Februarie 2011


Virtutea artei de a întregi viaţa omenească, se datorează anumitor structuri sufleteşti ce determină funcţiunea eliberatoare a artei, determinant fiind ecoul psihanalizei, aliat al oricărui poet veritabil, la actul evadării din prizonieratul individualităţii proprii. Placheta de versuri intitulată “Călătorind într-o lacrimă” (Ed. Telepres Edit, 2009) sub semnătura Nicoletei Stăvărache, vine să infirme vechiul dicton latin “si vis amari, ama”, afirmând un altul: ”sustine et abstine” după cum lasă a se înţelege din densitatea sratului sentimental: “Calci pe trandafiri fără culoare/ Petale-amare laşi în urma ta/ De ce nu recunoşti că doare/ Fericirea zidită-n lacrimă de stea”? (Semn de-ntrebare, p.58) După cum observăm, autoarea se foloseşte de un limbaj gramatical uzual. Formele gramaticale şi cele poetice, se întâlnesc în tendinţa lor de a menţine un ritm, o mişcare şi o armonie imagistică a unei izolări provizorii, specifică suferinţei: “Astă noapte ochiul stâng [ochiul inimii, nn.] mi-a plâns/ Risipind în suflet o durere ascunsă/ L-am spălat cu roua dintr-un vis/ Şi el tot mai sângerează încă”. (Ca o amintire, p.41)  >>>>

Anunțuri

Un poet în plină maturitate artistică, având un palmares impresionant, cu 40 de cărţi de poezie, publicistică, traduceri, antologii, ediţii îngrijite, confratele nostru Vasile Barbu din Uzdin, Banatul montan, oferă în volumul de faţă „Rodul zădărniciei şi al muţeniei” – după propria selecţie, 54 de poeme plus unul, carte apărută la Editura Nigredo, Arad, 2008, în tandem cu poetul din Şagul Aradului – Nicolae Nicoară-Horia, carte purtând titlul fericit şi inspirat: „Doi poeţi – aceeaşi limbă, ceea ce reflectă un adevăr ce nu mai trebuie demonstrat. Dincolo de faptul că ambii autori vorbesc şi scriu în limba română, Limbajul Poeziei este Universal, în orice areal  ar răsări, s-ar dezvolta şi afirma. Vorba lui Vasile Barbu în moto-ul care-i însoţeşte grupajul de versuri: „Limba-i punte,/ limba-i munte./ E odihnă, spor şi sete, / bob de grâu / şi cai în frâu, / Este cuget, mântuire, / rugăciune, bucurie…” (Blestemul limbii) >>>>

O carte mai veche a cunoscutului ziarist Viorel Cacoveanu, intitulată Istoria risipită[1], peste care am dat curând cu totul întâmplător, a constituit pentru mine nu numai surpriza de a descoperi pasiunea autorului pentru abordarea unor subiecte istorice, de cele mai multe ori delicate şi controversate, ci şi de a ne găsi în faţa unui intelectual patriot, care nu poate rămâne indiferent faţă de evenimente, situaţii sau întâmplări care aduc atingere demnităţii naţionale şi, nu în ultimul rând, identităţii noastre ca popor.

Viorel Cacoveanu nu numai că este deplin stăpân pe instrumentele scrisului, ci vădeşte şi o benefică deschidere spre tot ceea ce priveşte ţara şi poporul său. De o manieră aproape ludică, cartea lui începe cu un capitol intitulat Facerea după Biblie, al cărui prim subcapitol poartă un titlu şocant: La început a fost păcatul!. Acesta continuă apoi cu o serie de consideraţii legate de plaiurile strămoşeşti, abordând, din această perspectivă, chiar dacă nu întotdeauna cu citarea propriu-zisă a surselor comentate, diverse teorii legate de acest spaţiu. >>>>


O carte despre inimă! Văzută din punct de vedere anatomo-fiziologic,  medical, spiritual, literar…Din toate colţurile, inima e luată cu asalt şi  e pusă pe tavă în faţa privitorilor uimiţi care abia aşteaptă să afle cât mai multe lucruri reale şi poveşti despre acest subiect, palpitând şi palpitant.  Cu toţii suntem angrenaţi în acest mecanism biologic, fie că vrem, fie că nu.

Nici nu pronunţi bine cuvântul inimă şi toate fibrele intră în reacţie şi încep să tresalte. Firesc, doar e organul vital, motorul, pompa biologică a fiecărei fiinţe.  O carte „de la inimă la inimă”, prilej minunat de comuniune, nu numai pentru oameni „inimoşi”, sensibili, dar şi pentru cei „cu inima de piatră”, ca să le mai înmoaie inima. >>>>

…Până azi, nefericita întâmplare a făcut să nu-mi cadă sub ochi poezia lui Ştefan Doru Dăncuş. Azi, printr-un plic pe care l-am deschis cam apatic, am văzut viscerele, sângele, piroanele şi am auzit strigătele omeneşti (lansate către cer şi către incendiile demonico-terestre)  ale Poetului. Un Poet de o  putere teribilă – asemănatoare cu cea a lui Atlas – cel ce uneşte gunoaiele/reziduurile bolborosind fierbinţi, ale pământului (în plin proces de desacralizare!), cu Cerul  – Olimpian şi Mistic…

…Volumul de poeme fără titlu, deci putând fi citite la MODUL EPOPEIC!  (bilingv: în românească şi în franceză), Scrum, al maramureşeanului (de obârşie) ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ), vorbeşte (cu o decenţă rară, pentru astfel de titanice opintiri de mărturisire, clarificare a beznei şi orbirii, opintiri de vizionarism, din partea, totuşi, a unui OM!) – ceea ce noi (în genere şi din ipocrizie!) tăcem, anesteziaţi şi laşi. Şi trădători – de noi şi >>>>

Noua incursiune a Cezarinei Adamescu în universul unor scriitori, numită atât de frumos „Preoţi sfinţi, lăcaşuri sfinte”, apărută la „Semănătorul – Editura online” în luna octombrie 2010, reprezintă apogeul unui vast proiect al autoarei.  Şi reprezintă apogeul, pentru că în această lucrare valoroasă se adună cronici literare, portrete, efigii morale şi eseuri, despre autori de care teologul Cezarina Adamescu se simte ataşată din adâncul inimii sale. Aceştia formează pentru autoare un grup scump al unui univers sacru, o comunitate care-i inspiră un permanent sentiment de stimă şi chiar de veneraţie, majoritatea autorilor amintiţi în scriere făcând parte din cler sau apropiaţi de cler, prin problematica abordată în operele lor. >>>>

…Avem în faţă o carte care, deocamdată, în climatul actual, de ignoranţă educaţională şi culturală generalizată şi de mizerie morală, socială şi fizică contaminantă, pare a veni dintr-un viitor teribil de îndepărtat. Este vorba de onesta, conştiincioasa şi cutezătoarea (din punct de vedere intelectual) carte a sanscritologului, omului de cultură, romancierului şi jurnalistului focşănean, FLORINEL AGAFIŢEI[1]EDUCAŢIA PERMANENTĂ. PARADIGMA FILOSOFICĂ ŞI PEDAGOGICĂ.

Autorul este perfect conştient de valoarea cărţii sale (dar şi de precaritatea receptării ei, într-un climat bruiat cumplit de factorul politico-demagogic, în care Legea Educaţiei a devenit subiect de ping-pong propagandistico-partinic, şi vocile autorizate, în domeniu, >>>>


Pagina următoare »