Este ştiut, Jurnalul ca şi specie literară a dăinuit din cele mai vechi timpuri. Strămoşii îşi aşterneau gândurile pe zidurile peşterilor, scrijelate cu pietre ascuţite, încă dinainte de inventarea scrisului şi cînd limbajul se reducea la un pumnişor de cuvinte, mai mult mormăieli şi ţipete de glorie atunci când vânătoarea sau răpunerea duşmanului era încununată de succes. Suportul material a fost şi el diferit, o dată cu trecerea veacurilor: scoarţă de copac, piatră, frunză, papirus, lemn, hârtie, celuloid, până la suportul virtual de astăzi.

Jurnalierii nu au fost neapărat scriitori. Ei au fost scribi la curtea împăraţilor, cronicari, iar în timpurile noastre, publicişti, memorialişti, eseişti.  Unii, scrupuloşi îşi ţin un jurnal întreaga viaţă, consemnând cu acribie, tot ce li se întâmplă pe fragmente de timp. >>>>