10 Septembrie 2007 – LIVIU NANU: APĂSAŢI TASTA ANY, Editura Marineasa, Timişoara (Aurel Pop)

… un liant al generaţiilor

Pornind de la titlul volumului de debut “Îndemn la nesupunere” editura “Tipoalex” Alexandria, 2002 mi-am dat seama că Liviu Nanu nu se va opri aici, cunoscându-l ca un slujitor împătimit al condeiului, cu o voinţă neobişnuită pentru un creator de literatură, scrie, publică e prezent la toate manifestările literare ale momentului. (poate că şi pregătirea fizică îl avantajează ţinând cont că are o licenţă în sport obţinută la A.N.E.F.S Bucureşti). Hotărât lucru, Liviu Nanu vrea să recupereze timpul trecut, căci după acest debut întârziat – din motive numai de el ştiute – spre sfârşitul anului 2005 lansază pe piaţa literară prin editura “Mărineasa” din Timişoara un nou volum de versuri incitant şi surprinzător prin conţinut dar şi prin formă de o dimensiune atipică –“apasaţi tasta any”.

Citindu-i ambele volume de poezie nu mi-a fost greu să constat că problemele zilei îl chinuie în permanenţă fapt dovedit mai puternic în volumul de faţă analizat “sunt optimist” declară autorul în poemul (fotografii mişcate) “şi totodată încrezător (dacă nu e acelaşi lucru) voi desprinde ziua de ieri / ca pe un plasture” dând poeziei un fel de specific textamentar preocupat de propiul eu sugerat cu o ironie abia perceptibilă îl au şi versurile: “îmi privesc braţul stâng / apoi braţul drept / picioarele pe rând / apoi privesc spre mine / eşti cam oblic îmi spun / şi cam neclar” (fotografii mişcate).

Unele poeme cuprind o anumită parte a vieţii: “ naşterea mea e o consecinţă” (autobiografie); “ m-am născut prin tragere la sorţi” (naştere cu report), “lovit de gloanţe am să mor” spune autorul în (consolare) ca pe urmă să confirme că: “ moartea ne caută cu mouse-ul prin lume” ( virtuala), etc.

Între naştere şi moarte cititorul poate întâlni tablouri ale căror elemente ce îl compun sunt frânturi ale vieţii invadate de tehnologia momentului: “pentru judecata de apoi e bine să fii acasă când sună telefonul” (judecata de apoi a poetului) sau “ cei săraci cu duhul nu mor crucificaţi/ însă renasc prin mila computerului/ întru gloria lui” ( rugăciunea ca o ecuaţie).

Liviu Nanu, ne prezintă o poezie a realului a locurilor în care trăim zi de zi, cu o generozitate ieşită din comun, refuzând stilul protocolar folosit de unii modernişti “…vă dau nişte veşti despre mine” reproşindu-şi uneori “ mă-npiedic de o generaţie oarbă/ oarbă şi surdă…” conştient că locul lui nu e aici, fiind totodată un neobosit căutător al noului exprimat printr-o repetiţie etapizată dusă până la perfecţiune: “ am crescut din tăceri ţipate în spatele pereţilor cu grafiti…”// “ am luptat pentru democraţia senzuală a dormitoarelor…” // “am devenit oximmoronic dintr-o ironie a soartei…” ( generaţia mea în marş forţat )

Uneori zbuciumul sufletesc explodează poetul devine militantul unor cauze într-o lume bombardată de fărădelegi, angajându-se faţă de societatea în care trăieşte: “ voi lupta pentru cauza dreaptă/ a copilului de ţâţă/ şi a femeilor blonde/ a florilor de garsonieră/ a mâţelor negre şi a maidanezilor cu pedigree/ voi lupta pentru dialectica şutului/ cu stângu-n dreptu// voi milita pentru dreptul sfânt al parcării/ pe trecerea de pietoni/ pentru dreptul punctelor g la indentitate/ mă voi bate ca un che guevara de cartier/ cu pistoale de plastic/ şi pahare de unică folosinţă”(cauza dreaptă)

Lumea poeziei lui Nanu se înscrie în universul propiu existenţial: eul personal: ” însă eu am devenit cerşetor/ de cuvinte, de taine, de sensuri/ pe care le ciopleam apoi din topor/ şi le-aşezam cu migală în versuri” (autobiografie), ” înseamnă că acesta-s eu/ limitat în poveşti// dacă mi-ar şterge cuvintele/ n-ar mai rămâne nimic/ din mine”(autoportret); mamei, soţiei, fiului, unor prieteni cărora le dedică câte un poem în care realizează adevărate universuri sufleteşti cu implicaţii directe în lumea din jur:(neanderthal) lui Laurenţiu Oraşanu, (sonet) lui Costel Baboş, (aşa şi pe dincolo) lui Adrian Firică, (octavă) poetei Luminiţa Suse.

Există în lirica lui Liviu Nanu reverberaţii ale poeziei scrise în literatura românească de către generaţia anilor ‘50 şi ‘60 (aşa cum bine a remarcat pe ultima copertă criticul Cornel Ungureanu) dar predominant este modul de exprimare a noului val cu toate că cronologic, el aparţine periferiei generaţiei ‘80, astfel că dacă ar fi să-i găsim un loc, dar mai ales un “rol” în literatură; cel mai bine iar sta să reprezinte legătura între generaţii. Ironia subtilă, ludicul bine strunit, limbajul folosit cu gijă sunt doar câteva din procedeile folosite care îl plasează în aria postmodernismului prezent cu toate încercările sale de a se expune unor înregimentări “acum trăiesc într-un univers nedefinit / căutând prin butaforii”( păpuşarul cu o mie de degete).

Spontaneitatea, sinceritatea adusă în cele mai multe cazuri până aproape de naivitate varietatea şi ambiţia de autodepăşire sunt principalele particularităţi ale lui Liviu Nanu şi ale creaţiei sale: “n-am ştiut să mint cu adevărat / am avut câteva încercări timide mi se abureau / ochelarii/ nu puteam să-ţi spun te iubesc îmi rămânea “t”-ul / în gât/ ca un al doilea măr al lui adam/ am citit toate cărţile cu sentinţe arbitrare …”. ( n-am ştiut să mint cu adevărat ).

Discursul liric al lui Liviu Nanu, capătă cote maxime, prin tematica diversificată a poemelor izvorâtă din trăirile personale; dublate de o muncă şi un talent pe măsură, toate aceste argumente fac ca cititorul să apese doar pe “tasta any” fiindu-i asigurată o lectură agreabilă şi utilă.
AUREL POP