în faptul că „tradiţia în ansamblul ei nu s-a întrerupt niciodată şi nu se întrerupe nici astăzi ci, ca şi altădată, se caută noi materiale, noi limbaje, noi moduri de a realiza frumosul“, Ilie Moise se înscrie între marii susţinători ai tradiţiei, punând în acest efort metodă, documentare vastă şi rezultatele cercetărilor pe teren, iubire de neam şi de tradiţie.

ELISABETA BOGĂŢAN