Veteranul de vârstă al poeţilor clujeni Alexandru Băeţan este din nou in librării cu volumul de versuri „Revelaţia creştină”. Editura Casa cărţii de ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2006, în care sunt înmănunchiate 60 de poezii ce vibrează pe doua strune: Dumnezeu şi Ţara. Dar să vedem ce înseamnă „revelaţie”? Pe lângă alte conotaţii, acest termen exprimă „descoperirea unei taine”. Dar ce înseamnă „creştinism”? Înseamnă religie la baza căruia stau Vechiul Testament şi cultul lui Iisus Hristos.Deci, în acest sens, poetul descoperă taina credinţei în cultul lui Iisus Hristos.

Cartea se deschide cu câteva „Cuvinte de autor”, în care poetul subliniază că acest volum cuprinde „poezii cu conţinut creştin, incluzând şi unele reflexe de patriotism, în măsura de a întări sentimentele ce-l caracterizează pe orice aparţinător enoriaş al religiei greco-catolice”.

Volumul se deschide cu „Ruga pentru Ţară” ce dezbate un sentiment lucid, sensibil la temele grave privind iubirea de acest pământ dacic, de divinitate, având rezonanţă etica, afectând mereu o înclinare matură şi responsabilă faţă de destinele ţării: „Mărite Doamne, scaldă-ne retina / Din întuneric, să vedem deschis! / Poporului roman redă-i lumina / Să nu-şi mai plângă vrerile-n abis!” („Ruga pentru Ţară”). Poetul clamează sentimental străbunilor, al părinţilor, al solidarităîţii românilor, invoca istoria, trecutul Transilvaniei, pe fondul unei încrederi nedisimulate în valorile umane: „Pe ce corzi de datini aş mai putea cânta, / Minunăţia ta Transilvanie?! Poate într-un refren de litanie, / Într-un imbold de suflet şi iubire / Prin inima mea de dreapta moştenire.” („Imn Transilvaniei”). Amintind de imnele lui Ioan Alexandru, tematica poeziilor vine în substanţa lor, dintr-un tradiţionalism eticist, deşi poetul face efortul de a îndepărta pateticul şi sensul patriotard, spre a-l întoarce către dezinvoltura, reflecţia liberă şi evlavie: „Pasim cu evlavie şi cu sfială / Peste pământul de oase al strămoşilor / Căci prin contopirea de milenii, / Vibrează-n ecou memoria ţăranii”. („Pasii memoriei”). Fondul elegiac răzbate însă mereu sub forma unei rugi: „O, Doamne, îndrumă-mi reversal din cale / Cu tot ce mă doare, cu tot ce exist, / Să-mi treacă osânda-n iertările Tale / Dă-mi mâna sperării, prin jertfa lui Christ” („Ruga”).

Folosind şi elemente biblice îmbinate cu cele laice, poetul accentuează gravitatea ideilor transmise prin canalizarea confesiei cu effect de durată, căci vibraţia explodează în puseuri nostalgice: „Închin un imn de slavă şi lumină / Conceptului de pronie divină! / Şi-n ruga dreaptă, mă ridic din fire, / Spre o Dumnezeiască mântuire…” („Imn de înălţare”).

Nu lipsesc nici interpelările romanţioase, detrinsuri ale unei lirici vetuste, în spirit classic, ale unui tradiţionalism stilizat: „Prelaţi distinşi din cercurile-adepte, / Din alte zări, enoriaşi de preş / Sărbătoresc în facturi înţelepte, / Blajul înălţat la rang măreţ!” („La Blaj”).Parabolele atent construite, cum ar fi acelea despre misia luminii („Lumină ardeleană”, „Elogiul luminii”, „Lumină din lumină”, „Vestire în lumină”, „Cântec solar” etc.), oscilează între patetism, religios şi eroic, dar nelipsind, uneori, reflecţia în surdină.

Dezinvolte, scrise în stil classic, predominant, catrene cu rimă încrucişată, poemele lui Alexandru Băeţan sunt frisonate de înduioşări subterane cu effect de rugă şi angajament moral.

Din întreg volumul se desprinde un sentiment superior de credinţă optimistă şi patriotism romantic, fiindcă Alexandru Băeţan doreşte să treacă „peste destine / În lumina infinită a firii / Să cer credinţei Divine / Eternitatea mântuirii!” („Ruga pătimaşă”).

Al. Florin ŢENE

Anunțuri