15 Martie 2007 Angela-Monica Jucan: „Patologia“ lui Păcală sau „simptomatologia sănătăţii“,ed.Bibliotecii”Petre Dulfu”,Baia Mare(Al.Florin Tene)

Autoare a mai multor articole şi studii literare de substanţă, publicate în diferite reviste de specialitate, precum şi a două volume de eseuri despre operele lui Mircea Vulcănescu şi George Bacovia, Angela-Monica Jucan vine în întâmpinarea cititorilor săi constanţi cu un amplu studiu despre „Isprăvile lui Păcală“ ( 1894, Petre Dulfu), având un titlu simptomatic: „Patologia“ lui Păcală sau „simptomatologia sănătăţii“, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu“, Baia Mare, 2006.

Structurat în şapte capitole, „Anexe“, „Un rol terminal: Păcală“ şi grafică de Mara Pop, volumul analizează, din toate unghiurile, personajul lui Petre Dulfu, care „este partizan al decubitului pacientului dulceag-balcanic, exersat pe durata golului dintre evenimente, completat, la nevoie, cu somnul“. Păcală, perceput ca esenţă simptomatică a neamului din care provine, în faţa evenimentelor stă, între evenimente… fuga: acţio-nează în timpul lor şi râd după ce acestea trec.

Angela-Monica Jucan îmbină într-o sinteză bine definită şi documentată (vezi subsolurile paginilor), cercetarea „fenomenului“ Păcală, din unghiul manifestărilor, ce scapă de istorie, cu speculaţia psihopatologică şi filozofică al fondului spiritual. Printr-o analiză pertinentă, autoarea subliniază faptul că în Păcală redescoperim Homo poeticus, homo verus (realist), dar şi homo habilis (adaptabil), aceste chintesenţe induc la concluzia că „la Păcală, între spirit şi materie, va învinge totdeauna spiritul-componenta pasivă, «de interior“, a universului uman“.

Cartea Angelei-Monica Jucan nu abordează un Păcală a lui Delfu, din punctul de vedere al hermeneuticii, întrucât autoarea ţinteşte către o viziune coerentă şi globală asupra multitudinilor de subînţelesuri ce vin dinspre „lumea interioară“ a lui Păcală, care „filează impresii“. Autoarea ştie să se ridice uşor deasupra obiectului investigat şi să-l analizeze în şiruri de conexiuni care iluminează: opera lui Petre Dulfu, dar şi personajul său, o mentalitate, un fenomen uman specific. Are înzestrare pentru analogia rapidă şi pentru scenariul de idei, iubeşte coerenţa şi armonia teoretică. Dublată de maliţie, exprimarea sclipitoare are sa-voare: „Credem că râsul şi toate activităţile sau atitudinile adiacente constituie o ludopro-filaxie la care Păcală face recurs în mod instinctiv, prevenind, astfel, amplificarea până la mărimi nesănătoase a însuşirilor sale şi aşa mai mult colorate decât ale mediei umane“. Rămăşagurile, furtişagurile, iubirile, curajul, combativitatea, agresivitatea competitivă, etc., sunt tot atâtea topologii (Vezi: William Herbert Sheldon, cu tipurile de personalitate.), care caracterizează personajul abordat. Autoarea stă sub semnul raţiunii (pe care filosofia clasică germană o numea Vernuft), dar şi sub zodia intelectului (Verstand). Ea face deci operă de ordonare şi consolidare raţională pe o materie inefabilă, subtilă prin chiar esenţa ei, este, deci, mai mult decât a „re-picta“ sau „re-compune“ faptele dintr-un tipar încremenit, dar care, încă, trăieşte printre noi întrucât simţul artistic al eseistului se exprimă într-un limbaj el însuşi rupt din formele artei. Dicţiunea ideilor este un mod de expresivitate a intelectului.

Autoarea acestei interesan-te cărţi are rigoarea şi precizia teoreticianului. Inteli-genţa este un mod de a dubla observaţia asupra amănuntului, cu fine consideraţii teore-tice prilejuite de adâncimile textului lui Petre Dulfu. Probabil că nu întâmplător Angela-Monica Jucan abor-dează reflecţia liberă conjugată cu cea raţională, pentru esenţializarea observaţiei socio-psiho-patologică. Amănunt observat şi de prefaţatoarea cărţii, Ioana Dragotă.Relaţia Păcală – Tândală, observă autoarea, este abordată de Dulfu în contextul „coincidenţei“, concluzionând cu „rolul terminal“ al lui Păcala.
Cartea trebuie privită ca o paradigmă a eseisticii, fiind seducătoare şi prin reflecţiile adiacente, pe care le suscită şi în care aflăm un fin amestec de fundament teoretic şi spirit speculativ cu trimiteri în alte literaturi, de modalitate asociativă şi putere asertorică.

AL.FLORIN TENE