05 Iulie 2007 – ION BALA: „VISE DIN CELĂLALT SOMN“, Editura Solstiţiu, 2005 (Aurel Pop)

Acum douăzeci de ani poetul sătmărean Ion Bala, mentorul Cenaclului „Afirmarea” îşi făcea prezenţa pe piaţa literară cu volumul „Firul cu plumb” editura „Litera”, Bucureşti, 1986. Un debut editorial, la acea vreme „în bătrânul oraş” era sărbătoare. Cei care i-au comentat volumul de debut (nume de referinţă a critici româneşti); Al. Cistelican, Al. Pintescu, Gh. Glodeanu, Radu G. Ţeposu care în „Istoria tragică & grotească a întunecatului deceniu literar nouă” Editura Eminescu, 1993, p. 78. remarca „o artă poetică maliţioasă, imbibată de nonconformismul otrăvit al sufletului modern, îl apropie pe Ion Bala de cei mai rafinaţi sarcastici ai noii generaţii”. Viziunea lui Ţeposu o vom întâlni concretizată şi accentuată de cei care sau aplecat asupra ultelioarelor titluri de cărţi: „Consoane eleusine” Casa de editură Panteon, Piatra Neamţ, 1995; „Sinele şi alte nopţi”, Editura Gutenberg, Arad, 1998, „Abside pentru crini”, Editura Solstiţiu, Satu Mare, 2000. Perseverenţa în preocupările lui Ion Bala „de înnoire a limbajului şi registrului poetic sunt vizibile în primele două volume” precum şi „expresia acestui sarcasm autobiografic care prin extrapolare, devine o radiografie a societăţii contemporane, a pierderii indentităţii individului în masa amorfă a colectivităţii„, sunt reliefate de George Vulturescu în prefaţa „Poetul ca „anonim glorios„, a volumului „Sinele şi alte nopţi”.

Creaţia lui Ion Bala (nascut în 26 mai 1950 la Beltiug, judeţul Satu Mare) extinsă în timpul celor două decenii de manifestare, circumscrisă între debut şi cel mai recent volum de versuri; „Vise din celălalt somn”, Editura Solstiţiu, 2005, atinge stadiul de „anonim glorios” fară a face concesii accesibilităţii largului public, cum încearcă unii în zilele noastre .

Volumul o adevărată piatră de hotar în creţia lui Ion Bala ; „o grindină păgână cât oul/ de porumbel vânat ceresc/ într-un alt început grindina deasă cădea/ şi numai sufletul de dindărătul/ fiarei striga/: fără mine nu vei răzbi/ să îţi treci de vamă/ p-o-e-m-e-l-e/ şi nici calea-ntoarsă/ nu o vei şti de nu înduri/ ale grindinei ultime lovituri/ până din casa sticloasă/ rece/ amintirile ne vor petrece” (alt început)

Maturitatea în gândirea poetică, romantismul îmbrăcat în „autoironia şi sarcasmul biografic” ating cote superlative „metaforicule/ timidule/ fă-ţi cruce cu limba zicându-ţi: înecatule/ spânzuratule/ aruncatule/ împuşcatule/ os de deavol să fi/ în spuza de aur a aproapelui/ să arzi ca într-o mare/ fără de ţărmuri” (suflet de câine).

Tainele creaţiei sunt conturate ermetic prin expresii tăioase adevărate haiku-uri, cu iz apocaliptic: ” pică încet pică de sus/ imaculată/ precum viaţa întru isus” (ninsoare) sau „curăţenia cuvântului/ -urcarea sa pe golgota” (purificare), ori „paharul închinat cu îngerul/ de pază/ -pacostea ta” (toast).

Dragostea prezentă în fiecare din volumele sale de până acum, se poate observa evoluţia în plan sentimental de la acel „mandat de participare la dragoste”(arta poetică) din volumul „Consoane eleusine” mergând până la tonul decalrativ (fără aluzii la obscenităţi, trvialităţi ori teribilisme des întâlnite în scriitura unor tineri creatori în dorinţa lor de afirmare ) este redat sugestiv fără nici un echivoc în căutarea unui echilibru existenţial apăsat fiind de povoare singurătăţii (şi chiar e) „coboară-n rafinăria de pasiuni a femeii galante// du-ţi paşii în seraiul femeii// dezbracă metafora în alcovul femeii// reculege-te lângă femeia aceasta// acestei femei confesează-ţi sahara”(religia poemului) remarcându-se prin capacitatea de aşi duce până la capăt obsesiile; dragostea, plăcerile lumeşti (în limitele bunului simţ) ca apoi liber de orice constrângeri visează tot la „femeia din celălalt somn” indentificând-o, şi totodată o roagă: „stai maria/ tu nu eşti din celălalt vis/ ci chiar femeia îndelung sărutată” de data asta îi remarcă calităţile: „eşti o silfidă maria„ ca apoi să constate că: „tu eşti chiar poemul/ maria”. (autograf pentru maria sau amintiri pe degetele ei).

Poetul Ion Bala, gospodoreşte bine şi economic expresia poetică ducând-o în finalul volumului în aria unui „decalog” cu o fantezie nelimitată, alimentând spontaniitatea imaginaţiei: „extirpează-ţi din scris ispitele” sau „ţine viu focul primar”, etc.

Limbajul folosit de Ion Bala, nu este unul sofisticat, bolovănos, împănat cu tot felul de barbarisme , ci unul simplu, pe înţelesul tuturor. Aparent , Ion Bala creează impresia unei poezii uşor de digerat, dar acea tendinţă spre simplitatea apropiată şi spre confesiunea rafinată, ascund multe taine; „capcanele raţionamentului/ ţipăt/ naştere/ rugă” (poem nebotezat).

Demn de remarcat spiritul „acut şi permanent” de observator care a devenit un „defect” profesional al gazetarului Ion Bala, care struneşte bine stiinţa lucrăturii pe text atunci când se află în Cenaclu se prezintă fără nici o mască, prietenos, mereu deschis noului, de o generozitate cu totul aparte, apropiat tinerei generaţii; dar necruţător cu cei care ascund adevărul, impostura, nonvaloarea sau ipocrizia.

AUREL POP