Iulie 2009


Mihai Hanganu a publicat la Editura conferenţiarului Constantin Dram de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi mai multe volume de poezii. Recent el şi-a lansat la Sala „Cupola” a Bibliotecii „G. T. Kirileanu” cartea cu titlul de mai sus; nu este un volum de poezii, ci tratează o problemă de ordin social, protecţia copilului, Domnul Mihai Hanganu fiind directorul Direcţiei de Asistenţă socială şi Protecţia Copilului a judeţului Neamţ. Cartea ne propune o problemă deosebit de spinoasă şi de actualitate: Protejarea copiilor, oamenilor în general, împotriva efectelor nocive pe care le are cuvântul transmis neraţional, multiplicat în zeci de articole sau emisiuni prin presa scrisă sau audio-vizuală, transformând dramele unor oameni în mijloace publicitare pentru a obţine audienţă sau tiraj.

„Bombe cu efect întârziat” porneşte de la un caz concret, o dramă de familie, violul asupra unui copil, care a avut loc pe aceste meleaguri în care domnul Mihai Hanganu are o responsabilitate în domeniu. Prin carte, dumnealui afirmă, şi îi dau dreptate, că prezentarea exagerată în mass-media a unor asemenea cazuri produce traume adânci în viaţa oamenilor, adăugând la faptul în sine alte lovituri. Autorul face exemplificări pefaptul în speţă, statistica fiind revelatoare şi sprijinindu-i demersul, apărarea fiinţei umane de mass-media amatoare de senzaţional. Iată câteva cifre edificatoare: violul amintit a fost subiectul a 263 de titluri de presă scrisă şi 720 de ştiri la posturile tv, locale şi centrale. S-au făcut 1700 de referiri la numele fetiţei şi 1380 de referiri la numele părinţilor.

Concluzia trasă din carte este că mass-media, în cazul amintit, a făcut un adevărat linşaj cu urmări psihice negative ce vor apărea mai târziu şi care pot fi de durată. >>>>

Anunțuri

Aflat la cea de-a treia carte, scriitorul Tudor CICU (născut în 1952 în comuna Comana, judeţul Constanţa) a publicat în anul 2005 volumul de poezii „Cu marea în suflet” , caracterizat printr-o lirică elegiacă surprinzând prin fineţea dialecticii sentimentale şi melancolia înstrăinării, acceptând ravagiile timpului cu resemnare filozofică, iar un an mai târziu romanul „Iarba de mare”, o poveste de dragoste romantică şi suavă tutelată de ideea că „ţărmurile vieţii uneori sunt înroşite de ierburi cum şi plaja sufletului la oameni este îmbâcsită de multe, multe ori din păcate şi de ierburi uscate, iar pentru a le îndepărta va trebui să-şi învingă teama şi să-şi ia în propriile mâini soarta.

Atmosfera romanului se regăseşte în volumul „Călător prin valea plângerii” , Editura Rafet, 2007. E o proză a patosului moralist din care nu lipseşte viziunea utopică a îndreptării lucrurilor prin mobilizarea unor energii constructive. Pe autor îl încălzesc mai cu seamă destinele mărunte nutrind o ipotetică speranţă de schimbare. Cartea are două secţiuni : „Oameni risipiţi în câmpie” şi „Cântecul îndepărtat al amintirilor”, în total 35 de schiţe şi povestiri care au contingenţe cu proza doamnei Mariana Brăescu în ce priveşte mânuirea fanteziei poetice şi a psihologiei eroilor, în selecţia amănuntului şi în impunerea lui. E o proză care pare în unele locuri poezie de calitate superioară, evocând lumea satului dobrogean depozitată în memorie. Accentul cade pe noţiuni etice cum sunt binele, toleranţa, blândeţea, candoarea. Autorul „e pe deasupra hipersensibil, spiritul său are mai curând virtuţi poetice”, cum remarcă pe ultima copertă Dumitru Istrate Ruşeţeanu. >>>>

„Poezia lui Vladimir Belity se desprinde din chiar cur­gerea continuă a existenţei umane, consumate sub sem­nul efemerului şi conversiei“. (Dan Lăzărescu)

O poezie de atmosferă con­fesională, de cântec şi de descântec, prin care circulă motivul erotic, elementul ele­giac, sugestia nostalgiei, amintiri pătrunse de ecourile venite din peisajul şi spiritualitatea neoro­mantică găsim în aceste Poeme – al doilea volum sem­nat de Vladimir Belity.

O poetică a evocării, a căutării, a autocunoaşterii, unde dialogul – mai mult monologat – e regăsit într-o notă existenţială, dramatică şi asumată, ce mărturiseşte, de altfel, „trauma“ unui „eu“ liric situat într-un univers cu semnificaţii morale. De fapt, prin această „evocare“, autorul ţinteşte la o laxă construcţie spirituală, bazată pe elemente de tip baroc, dar cărora le imaginează liric, coerenţa.

E o poezie aflata sub tutela simbolică a unui – pre­supus – interlocutor de atâtea ori invocat întru identificare.

„Ai fost la început doar un nimic, o ştire/ din care-apoi/ o magică dorinţă te-a hotărât/ de întrupare,/ înainte ca-ntâmplarea să mi te scoată-n cale, încă,/ în gând te-am rostuit să-mi vii venire;/ ţi-am aşternut drept cale de-ntâlnire/ tot ce avea un an de plinătate:/ flori, recoltele bogate şi uimire,/ în toamna ce cocea-n struguri potire/ şi-n mine gânduri doldora-n carte!/ Ai fost, deci, la-nceput doar un nimic, o ştire,/ din care-apoi o întâmplare te-a hotărât de împlinire,/ că eşti doar Utopia mea mult adăs­tată!“ (pag. 25) >>>>

Redactorul-şef al cunoscutei reviste “Oglinda literară”, Gheorghe Andrei Neagu, arată în Cuvântul introductiv că sunt aici cuprinşi, cu câteva piese, toţi poeţii publicaţi timp de 7 ani, cât a împlinit această publicaţie. In ciuda greutăţilor financiare, antologia a apărut, totuşi.

Peste 200 de autori sunt incluşi în antologie, de la cei mai tineri, care nu au vârsta când Eminescu a debutat, până la consacraţii care publică volume şi în reviste din România, din Uniunea Europeana şi din America.Site-ul revistei a fost vizitat de mai bine de 4 000 de personae din 30 de ţări, iar revista “pe hârtie” este, de asemenea, căutată la chioşcuri şi în biblioteci.

Dintre numele autorilor, amintim: George Anca, Angela Baciu, Calistrat Costin, Nichita Danilov, Nicolae Esinenku, Medana Făt, Constantin Ghiniţă, Ruxandra Aida Hancer, Marin Ifrim, Leonida Lari, Lucian Mănăilescu, Gheorghe Neagu, Ştefania Oproescu, Virgil Panait, Ion Roşioru, Petru Scutelnicu, Valeria Tăicuţu, Vasile Tărâţeanu, Nicolae Uţică, Şerban Codrin, Elena Vulcănescu, Ana-Maria Zaharia. >>>>

Marginalii la monografia comunei Dalboşeţ scrisă de prof. Icoana Budescu
Până  acum 70-80 de ani, despre  localităţile din pitoreasca Ţară a Almăjului, situată în Banatul montan,  se ştiau puţine lucruri. Referiri la anumite momente istorice s-au făcut de către: Francisco Grisellini, Johann Jakob Ehrler, Nicolae Stoica de Haţeg, Pesty Frigyes,Nicolae Iorga,P.B. Haşdeu, Patriciu Dragalina şi mulţi alţii.O prima monografie a localităţii Pătaş a încercat,  la 1910, cu puţinele  sale cunoştinţe culturale, preotul Vasile Popovici. A trebuit să treacă şapte decenii ca  un alt intelectual al satului almăjan, Vasile Nemeş, să  schiţeze o primă şi interesantă contribuţie monografică  despre Rudăria, satul lui Eftimie Murgu. Crearea liceului teoretic din Bozovici, în 1956, o  binecuvântată pepinieră pentru creşterea unor intelectuali ce s-au străduit să-şi onoreze statutul, având o puternică influenţă asupra nivelului de cultură al zonei,  apariţia în 1999 a revistei Almăjana, iată două momente, două instituţii care au generat, cred, un climat propice, stimulativ, pentru alcătuirea unor monografii valoroase ale multor localităţi almăjene. Prima dintre ele a fost semnată de profesorul Pavel Panduru din Prigor( 2000), i-a urmat monografiile: Bozoviciului, Băniei, Rudăriei, Şopotului Vechi şi în acest an cea a Dalboşeţului, comuna mea natală, având ca autoare pe profesoara Icoana Budescu. Respectând tipicul unor asemenea alcătuiri, Icoana Budescu îşi călăuzeşte  cititorul în arealul geografic al localităţii, povestindu-i despre condiţiile naturale, descriind elemente de ordin geologic, climă, caracteristici hidrografice, colorându-şi naraţiunea cu o toponimie locală, de un pitoresc deosebit, cu istorisiri despre „potop” şi vijelii unele bazate pe istorisirile bătrânilor Dalboşeţului, vijelii, grindine care au  făcut mari pagube şi au rămas în  legendele locului. Autoarea, specialistă în geografie, discută despre flora şi fauna locului.
>>>>

Pentru ce scrie omul? Pentru cele ce s-au întâmplat în trecut? Pentru toţi cei plecaţi demult? Nicidecum. Pentru prezent? Dacă prezentul acesta continuu este capabil să rezoneze la cuvintele lui. De obicei, mesajul scriitorului, în chip deosebit, al celui creştin, nu e recepţionat, ori este recepţionat deformat, dacă nu chiar respins.

Atunci? Ceea ce NE RĂMÂNE e viitorul. Un mâine devenit azi, care se va preface în ieri, într-o clipită.

Şi speranţa vădită, sau numai presimţită că mesajele noastre, uneori scrise cu sudoare şi lacrimi (nu vreau să par patetică – dar uneori cu jertfe de sânge!) vor fi recepţionate în viitor. De către urmaşi.

Acesta este mesajul generos al cărţii – de excepţională valoare documentară pentru istoria literaturii: „Cuvinte pentru urmaşi…”,alcătuită de distinsul cărturar Dr. Artur Silvestri.

Dar oare nu lăsase Ştefan cel mare şi Sfânt un Cuvânt-Testament drept moştenire urmaşilor, privitor la Moldova, care nu aparţinea atât trecutului ori prezentului, ci, în chip deosebit, viitorului, „urmaşilor urmaşilor voştri, în vecii vecilor!”

Aceasta obligă în conştiinţă. Responsabilizează. Să păstrăm cu sfinţenie – ceea ce avem. Şi nu numai să păstrăm, dar să şi transmitem mai departte. Şi CUVÂNTUL va rezona în inimi şi se va întoarce la noi îmbogăţit, înmulţit, precum talantul dăruit de Dumnezeu, fiecăruia.

Cuvântul bun şi ziditor de suflete, adunat întrun florilegiu de învăţături care, după expresia autorului, este destinat „celor ce sunt şi mai ales celor ce vor veni după noi”, un adevărat tezaur de spiritualitate, povăţuiri, exemple, frânturi de biografii, evocări, în spiritul cărţilor cu care deja ne-a obişnuit (citiţi: ne-a binecuvântat! – n.n.), Dr. Artur Silvestri.

Aceste „şire – spune Artur silvestri – care impresionează, întâi de toate, pentru că există.”

Şi această copleşitoare „înfăptuire” a Domnului Artur Silvestri se daugă la tezaurul sufletesc, la rotundul armonios numit sufletul român – încearcă a se sustrage vremurilor şi, puse toate „cap la cap” par un fel de creaţie rapsodică de esenţa întocmirilor ce nu au nume.”

Această inedită „colecţie de mărturisiri” debutează cu un Cuvânt al lui Artur Silvestri intitulat: ”Câteva preliminarii la „Reconquista”. >>>>

Sensibilul poet Bogdan I.Pascu nu este la prima încercare de a aborda poemul miniatural şi asimetric ce vine din tradiţia niponă.Volumul său Umbra,apărut la Editura ASZERO,Bucureşti,cuprinde astfel de micropoeme(poeme Zen),în care descoperim şi elementele poemelor tanca-cu 31 de silabe,dar şi ale haiku-ului.Matsuo Basho spunea:fără realitate,nu există haiku.Atunci,care este această realitate în Umbra lui Bogdan I.Pascu? Şi dacă acest gen literar abordat de poet,respectă spiritul insular nipon care îşi trage seva din concepţiile shintoiste,budiste,confucioniste şi zeniste.Mai ales cele zeniste,deoarece poetul specifică sub titlu volumului Poeme Zen.Aşa cum umbra păstrează conturul subiectului atâta timp cât există lumina,aşa şi poemele acestui poet păstrează lumina înţelepciunii în ele atâta timp căt cititorul le înţelege.Umbra fiind acea existenţă dintr-o frântură de timp ce ne marchează  percepţia sufletului.Cunoaştem faptul că realitatea japonezului este natura.Pornind de la acest fapt constatăm că realitatea lui Bogdan I.Pascu este,însăşi,natura:Vuietul mării-/Nesomnul amintirii/adus de valuri-/Înlănţuit e visul/de umbra fiinţei tale.(Tanka).Apoi,respectând câteva reguli,observăm,la micropoeme,elemente ce ţin de filosofia japoneză:timp-spaţiu-obiect,toate exprimate la japonezi,prin cuvântul care indică anotimpul:kigo:Şuieră vântul/prin hornurile reci-/pe drum doar umbre(Haiku).Toate acestea indică faptul că fiecare moment e absolute viu.La urma urmei,expresia se reduce până la absenţa cuvintelor,se reduce până la acel vid,concepţie provenind din filosofia chineză,preluată,apoi,de japonezi în cultural lor:Prin pădure-/cărări întortocheate/sufletele noastre.(Haiku).Unde sufletul ,acel element inefabil,este vidul de care vorbeam comparat cu cărări întortocheate. >>>>

Pagina următoare »