Am cutreierat în vara anului 2006 marile librării din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării, m-am uitat cu atenţie pe toate tarabele cu cărţi întinse de-a lungul celor mai străbătute trotuare; am fost şi la marele Târg de carte de la Complexul expoziţional TIB de lângă Casa Presei Libere din Capitală şi am căutat să găsesc acolo, din zecile de mii de cărţi, măcar o carte de poezii religioase româneşti, măcar una singură, dar nicăieri, absolut nicăieri, nu am putut afla aşa ceva. În general, se ştie că poezia de orice gen a ajuns cenuşăreasa literaturii în ultima vreme, cu excepţia versurilor erotice frivole, care au început să fie lansate fără ruşine prin unele cărţi şi reviste, umplând rafturile câtorva librării cu pretenţie. O altă excepţie ar mai fi unele reviste creştine ce includ, când şi când, câteva poezii religioase, însă cărţi cu versuri religioase constatăm că nu există, pentru că ele nu se tipăresc, şi nu se tipăresc pentru că nu se scriu… De aceea, mare mi-a fost bucuria şi surprinderea să descopăr cartea de proză şi poezii „Paşi spre fericire“ a profesorului din Chicago Dumitru Buhai, cunoscut şi ca publicist din presa de limba română din Statele Unite.

Citind aceste pagini, mi-am zis: slavă Domnului, poezia şi proza creştină românească iată că n-a murit! Iată că mai avem un ultim mohican al acestui gen de literatură care înflorise cândva în ţara nosatră… Bucuria a devenit şi mai mare când am constatat că această tematică a încăput pe mâinile unui mare talent şi a unui mare îndrăgostit de Cuvântul lui Dumnezeu. Numai un asemenea suflet, încărcat de lumina Divină a Duhului Sfânt, ne poate instrui prin magia slovelor poetice pline de nobleţe divină, arătându-ne fără ocol care este adevărata fericire, care sunt paşii ce ne poartă spre ea, încurajându-ne să facem cu încredere astfel de paşi, împreună cu el.

Parcurcând paginile acestei cuceritoare cărţi, îţi dai seama că fiecare filă încărcată de energia divină primită de autor din lumina inspiratoare a Duhului Sfânt este, de fapt, o treaptă spre Împărăţia cea Veşnică a lui Dumnezeu, este însuşi drumul spre „excelsior“, „spre tot mai sus“!

În primul rând „Paşi spre fericire“ se etalează ca o expandare a sufletului preaplin, o carte de sinteze preţioase ale unei vieţi bogate şi însetată de puritate. Este o grupare frumos alcătuită de sfaturi creştine, de analize, meditaţii, tatonări discrete, de căutări insistente, plină de amintiri şi povestiri interesante, distribuită pe diverse capitole, dar şi de părtăşii ale unor experienţe personale bogate, inedite, expuse întotdeauna printr-o echilibrată alternanţă dintre proză şi versuri. Este, dacă vreţi, o minunată introspectţie a unei intense trăiri biblice, unde autorul vine cu citate şi exemplificări bine alese, luate din Vechiul şi Noul Testament, amplificând trăirile personale ale unui suflet avid de adevăr şi puritate, care din copilărie L-a căutat cu disperare pe Dumnezeu Savaot.

Ştiind câte ceva din biografia autorului, îndrăznesc să afirm că puţini oameni au trăit o viaţă zbuciumată ca poetul şi prozatorul Dumitru Buhai. Dar presupun că tocmaio acest fel de viaţă l-a impulsionat să caute a înţelege totul şi să dorească neîncetat a se plasa definitive pe calea de lumină a Adevărului etern. Şi nu s-a lăsat până nu a găsit-o, căci nici nu era departe de el, ci în Cartea Cărţilor, pe care mai apoi a studiat-o, a trăit-o până a transformat-o în Farul neclintit al existenţei lui. Fiind prin excelenţă o fire altruistă, acum descoperitorul acestui Adevăr, vrea să ni-l împărtăşească şi nouă, prin aceste complexe pagini de prozodie şi proză creştină.

În capitolul „Bucuria mântuirii“, de pildă, vedem cum autorul se bucură ca un copil că a descoperit secretul mânturiii: „Naşterea din nou“. „Ce minunat este să ai o zi a naşterii din nou!“ – spune el, affirmând şi de ce: „Fiindcă această zi este verde ca iarba ce ţâneşte la viaţă. Este ziua când bucuria mântuirii a intrat în inima mea… Totul este neobişnuit de strălucitor şi frumos, şi simţi că răsari la viaţă, ca brazii din Carpaţii româneşti şi ca o pasăre ce se înalţă în zbor spre cerul albastru…“

Promotorul forţelor immense şi pline de mister, care imprimă o dinamică totală a sufletului omenesc este Isus Cristos: „Când L-am întâlnit pe Mântuitorul, am privit la faţa Lui şi am văzut o noapte în care luminile veşniciei ard în infinitul spaţiului nepătruns, un vis înaripat spre împlinire. Apoi o lumină mi-a intrat în suflet şi am simţit că în mine sunt gânduri noi şi cuvintele şi-au căpătat coloratura albă a cântecului îngerilor ce mi-au inundat fiinţa; şi am simţit deodată că-i iubesc pe toţi oamenii şi le doresc fericirea mea… Când dragsostea îşi face apariţia, este nevoie de mister, căci prin ea pătrundem în tainele veşniciei lui Dumnezeu, în care şi sufletul meu se simte fericit şi în siguranţă!“ Ce cuvinte frumoase!

Cu trecerea anilor şi înaintarea în vârstă, adevăratul creştin este copleşit de sentimente de dor indelebil după veşnicie. Trecutul şi prezentul vieţii este perceput nu numai plin de neajunsuri şi necazuri, dar şi de bucurii calme, de încredere în frumuseţea vieţii eterne. O oază de linişte şi de bucurie pentru adevăratul creştin este familia, deoarece „Familia este nucleul social instituit de Dumnezeu chiar de la facerea lumii, când, după ce Creatorul a făcut cerurile şi pământul, lumina şi întunericul, apele, iarba cu mirabila sămânţă, după soiul ei, pomii care fac rod şi care au sămânţa în ei, după soiul lor, Tatăl Ceresc „a făcut pe om după chipul Său: parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.“ Poetul scrie totdeauna frumos şi cu respect despre familia sa.

Dacă mulţi oameni se întristează că au intrat în anii senectuţii, pentru autorul nostru, dimpotrivă, acest moment al vieţii este un interval firesc de pregătire: „Am început să-mi văd sufletul; şi-l pregătesc de plecare, / Când am simţit că anii îşi pun pecetea pentru trecerea mare. / Este o clipă durută, cu aţă de veci cusută; şi-n aşteptarea finală, / Pentru o transformare din chipul de tină-n forma-n lumină regală… // Îmi închid ochii şi mă văd deslipit de chipul de humă; doar spicul de soare / Plecat în călătoria spre Ţara în care nu se mai moare şi-i doar sărbătoare!… / Acum, pentru clipa reală, de graduare, ca şi un al Cerului Cosmonaut fericit, / Mă pregătesc cu al meu suflet mântuit s-aterizez la locul de Isus pregătit…“

Prin conţinutul de idei al versurilor şi al prozei lui, Dumitru Buhai rămâne un romantic tardiv şi un creator care încearcă să facă o racordare la preferinţele de totdeauna ale poeziei româneşti, însă de pe poziţia autorului creştin. Numai ardeleanul Traian Dorz reuşise să facă aşa ceva înaintea lui şi de aceea mă bucur să gasesc în paginile profesorului Dumitru Buhai spiritul viu, profound creştin al lui Traian Dorz care scria numai pagini religioase. Nici scriitorul român american nu scrie altceva decât numai frumoase pagini creştine. În acest sens, el este un Traian Dorz al zilelor noastre.

Unicul Prieten adevărat al autorului volumului „Paşi spre fericire“ este Isus-Dumnezeu, un adevăr incontestabil: „Da! Este-ntru totul adevărat că am un Prieten Împărat! / Şi-ţi spun şi ţie ca să ştii, că El e-un Prieten minunat!“

Valoarea poeziei şi a prozei lui Dumitru Buhai nu trebuie căutată în expresia propriu zisă a îngemănării de cuvinte, ci în sensul ei înalt spiritual – ea este o refulare spontană a sufletului încălzit de ideea sfinţeniei progresive care reuşeşte, printr-un limbaj simplu, să exprime ceea ce mulţi simt însă puţini pot a exterioriza complexul acelor simţăminte care-i frământă.

Conchidem că „Paşii spre fericire“ ai scriitorului româno-american este o operă de sinteză şi vizibilă răscruce în viaţa lui şi de o finală experienţă lirică, reprezentând plenar un echilibru al formei clasice cu ideile creştine nou-testamentale: poet şi prozator al certitudinilor transcedentale ce devin tot atâtea cuceriri proprii. Tonul specific al întergii sale prozodii descoperă cu pasiune miracolele divine, forţa iubirii mesianice, împărtăşindu-ne-o şi nouă într-o cascadeă de scântei de esenţă divină, izvorâte dintr-un suflet scufundat cu totul în această copleşitoare stare de insaţietate celestă.

CRISTIAN PETRU BĂLAN

Anunțuri