18 Iunie 2007 – MIRON ŢIC: „SOMNUL DIN NOAPTEA DE MARŢI”, Ed. „Amurg sentimental“, Bucureşti, 2006 (Al. Florin Ţene)

Un poet al trăirilor retroactive este Miron Ţic în noul său volum de proză scurtă, „Somnul din noaptea de marţi“, Editura „Amurg sentimental“, Bucureşti, 2006, cu un „Cuvânt de deschidere“ de Nicolae Rotaru.

„Moto“-ul de la începutul volumului, semnat de Nicolae Iorga, acoperă în întregime intenţiile prozatorului, sau, mai bine zis, direcţionează cititorul spre sensul de înţelegere dorit de autor: „… fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi“.

În cele douăzeci şi două de proze scurte, Miron Ţic este un romantic lucid, ce aduce povestirea la marginea elementelor „de butaforie cărora le dă viaţă pentru a revigora o scenă, pentru a transforma în scenă teatrul în care convieţuim“. (N. Rotaru).

Freamătul trăirilor trecute sunt readuse în text, încărcate de nostalgia imaginilor rapide ale chipului realităţii. Observaţia instantanee a gestului esenţial conduce firesc textul spre implicarea naratorului, având o impetuozitate în relatare. Maturitatea povestirilor ne redescoperă un prozator cu experienţă, ceea ce nu lasă să se întrevadă nici un semn al tatonării.

Creionările întâmplărilor petrecute, în majoritatea lor în mediul rural, scot în evidenţă un personaj ce poartă „haina“ lui Miron, dar şi o Carolină blondă, care mergea la biserică să asculte liturghia, „jumătatea“, rămasă văduvă datorită războiului. Unchiul Gheorghe, văduva Lia, vărul Tudose, mătuşa Sânziana sunt tot atâtea personaje ce ies de sub mantaua unui fachir, răpitor de timp şi amintiri, ce contribuie la adâncirea percepţiei, dar şi a nostalgiei. O Luiză ale unor „nopţi fericite“, o „cumpănă meşterită de mine“, simbol al unirii cerului cu adâncimile pământului, o Brânduşă din viaţa unui morar „roşie-n obraz şi dornică de dragoste“ sunt jaloanele unei diagrame fidele a lumii reale, cunoscută de autor şi „fantomele“ lui, ce-şi trăieşte amintirea propriilor mituri în registrul nostalgicului, fără crize, fără traume, dar care lasă în urma ei pâlpâirea fină a angoasei.

Autorul are un puternic simţ al realităţii. Impresia de autenticitate e atât de mare, încât invenţia pare minimă sau inexistentă. Discursul literar este un mod de recuperare a realului, de organizare coerentă a lui. Viaţa este trăită şi privită caleidoscopic, întrucât conştiinţa se manifestă, în sens bergsonian, prin stări discontinue, dar omogene prinsens şi mesaj. Deci, existenţa nu poate avea coerenţă decât în planul naraţiunii. Textul este cel care dă substanţă calitativă vieţii, tot astfel cum timpul omogen dă o imagine fluidă asupra eului. Realitatea povestirii nu poate fi perceptibilă, cu adevărat, decât în măsura în care povestirea însăşi devine act pur de trăire. Fapt ce se întâmplă în povestirile lui Miron Ţic. Eşantioanele de viaţă se intersectează, prin chiar mişcarea pulsativă a naraţiunii, fuzionând într-un punct fragil şi ambiguu ori, dimpotrivă, inversându-şi ponderea.

Acţiunile din aceste povestiri se petrec în preajma munţilor, care devin decorul unui teatru, care închide în el, precum carapacea unei broaşte ţestoase, poveşti, întâmplări de dragoste, despărţiri, drame, regrete, dinspre care răzbat vibraţiile sentimentelor ca formă a autenticităţii şi a percepţiei, uneori psihologice.

„Somnul din noaptea de marţi“ este o carte de vizită pentru un prozator autentic şi cu talentul narării, din spatele căruia poetul Miron Ţic ne face cu ochiul.

AL. FLORIN ŢENE