O CARTE PE ZI

Cine nu-şi doreşte o întâlnire romantică? Cine, în iureşul nebulos al cotidianului, nu are nevoie de un răgaz, prilej de tihnă şi  bucurie lăuntrică, gustată pe îndelete, cu pipeta ca să-i simtă mai bine aromele?

Cine spune că nu mai e nevoie de Poezie, se înşeală amarnic.  E nevoie, mai mult ca oricând. Poezia, doar ea îţi mai conferă o armură trainică împotriva săgeţilor, a lăncilor  şi săbiilor care stau la pândă. Ea a fost, este şi va rămâne o STARE DE NECESITATE. Şi uneori, de urgenţă, o terapie absolut necesară,  e TERAPIA CU LUMINĂ, e gura de oxigen care-ţi intră-n plămâni şi apoi, în fiecare fibră a inimii, trecând prin artere şi vene, până în vârful degetelor. >>>>

Volumul recent apărut în cadrul proiectului „Scriitori buzoieni pentru literatura română” – sub egida Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană” – cu o scurtă prezentare alcătuită de  Marin Ifrim, intitulată „Poeţi români din Anglia” – se înscrie în linia liricii de ultimă oră, de factură modernistă,  într-o tonalitate intimistă, caldă, încărcată de sensibilitate.

Autoarea este o poetă a stărilor. Poezia ei este una de stare. Poemele sunt parcă strânse într-un căuş, precum  un şuvoi stelar de metafore, azvârlite de un magician precum licuricii noaptea, în ţărână. Un pumn de stele împrăştiate în iarbă.         >>>>

Scriind şi publicând la braţ cu aceeaşi călăuză harică: „Ceasuri de îndoieli”, versuri, Ed. Spirit românesc, Craiova, 1994; „Arabescuri”, eseuri, Ed. Spirit românesc, Craiova, 1995; „Detaşare într-un spaţiu dens”, versuri, Ed. Spirit românesc, Craiova, 1995; „Individualitatea destinului” (eseuri asupra individualităţii destinului în artă), Ed. Spirit românesc, Craiova, 1996; „Spaţiul din nelinişti”, versuri, Ed. Scribul, Slatina, 1998; „Ochiul de lumină”, versuri, Ed. Fundaţiei Scrisul românesc, Craiova, 2000; „Suferinţele unui redactor”, roman-jurnalier, Ed. Alma, Craiova, 2006; spiritul introspectiv al scriitoarei Doina Drăguţ a convins critica literară că se află pe traiectul descoperirii unor esenţe ale adevărurilor ascunse sub suprafeţele sferei lumii fenomenologice. >>>>

Recent, la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, cunoscutul ziarist şi prozator Viorel CACOVEANU a tipărit romanul „Învinşii”, carte cu totul singulară în peisajul prozei româneşti a ultimelor decenii.

Cartea diferă de alte romane şi datorită caracterului său documentar, autorul propunându-şi să abordeze, tema dintr-o altă perspectivă, deşi romanescă, totuşi lipsită de edulcorări sau abordări siropoase, ceea ce o menţine, de la prima la ultima sa pagină, tot timpul, în atenţia cititorului.

Autorul, deşi nu este un om al locului, doreşte să prezinte, de o manieră mai exactă, obiectivă şi precisă, celebrul „caz Şuşmann”.  În ultimii aproximativ 35 de ani, subiectul a mai atras atenţia şi altor autori, fie parţial, fie complet. >>>>

Ultimul volum semnat de Ion Untaru, cu o prefaţă de Vasile Moldovan, cuprinde poeme haiku, poeme într-un vers, aforisme, poezii. Un haiku aminteşte de fabula ” Iepurele şi broasca ţestoasă” evidenţiind prin antiteză perseverenţa. De astă dată, protagoniştii sunt un globe- trotter şi un melc, mereu în criză de timp; umanul pierde în faţa gasteropodelor, fiinţe aproape inerte : ” Globe- trotter odihnindu-se/ pe lângă el / trece un melc ”. Altădată mica vietate, nevinovată, inconştientă, în afara timpului şi spaţiului, se complace într-o calmitate dezarmantă. Calea ferată, simbolizând materializarea timpului, asigură protecţie unui melc inocent : ” Între şinele / de cale ferată / liniştit melcul ”. Motivul poetic al senectuţii reliefează melancolia, nostalgia, fiind asociat cu trecerea timpului şi comuniunea om- natură. >>>>

Romanul memorialistic cu un titlu simptomatic “Traiectorii interzise “ de Vasile Gh.Pascal apărut la Editura “Limes”, Cluj-Napoca, 2006, face o radiografie romanţată a vieţii unui ofiţer în armata română înaide de mişcarea revoluţionară din decembrie 1989, şi după. Pentru a înţelege mai bine semnificaţia titlului să vedem ce înseamnă traiectorie.Conform Dicţionarului Academiei acest cuvânt exprimă drumul parcurs în spaţiu de un corp în mişcare, sau linia curbă descrisă de un punct material. Cuvântul interzis este explicat prin a nu permite să se facă un anumit lucru. Astfel, încă din titlu, autorul ne pune în temă că evoluţia normală a vieţii personajului din roman a întâmpinat oprelişti din partea unor factori sociali şi politici.

Cartea este structurată în 17 capitole plus un Prolog prin care autorul ne introduce retroactive în atmosfera cazărmi, dar şi în cea familială de la Braşov, în primul său concediu de odihnă. Acest roman se încheagă prin independenţa fiecărei capitol ce are un titlu şi poate fi considerat o povestire independentă luată ca atare.Personajul principal este un tânăr ofiţer sosit la unitatea militară din Florieni, de fapt acesta nu este altcineva decât autorul.Dar nu întotdeauna personajul din carte se suprapune asupra imaginii autorului. Între cei doi intervin gândurile ascunse, ne rostite , datorită necesităţii autocenzurii, de teama regimului politic în care trăia. >>>>

Un subiect fad, plictisitor, banalizat prin epuizare şi vulgarizare a devenit, iatǎ!, proaspǎt, efervescent, luminescent, clocotitor, pasional. E vorba despre dragoste. „Despre dragoste. Anatomia unui sentiment”, apǎrut on-line la Editura LiterNet 2004, ediţia a II-a, corectatǎ şi adǎugitǎ, se numeşte şi volumul scris de Liviu Antonesei. Atâţia creatori de frumos au fost tentaţi de a alege ca temǎ iubirea, cântând-o în nesfârşite poeme ori dezvoltând-o în prozǎ, în subiecte palpitante. Ba, mai mult, psihologia dragostei a fost dezbatutǎ pe larg în lungi şi obositoare eseuri, disertaţii, conferinţe, convorbiri, interviuri etc. Ne-am obişnuit cu jurnalistul Liviu Antonesei, cu stilul sǎu ironic, uşor detaşat, ori prea implicat, emiţând judecǎţi pe cât de aspre, pe atât de obiective. Scriitorul Liviu Antonesei e însǎ altfel, dezvǎluitor, plin de surprize şi neaşteptat de sentimental, cald, apropiat, dincolo de tǎietura precisǎ a specialistului. >>>>

Ar trebui să ne întrebăm, unde se termină realul şi unde începe absurdul? De cele mai multe ori acestea se amestecă inseparabil… Dar ce-ar fi viaţa reală fără mirajul absurdului?  Şi nu din real se hrăneşte fantasticul?

Originalitatea acestui tânăr poet a devenit deja notorie, de când a publicat câteva volume de poeme în care îşi urmează traiectul propriu  fără a ţine prea mult seamă de convenienţele care mai ţin legat cu sfoara, zmeul imaginaţiei sale. Zborul său este liber, practic, fără coordonate geografice ori temporale. Paparuz este aidoma unui vultur care se simte bine doar pe înălţimile  stâncoase de unde i se desfăşoară pe dinaintea privirii agile, o întreagă panoramă a umanului cotidian. El îşi ţinteşte obiectivul  şi nu-l slăbeşte până ce nu-l secătuieşte de sensuri.

Adrian Paparuz  este un copil teribil a cărui joacă predilectă  este de-a zmeii. >>>>

Titlul cărţii transformă în simbol un  element al naturii, regina albinelor şi-l  adaptează unei idei  esenţiale a cărţii, continuitatea vieţii în alt plan, prin moarte, încununarea acestui miracol fiind creaţia. De altfel, această idee poetică, forma fixă a versurilor  şi recurenţa  unor motive cum sunt  câmpia, satul natal, ulmul privit  ca un copac  simbolic (în realitate, pe cale de dispariţie), moartea, amintirea părinţilor conferă unitate universului  poetic al cărţii.

În unele sonete, adresarea către divinitate  ca principală  caracteristică a rugăciunii se integrează tonului confesiv, dominat de prezenţa implacabilă a morţii.  În    contextul unei  permanente visări pe tema destinului, natura  şi satul natal sunt un leagăn  al revelaţiei şi, concomitent, realităţi atemporale. Când nu se raportează la divinitate,    eul poetic se   izolează într-o ipostază aproape ermetică, de tip meditativ, care se defineşte în mod paradoxal  prin imagini exterioare ale naturii populate de diverse simboluri, expresii ale unei melancolii reţinute  şi ale unui echilibru afectiv impus prin     contemplaţie. >>>>

Roman de factură psihologică, “Viaţa pe fugă” de Mirela Roznoveanu se remarcă prin interesul pentru social, pentru descrierea de persoanje şi evocarea în detaliu a mediului, dar şi prin modul exemplar în care autoarea ştie să surprindă exteriorizarea sufletului, mutaţiile sufleteşti sau interiorizarea lumii în conştiinţa personajelor. Volumul este scris în exil şi zugrăveşte cu măiestrie nu doar Lumea Nouă, ci şi momente cheie din trecutul României comuniste.

Mirela Roznoveanu, deţinătoare a Premiului pentru literatură  comparată 2008

Printre volumele semnate Mirela Roznoveanu se numără:  „Civilizaţia romanului”  (eseu despre romanul universal; volumul I – 1983, volumul II – 1991), „Totdeauna toamna” (roman, 1988), „Viaţa pe fugă” (roman, 1997), „Platonia” (roman, 1999), „Timpul celor aleşi” (roman, 1999), „Toward a Cyberlegal Culture” („Către o cultură juridică virtuală. Eseuri”, 2002), „Born Again – in Exile” („M-am născut a doua oară în exil”, poeme, 2004), „Elegies from New York City” (2008), „Civilizaţia romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote”, (2008), etc. În 2008, scriitoarea obţine Premiul pentru literatură comparată 2008 al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România. >>>>

Istoricul Mircea Stănescu, doctor în filosofie al Universităţii Bucureşti, consilier principal la Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale a scris această carte-document îmbinând excelent informaţia istorică cu analiza sociologică într-un clişeu psihologic, creând, prin mărturii sau descrierea unor fapte, uneori trecute de logica raţionalului, imaginea „activităţii de reeducare”, adică a genocidului sufletelor, cum bine spunea Virgil Ierunca.

Lucrarea, prima dintr-o suită de trei volume ce reprezintă o istorie a reeducării comuniste de la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50, are o structură interesantă, de adevărată lecţie de istorie cu rigoare de tratat ştiinţific. Debutează cu o succintă analiză a pedagogiei lui Makarenko, considerat fondatorul acestei noi metode, şi care a fost însărcinat în anii 1920-’30 de către autorităţile sovietice cu reeducarea tinerilor delicvenţi din coloniile „Maxim Gorki” şi „Dzerjinski”. >>>>

Segment mai puţin investigat de literatura genului, detenţia feminină în România anilor 1945-1989, constituie o arie de studiu de o vădită importanţă şi un real interes, nu doar pentru cercetători, ci şi pentru publicul larg. Este tocmai ceea ce îşi propune studiul tânărului şi activului cercetător Graţian Cormoş, Femei în universul concentraţionar din România (1945-1989), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2009, studiu aflat deja la a doua ediţie, din raţiuni pe care însuşi autorul le clarifică în Prefaţă: ,,Am constatat că volumul a trezit interesul unor oameni cât se poate de diferiţi… Deşi poate părea ciudat, Femei în universul concentraţionar din România (1945-1989) este pentru mulţi dintre cititorii mei, o poveste atemporală, care poate fi înţeleasă fără probleme şi de un chelner din Malaezia sau de o coafeză din Manhattan, pentru că ea penetrează rapid schemele intuitiv-emoţionale ale oricui.’’ (p. 9). >>>>

În ultimii ani asistăm la o modă a albumelor monografice. Pentru judeţul Buzău, unde cunosc mai bine situaţia, începuturile pot fi fixate în 2001 când sub egida Consiliului Judeţean a apărut un „Ghid micromonografic al localităţilor judeţului Buzău”, dar iniţiatorul direcţiei a fost sociologul Gh. Petcu. După ce a scos (coautor şi coordonator) o monografie a Buzăului (2002), el a editat „Municipiul Buzău. Album monografic”, 2003, „Judeţul Buzău. Album monografic”, 2004, apoi în 2005 „Municipiul Râmnicu Sărat. Album monografic” (în colaborare). Chiar autorii volumului pe care îl vom comenta au antecedente în domeniu – Marcela Marin a publicat în 2005 cartea „Sărata Monteoru. Album monografic”. Bucurându-se deci de o mare frecvenţă şi răspândire (semnalez chiar apariţia unui album sătesc: Preot Ion Gh. Ceauşu, „Satul Găvane în imagini”, Ed. Grafica prahoveană, 2006), albumul monografic este înainte de toate o scriere care ne invită să ne pronunţăm asupra rosturilor şi specificului său. O vom face, descifrând răspunsuri la întrebările noastre chiar cu ajutorul cărţii soţilor Marin din Monteorul Buzăului. >>>>

Muzeul de Artă-Palatul Jean Mihail din Craiova a găzduit, în Sala oglinzilor (veneţiene) o după-amiază de muzică şi poezie. Cunoscutul duet concertistic format din Octavian Gorun (vioară) şi Corina Stănescu (pian) au asigurat un inspirat preludiu cu piese de muzică clasică de mare popularitate, după care directorul instituţiei gazdă – posesoare a celei mai bogate colecţii de picturi şi desene de Ion Ţuculescu -, criticul şi istoricul de artă Florin Rogneanu, a descris contextul în care se înscriere noua manifestare.

Intrând în atribuţiile de moderator, Iulia Negrea, secretar literar la Filarmonica Oltenia din Craiova, i-a invitat pe cei înscrişi pe afiş să comenteze cele două cărţi scrise de Gheoghe Daniliuc, lansate chiar cu acest prilej. Rând pe rând, şi-au exprimat opiniile critice: Dan Lupescu, Bianca Predescu, George Popescu, Florea Miu, Gheorghe Barbărasă. În final, Gheorghe Daniliuc a făcut o mărturisire de credinţă, după care a dăruit câte un exemplar din cele două volume şi a oferit autografe iubitorilor de literatură.

Prezentăm mai jos comentariul critic realizat şi prezentat de Dan Lupescu. >>>>

Cercetând cu atenţie structura scrierilor sale, definindu-i cu răbdare portretul psihologic, atunci când vorbim despre calitatea intelectuală a prof. dr. Adrian Botez, nu vom putea să nu-i atribuim coincidenţe spirituale regăsite în doxografiile filosofiei postaristotelice. Fără a expune aici ideologiile lui Agathinos, Speusip, Empedocle sau Sextus Empiricus, şi fără a analiza doctrinele filosofiei stoice, sceptice, sau epicuriene, remarcăm faptul că avem de-a face cu o personalitate în care s-a localizat şi vibrează, unda transcedentală a românului veritabil, naţionalist legat prin cordon ombilical de ţară, dar mai ales, cu un cărturar elitist. Constatările unui atât de pătrunzător exeget merită întreaga atenţie. Dându-şi seama de cauza accentuării decadenţei în cultură, periclitându-se astfel consistenţa spirituală a poporului român, Adrian Botez îşi asumă vigurozitatea atitudinii de demascare a planului premeditat, cu privire la intenţia de subculturalizare României.

Prin 1979, Eugen Jebeleanu îi dedica poetului grec Yannis Ritsos următoarele versuri: „Nu cred în poeţii care nu ştiu să sufere/ nu cred în poeţii care suferă doar pentru ei” (Credo)  Într-adevăr, prin intuiţia mijlocitoare a trăirii în lumea concretă, a zbuciumului care destramă sufletul, Adrian Botez ştie să sufere, şi nu doar pentru el, după cum vom vedea aplecându-ne asupra volumului de versuri semnat de domnia-sa, intitulat „Aici la-ntâlnirea tuturor câinilor” (Ed. Rafet, Râmnicu Sărat- 2009) >>>>

De ce revin şi recitesc mereu cartea „ Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat”? Cartea este oglinda sufletului lui Artur Silvestri. O recitesc cu multă plăcere, deoarece doresc să retrăiesc ca şi autorul, frumuseţea clipelor în care el a trăit zile de neuitat şi a descoperit, ca şi noi, frumuseţea lumii cunoscute. Şi cum să nu ne regăsim în aceste pagini, când descoperim că am gândit şi am simţit la fel cu o fiinţă pe care nu am întâlnit-o niciodată, autorul volumului? Artur Silvestri, cel care a dat multora speranţe şi imboldul de a scrie literatură, a aşternut pe hârtie amintiri emoţionante, a lăsat pentru posteritate impresiile inedite ale vieţii cotidiene, în care totul este aşa de viu, de fumos colorat, totul palpită şi intră în rezonanţă cu inima autorului. Este o lume magică, plină de frumseţe şi de culoare, de muzicalitate, redată în cuvinte mişcătoare, căci ne face să retrăim şi noi aceleaşi emoţii avute poate în aceleaşi locuri descrise de autor. Suntem, împreună cu autorul impresionaţi de lumea miniaturală a insectelor sau în cea plină de tandreţe a animalelor, cea plină de culoare a florilor sau arborilor, vedem, până la durere, frumuseţea trandafirului înflorit, ne plimbăm prin dulcea lumină a sudului Franţei pe Canal du Midi şi asistăm la jocul vidrelor în apă, ne înfioară moartea unui porumbel sau ne plimbăm pe străzi şi parcuri cunoscute din Bucureşti. >>>>

Recenta carte publicată de scriitorul Al Florin Ţene la Editura ,,Contrafort” din Craiova, carte intitulată ,,Cu inima în palmă”, reprezintă istoria formării unui scriitor autentic, cu parcursul său remarcabil, relatarea procesului de coagulare în jurul operei sale literare a unui fenomen literar-artistic,  împlinit prin constituirea unei instituţii de cultură cum este Liga Scriitorilor din România şi potenţialul acesteia de a capacita şi susţine relaţii de promovare culturală reciprocă (aşa cum este fructuoasa colaborare cu Asociaţia Română pentru Patrimoniu), dar mai ales ne este relevată în această carte gândirea, concepţiile despre viaţă, literatură şi artă ale unui scriitor şi promotor cultural reprezentativ pentru cultura română contemporană.

Extrem de condensat, volumul ,,Cu inima în palmă” cuprinde în doar 40 de pagini o prezentare esenţială a demersului literar artistic contemporan, desfăşurat pe parcursul a peste cinci decenii în ţara noastră, precum şi raportarea sa la fenomenul literar internaţional, într-o viziune ce denotă studiul amplu întreprins de autor în cunoaşterea contextului cultural actual şi intuiţia prefigurării direcţiilor avangardiste viabile. >>>>