24 mai 2007 – IOSIF ŢIPROC: „VASILE BLIDARU OMUL ŞI LEGENDA“, Editura „Solstiţiu“, Satu Mare, 2006 (Aurel Pop)

Puţine sunt încă preocupările pentru punerea în valoare a evenimentelor petrecute acum mai bine de o jumătate de secol deşi asupra acestei perioade merită să ne aplecăm cu pioşenie faţă de acei care nu înbrăţişau orientările noului regim comunist. Cartea, „Vasile Blidaru omul şi legenda“ – apărută la editura „Solstiţiu“, Satu Mare, 2006; avându-l ca autor pe Iosif Ţiproc, jurnalist la „Informaţia zilei“ din Satu Mare este un omagiu adus tuturora care au păstrat în memorie actele de bravură a celui care a fost Vasile Blidaru şi „ceata“ lui.

Din păcate societatea românească a zilelor noastre este încă tributară unor mecanisme de gândire formate în acele vremuri, aşa că; „au fost unii întâlniţi care au evitat să vorbească de fostu haiduc, deşi au recunoscut că l-au cunoscut, dar s-au scuzat că nu i-a interesat subiectul. Fireşte că reţinerea lor nu era legată decât de o frică specifică omului simplu de la ţară, care şi după 50 de ani de la cele întâmplări se teme să nu fie chemat la Securitate, instituţie care a terorizat o populaţie întreagă“ (Babţa- Blidaru venea la foşti săi colegi din armata ungară) p. 102.

Tăinuirea, laşitatea şi asumarea răspunderii a celor înfăptuite de unii în acele vremuri tulburi este fidel redate de autorul cărţii: „nu vreau să-mi apară numele în ziar pentru că nu doresc să se ştie că am fost securist în acei ani. Acele întâmplări eu le-am ştiut cel mai bine, pentru că am fost acolo când l-au împuşcat pe Blidaru. Mai bine zis, eu am organizat prinderea lui şi eu am cunoscut-o personal şi pe Florica Rogoz – femeia care l-a trădat.“(Mai 1958- ultima zi). p 14.

Figura, compotamentul, personajului principal al cărţii, sunt viu păstrate în mintea celor care au avut ocazia să-l cunoască şi să-l vadă: „ţin minte că vorbea gros şi umbla cu haine ponosite, cu un clop mare pe cap“ o altă mărturie de data aceasta vizând preocupările haiducului în sfera justiţiei: „era un om drept“, // „Bildaru ţinea cu cei sărăci”// om bun , în schimb îi pedepsea pe cei care greşau“,// „tătuca, nu şi-a uitat nici o clipă copiii“, (Valer, Mărioara şi Giorgică) mărturiseşte „gazda căşii”soţia lui Giorgică; (Întâlnire cu urmaşii la curtea haiducului) p. 32; în final o mărturie catalogată istorică aparţine ficei lui Blidaru -Marioara:”tata nu purta mustaţă. El era mai solid şi mai înalt şi era gârbovit puţin de spate. El nu putea fi în acea poză“. (Misterul şi întrebările unei fotografii vechi“) p.168.

Modul haiducesc de viaţă dus de Vasile Blidaru scot în relief cunoaşterea traiului haiducesc de-a lungul istoriei, prin contribuţia acestuia şi adaptarea la condiţiile impuse de împrejurări:“… Blidaru şi-a construit un adăpost în care să locuiască. Acesta a fost făcut sub pământ, chiar lângă o scorbură de copac. Pentru ca fumul să nu iasă de sub pământ, acsata a fost condus prin scorbura copacului, aşa ca nimeni nu bănuia unde este ascunzătoarea haiducului“ (Solduba – 13 săteni au făcut puşcărie pentru că l-ar fi găzduit pe Bildaru) p.117.

Aria isprăvilor haiduceşti din zona Codrului, (interferenţa celor trei judeţe: Satu Mare, Maramureş şi Sălaj) ale lui Vasile Blidaru şi”ceata“ lui întregesc harta rezistenţei a celor care au ales calea codrului fără a se supune regimului făcându-se în lumea satelor să se vorbească despre ei atunci dar şi acum cu un deosebit respect (fapt dovedit şi prin aceaste mărturii orale luate de Iosif Ţiproc) deşi au trecut peste cincizeci de ani legendele ţesute în jurul acestui erou au devenit pentru mulţi modele demne de urmat. Aisbergul, amplei acţiuni din zona Codrului, Vasile Blidaru s-a bucurat de sprijinul celor din sate, dar treptat-treptat dupa un timp de pribegie; „timp de 10 ani nu a avut un pat cald alături de soţia lui“, ( O viaţă ca-n filme…) p. 177 purtând haina haiducească „pe cărările codrului“ a simţit pe umeri povoara unui sistem, dar şi „trădat de frumoasa iubită, împuşcat pe când vroia să se apere cu arma în mână”(O viaţă ca-n filme…) p. 179

În privinţa ariei de investigaţie Iosif Ţiproc abordează un mediu nealterat, surprins în dinamica lui istorică, cu efecte dramatice la nivelul colectivităţii, evidenţiindu-se în mod special comportamentul unor fiinţe individuale,”chipul unui om care nu a supărat pe nimeni şi care a luptat doar pentru libertate.“ (Solduba – 13 săteni au făcut puşcărie pentru că l-ar fi găzduit pe Blidaru) p.117, procedeu în care autorul excelează, făcând recurs la memoria colectuvă, refuzând a cerceta (deocamdată) documentele, salvând prin scris indentităţi şi fapte a celor care au fost contemporan cu Blidaru.

Prin tematica acestui volum de debut, cuprinsă în cele 32 de episoade, Iosif Ţiproc ne dovedeşte nu numai că este un scriitor ci si faptul că deţine o tehnică a redării istoriei orale, prin maniera de a scrie a adevărului de la cei care l-au păstrat nealterat vreme de o jumătate de veac. Prin fraze dense şi arta dialogului autorul ne prezintă realitatea pură, moştenită în unele cazuri prin graiul celor vii. Tehnica narativă folosită îţi dă impreia că ai în faţă nişte pagini simple, în realitate aceste pagini ne prezintă un limbaj bine strunit păstrând în registrele de expresie cuvintele specifice zonei: „badogoş“, „zurgălau“, „şogor,“ „tyilegy“,dar şi spiritul de observaţie, pus în slujba adevărului istoric, punctul forte al lui Iosif Ţiproc.

AUREL POP