Studiu şi reportaj, prinzând pe viu obiceiul măsuratului şi meditând asupra lui, cartea „Măsuratul oilor” de Ioan Dan Bălan, apărută la Editura Confluenţe, 2007, dovedeşte reale calităţi de etnograf.

Subliniind faptul că măsuratul este o tradiţie milenară, esenţială în viaţa oierilor din Valea Jiului, Ioan Dan Bălan face conexiuni cu sistemele de măsurare geto-dacice: „Este surprinzător să constatăm că măsuratul laptelui în practica păstoritului din judeţul Hunedoara se identifică, ca principiu, cu sistemul arhitectural al sanctuarului patrulater de la Costeşti, alcătuit din 36 stâlpi, şi, de asemenea, cu sistemul calendaristic al geto-dacilor, după care anul era împărţit în 36 săptămâni.”

Autorul află corespondenţe între numărul de stâlpi ai sanctuarului, numărul de săptămâni şi de zile din an şi măsuratul „în şase” (dar şi şase +1) cu găleata, măsura, cupa, ceea ce reprezintă dovezi ale unui sistem unitar de măsurare.

Trecând la reportajul la faţa locului la stânele din Valea Jiului, Ioan Dan Bălan remarcă rânduielile bine statornicite din vremuri imemoriale, atmosfera tonică, de încredere şi voie bună, cu care se desfăşoară măsuratul laptelui, prezentând, concret, mulsul laptelui la măsurat la o serie de stâne: Straja, Buta, Şiglău, Frunţi, Muncelul Birăonilor, Muncelul Dobrăii, Preluca, Cleanga, Dealu’ Popii, După Ogradă (Sălăşani) – Baru (făcând elastice hotarele zonei, către Strei), Sterminos. Sunt reţinute nume, fapte, locuri. Se subliniază faptul că instrumentele folosite la măsurat sunt, de veacuri, aceleaşi: ştirca şi cilindrul, haracul, cioiul, găleata, veadra. Sunt prezentate sistemele de măsurare în şase şi în şapte.

Pentru a circumscrie mai bine obiceiul măsuratului azi, sunt prezentate opinii ale unor personalităţi despre măsurat. Toate aceste opinii revelează importanţa lui pentru colectivitatea de oieri.

Şi, pentru o mai sensibilă apropiere de acest obicei, sunt prezentate atât strigături momârlăneşti, cât şi unele proze ale autorului inspirate din măsurat: Măsura Cerului, Garsoniera ciobanului, La scopit, Mă duc să văd de soarta mea. Talentul literar al autorului nu se dezminte, portrete memorabile sunt creionate din câteva linii, mai mult, oamenii muntelui se revelează drept un personaj colectiv bine individualizat.

Stilul, atât la proze, cât şi la reportaj, este alert, sugestiv, frazele sunt elegant construite, o infuzie de poezie luminează demersul reportericesc şi chiar studiul etnografic. Dar, având în vedere obiectul studiului etnografic, prevalează grija atentă pentru exactitatea datelor şi a surselor. Astfel, Ioan Dan Bălan, poet şi prozator, dovedeşte valenţe noi, de etnograf şi de reporter.

ELISABETA BOGĂŢAN