19 Aprilie 2007 – PETRE SCUTELNICU : „Poeme pe cord deschis ” , ed.” Casa Scriitorilor „,2006(Aurel Pop )

Poetul Petru Scutelnicu, este o personalitate a vieţii literare româneşti, a scris numeroase articole, publicate in revistele literare, autor al volumelor de versuri: “Paznic la floarea de măceş”, 1996, “Ameninţarea cu viaţa”, 1998 şi “Viaţa de unică folosinţă”, 2002, toate editate la prestigioasa editură “Plumb”, din Bacău. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1999.

În 2006, Petru Scutelnicu vine cu un nou volum: “Poem pe cord deschis”, apărut la editura “Casa Scriitorilor” din oraşul de reşedinţă al poetului ; Bacău. Năutatea acestui op constă în primul rând în faptul că pe lângă forma sa elegantă, întregul volum este tradus în limbile engleză (Mihaiela Dorobăţ) şi în franceză (Petru Scutelnicu, Florentina Florin şi Mihaiela Dorobăţ), fapt ce dă posibilitatea de lărgire a ariei de circulaţie a cărţii, acum când graniţile spre vest sunt deschise.

Petru Scutelnicu merge pe aceiaşi linie a tipului de poezie înrudit cu haiku-ul. Ieşirea din şablonul creator nipon dă posibilitatea cititorului să înţeleagă mai bine registrul expresiv în care trăirile sunt cuprinse ca într-o: “casă înnorată/ ninsoare provincială/ gratii de fier” în care “ bătea grindina/ cade tencuiala/ de pe amintiri”(Grădina cu amintiri).

În unele poeme ale volumului autorul vine şi mărturiseşte: “tată eu am făcut tot ce-am vrut” (Orgoliu) dar nu uită să-l pună în gardă pe cel care la procreat că: “tată ai luat un tren/ prea îndepărtat” (Balada trenului) dar convins că prin acest avertisment: “tata trece de moarte” (O casă la oraş) deşi “tata seamănă a toamnă/ şi numai tristeţea îi mai alunecă pe gât” (Strigăt) cu toate că: “de pe ambele maluri se simte briza poemului/ într-o zi tată ai tăcut mult” (Clipa din cuvânt), ca în final: “o toamnă desfigurată răsuceşte sângele/ tata tocmai pleacă de acasă într-o moarte” ( Moarte de maximă siguranţă). Obsesia în plan simbolic al evoluţiei celui care la procreat se transformă într-o adevărată veneraţie. Conştient că şi el la rându-i e tată, rămâne ca o imagine ce se perpetuă “dincolo de gard” unde “începe stepe melancolice” (Frontiere).

Pendularea între cele două anotimpuri; “o iarna grea ca un ţipăt” (Vecinătate), “într-o toamnă/ tristeţea şi spaima au rămas afară din poem”(Frunze de tutun), autorul îşi găseşte liniştea în cea de a şaptea zi, recunoscând uneori deschis: “cad la învoială cu duminica din mine” (Poem pe cord deschis…) momentul în care se crează o stare de trecere ciclică ce duce spre un centru în care : “o inimă tacea frumos/ ca un ziar de la poluri/ pe un ţărm de alpaca/ se întâmplă într-o seară/ un cuvânt al mamei” (Întâmplare). Drumul acesta parcurs; “în oraşul de unică folosinţă”, arăta ca “o ţară gri şi unedă dintr-o zi de duminică” (Melancolie torenţială) unde poetul stă şi cugetă precum Creatorul care în cea de-a şaptea zi s-a odihnit, binecuvântând ; “prima duminică a lumii dintâi” (Lumea dintâi). Din când în când poetul îşi aduce aminte de duminicile de altădată când ;”mestecam o felie proaspătă de duminică/ vecinii făceau curat în balcon/ se uitau spre răsărit/ apoi stingeau toamna din sufragerie” (Vecinii toamnei) oscila între unele stări de bucurie; “era jumătate duminică” dar şi de unele situaţii în care neajunsurile îl năpădeau, părăsit fiind de unii prieteni în care poetul îşi punea speranţa; “şi jumătate tristeţe” (O Veneţie cu aromă de singurătate). Timpul şi spaţul; “duminică într-o ţară umedă” (Ziua de duminică) sau locul de tihnă în care se iau hotărârile într-un moment decisiv, se vor comprima în final la o meditaţie, astfel că şi cititorului îi v-a da senzaţia că are în faţă tema principală a cărţii.

Îndemnul la reculegere atunci când: “întorci viaţa la duminica următoare” (Camera de urgenţă), trecutul mai dă târcoale din când în când, lasând la o parte momentele grele, îţi aduci cu drag aminte:“din copilărie rămân numai duminici/ acoperite de pământ bun şi fertil/ apoi ieşi din copilărie până nu-ţi vine de hac/ cu duminica ajunsă în gât” (Octombrie de staniol) fiind şi unele clipe pline de împliniri, adevărate duminici; “în doze mici” (Cântar) pe parcursul jalonat spre maturitate, răgaz de o duminică în care se decantează la un moment dat neîmplinirile fie ele şi pe plan sentimental, social sau politic, cât şi al împlinirilor în perspectiva unui proiect: “cu anotimpul sălciu într-o haltă disperată/ cu melancolia însângerată/ pleacă taxiuri spre toate visele lumii/ gările adorm sau se rătăcesc/ voi coborî în iarna viitoare” (Proiect)
Ziua a şaptea în care autorul şi-a deschis inima spre Măria Sa Cititorul, ne îndreaptă spre o largă meditaţie, spre punerea pe genunchi în casa Domnului, spre a trece în linişte la o reflecţie, şi la tot ce ne-nconjoară, fapt ce Petru Scutelnicu a făcut-o, moment în care prin scrisul său a creat o simbioză între duminica spirituală şi dimensiunea cordului larg deschis.
Volumul “Poem pe cord deschis” dă dovada maturităţii expresiei literare a poetului, conturată într-un registru individual puternic distins, în geografia literară, lipsa punctuaţiei nu scade din valoare poemele supuse în discuţie, dincontră, fac ca cititorul să-şi lărgească aria de a înţelege temele exprimate în unele propoziţii reci, ermetizante prin metafore: “se întunecă bolovanul de care îţi sprijini/ singurătatea” (Fulger). Aceste particularităţi atrăg majore aprecieri critice în mediile literare, dar şi din partea cititorului de rând; fapt cel oblig pe autor la editarea unui nou volum.

 

 

AUREL POP