11 Aprilie 2007 – GEORGE VULTURESCU: „NORD, ŞI DINCOLO DE NORD“, Editura „Dacia“, Cluj-Napoca (Victor Sterom)

Colecţia „Poeţii Urbei“, gândită spre a înlesni accesul la o formă de poezie particularizată – aceea a unui oraş anume, şi care mizează pe deplina individualitate a poetului citadin, s-a îmbogăţit cu încă o zonă geografică: „Nordul“, mai precis oraşul satu Mare, unde trăieşte si scrie poetul George VULTURESCU. Născut la 1 martie 1951, el semnează al şaptelea său volum de poeme, „Nord, şi dincolo de Nord“, Editura „Dacia“, Cluj-Napoca, după „Frontiera dintre cuvinte“ (debut) 1990, „Poeme din Ev-mediul odăii“ (1991), „Oraşul de sub varul pereţilor“ (1995), „Tratat despre Ochiul Orb“ (1996), „Gheara literei“ (1998) şi „Scrisul agonic“ (1999).

Vreau să nu uit că poetul şi prietenul George Vulturescu, cel care a iniţiat „Zilele Poesis“, la care am participat de patru ori consecutiv, împreună cu poeţii dragi inimii lui, fondatorul primei rviste de poezie: „POESIS“, este, fără îndoială, o conştinţă exem­plară a „Nordului“ – zona cultural-literară pe care o stăpâneşte cu autoritate.De altfel, poezia lui George Vulturescu se desfăşoară într-un timp amplu, rămânând unitară în diversitatea ei, în „setea“ ei de armonie, de perfecţi­une. Este – fără să greşim prea mult – un poet al „exactităţii interne a lumii“ (Vladimir Streinu). „În mijloc stătea zeul. Din carnea lui / ieşea altul, ca un chip desprins’din oglindă, şi pleca mai departe. / l-am privit bine: nu aveau ochi / dar purtau fiecare o carte în mîini. / Le duceau la mar­ginea cîmpurilor şi / le aruncau una peste alta. Apoi se / întorceau în acelaşi fel, clonă după / clonă, şi intra tn trupul zeu­lui. / De grămezile de cărţi se apropia o / umbră, creştea; era o hidră, / hidra Nordului.’începu să le sfâşie / cu o mie de gheare, să le mestece / cu o mie de rînduri de dinţi. / „De ce permiţi asta“, i-am strigat / zeului. Poate că zeii nu iubesc cartea, / poate că zeii nu scriu, dar este în / paginile lor toată înţelepciunea lumii“ … / „Pregătesc drumul, îmi aruncă zeul. Pentru ipocritul fratele meu, cel care / nu este încă în nici o carte“, (pag. 42). Un poem dur şi ambiguu, în care pătrunde (totuşi) nota autobiografică sau realitatea subiacentă, în plin efort de con­struire a unui „paradis ilogic în logica sa“ (Eugen Simion). Dar să răspundem acestor conotaţii şi implicaţii estetice şi cu vorbele „tălmăcite“ ale criticului Gh. Grigurcu: „Liber în obligaţiile omenirii canonice, inspirat de demonia persiflării care-i mode­lează imaginarul, George Vulturescu unifică motivul Nordului cu motivul orbirii, într-o icoană tulbure a unei divinităţi ce se multiplică, oarbă şi ea, purtând în mână cărţi pe care „hidra Nordului“ le distruge cu sete, ca o întrupare a absurdului atotputer­nic, aşezat deasupra zeilor“.

Eu cred că fiecare poet îşi imaginează lumea lui (trăind-o) toposul – fie nordic, fie sudic ca pe un real – textual şi existenţial – contopind imaginarul în metaforic, în simbolic, în parabolă, dezvoltând colocvialul într-o mixtură originală, precum în cazul „Nordului“ asumat de George Vulturescu, care, în poezia sa, dezvăluie o viziune în toată amploarea ei, în aspiraţia sa către total, către unic.

VICTOR STEROM