O CARTE PE ZI

S-a afirmat cândva că autorul unei monografii nu ar fi pe deplin mulţumit de munca sa, dacă nu ar dilata proporţiile operei cartografiate, dacă nu ar construi un podium artificial pentru scriitorul prezentat. Un soi de relaţie între avocat şi client. Nu e cazul profesorului Ion Roşioru şi al eseului său intitulat „Arthur Porumboiu sau Scrisul ca pavăză împotriva morţii” (Editura Ex Ponto, 2005), al cărui final concis nu lasă niciun echivoc: „Arthur Porumboiu este unul din poeţii importanţi ai literaturii române de azi”. Deşi recunoaşte dimensiunile majore ale operei, subtilităţile şi particularităţile ei, se fereşte să o considere unicat, iar pe autorul ei, condamnat în 1967 la patru ani de închisoare pentru vina de a fi cârtit împotriva regimului (o vizită de lucru la Ploieşti urma să fie „o bucurie organizată”), evită să-l numească disident. Cheia înţelegerii întregii opere se găseşte în „Jurnalul unui singuratic” şi în „Autobiografie literară”.

Ion Roşioru analizează cu răbdare toate volumele de poezii apărute până în 2004: „Domnule Copil” (1974), „Arheologia nopţii” (1978), „Viaţa în aşteptare” (1983), „Calea jertfei” (1995), „Lupta cu îngerul” (1997), „Nume pe apă” (2000), antologia de autor „Revoltă împotriva stării de statuie” (2001), „Lebăda nu vrea să cânte” (2003), „Echilibrul în lumină” (2004), două volume aflate în manuscris, „Prinţul captiv” şi „Poeme optimiste din vremea ciumei roşii” (care între timp au văzut lumina tiparului). Prezintă pe larg proza din volumul de reportaje „Secvenţe dintr-o realitate fierbinte”, din „Patrulaterul cenuşiu. Jurnal de închisoare” (1992, 1998), precum şi din cartea de aforisme, reflecţii, confesiuni, poeme gnomice „Înţelepciunea ascetului” (1999). Prezent cu 19 poeme în volumul colectiv „Fereastra dinspre mare” (1995), confirmă părerea că un poet nu poate scrie mai mult de 20-28 de texte cu adevărat mari. >>>>

Autoare a mai multor articole şi studii literare de substanţă, publicate în diferite reviste de specialitate, precum şi a două volume de eseuri despre operele lui Mircea Vulcănescu şi George Bacovia, Angela-Monica Jucan vine în întâmpinarea cititorilor săi constanţi cu un amplu studiu despre „Isprăvile lui Păcală“ ( 1894, Petre Dulfu), având un titlu simptomatic: „Patologia lui Păcală” sau „simptomatologia sănătăţii“, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu“, Baia Mare, 2006.

Structurat în şapte capitole, „Anexe“, „Un rol terminal: Păcală“ şi grafică de Mara Pop, volumul analizează, din toate unghiurile, personajul lui Petre Dulfu, care „este partizan al decubitului pacient dulceag-balcanic, exersat pe durata golului dintre evenimente, completat, la nevoie, cu somnul“. Păcală, perceput ca esenţă simptomatică a neamului din care provine, în faţa evenimentelor stă, între evenimente… fuga: acţio-nează în timpul lor şi râd după ce acestea trec.

Angela-Monica Jucan îmbină într-o sinteză bine definită şi documentată (vezi subsolurile paginilor), cercetarea „fenomenului“ Păcală, din unghiul manifestărilor, ce scapă de istorie, cu speculaţia psihopatologică şi filozofică al fondului spiritual. >>>>

Poetul Paul Sân-Petru a publicat la Editura Art XXI din Iaşi o carte cu totul surprinzătoare. Este de fapt un album bilingv de picto-poezie intitulat „Alchimia Muzelor” (format 24 x 21 cm, 92 pagini, copertă în policromie, celofanată). El cuprinde 40 de poezii cu textul în versiune română şi franceză, inspirate de tot atâtea tablouri ale pictorului Nicolae Grigorescu, artistul cu care începe pictura românească modernă, primul mare pictor român de circulaţie europeană. Grafic, pe pagina din stânga este prezentată reproducerea tabloului, iar pe cea din dreapta este tipărit poemul în cele două versiuni, purtând acelaşi titlu cu al picturii. Prefaţa este semnată de cunoscutul critic şi istoric de artă Valentin Ciucă. Versiunea franceză aparţine Paulei Romanescu.

Dacă  avem în vedere numai arta plastică şi literatura, sunt numeroase cazurile când opere ale pictorilor şi sculptorilor au inspirat creaţii literare nemuritoare scriitorilor, aşa după cum şi opere ale acestora au stimulat plasticienilor spiritul creator, ei ajungând la transpuneri plastice pe măsura universului exprimat de scriitorul respectiv. În acest sens am putea invoca poezia lui Eminescu ale cărei motive lirice i-au inspirat pe Leonard Salmen, Camil Ressu, Ligia Macovei, Eugen Ştefan Bouşcă, Mihai Dăscălescu, Nicolae Spirescu şi pe atâţia alţi artişti plastici. Paul Sân-Petru, >>>>

Recenta carte a scriitorului Sorin Cerin”Revelaţii-21 Decembrie 2012”apărută la editura PACO-2008,Bucureşti, cu o mică” postfaţă” pe ultima copertă semnată de Al.Florin Ţene, este structurată în 36 de secvenţe cuprinzând cuvinte asupra cărora filozoful s-a aplecat,exlicându-le şi interpretându-le filozofic şi chiar etimologic.

Înainte de a plonja ,prin interpretare, în sensurile adânci ale revelaţiilor trebuie să explicăm ce înseamnă acest cuvânt,ce stă la baza şi etimologia lui.Cuvântul vine de la latinul revelatio,însemnând o dezvăluire,neaşteptată descoperire a unui adevăr ascuns,a unei taine,a unui talent.În concepţie religioasă însemnând o dezvăluire a voinţei lui Dumnezeu,făcută unor persoane,în mod supranatural.

Cartea are substanţă filozofică,chiar dacă reflecţiile lui Sorin Cerin sunt cugetări,aforisme sau apoftegme,ordonate tematic şi alfabetic,de fapt sunt adânci expresii ce exprimă o substanţă filozofică,uneori cu sens de previziune.

Spuneam mai de mult că sunt probleme pe care le poţi înţelege prin lecturi şi lecturi prin care îţi poţi limpezii şi înţelege problemele.Cartea de faţă face parte din a doua categorie,îmbogăţind pe cititor cu suportul şi înţelepciunea unor meditaţii profunde şi originale.Sorin Cerin ,prin această carte ,se înfăţişează cititorilor săi cu un bagaj de >>>>

”Aproape in fiecare clipa sta secretul vietii”.

Primisem albumul ARTUR SILVESTRI – zile de neuitat – Frumusetea lumii cunoscute, ultima sa carte, insemnari de o sensibilitate rara.Am mangaiat tandru  albumul ingrijit si coordonat de Doamna Mariana Braescu Silvestri, si emotionata am privit in tacere ilustratiile de exceptie a domnului Vasile Cercel.

Ieri, in miercurea mare, ma aflam undeva aproape de Piatra scrisa, o “comoara de har” in judetul Caras Severin. Singura, in mijlocul naturii am parcurs sufleteste auzind “bataile inimilor” celor doi. Acolo, aproape de icoana Sfintei Treimi am indraznit sa parcurg si sa vad “frumuseea lumii’ prin ochii autorului.

Tablourile devenisera reale.Parca ma aflam in alt timp.Florile, porumbeii cerul, toate parca ii dadeau semene pentru ce va fi.”Trandafirul se ofilise in arsita zilei mediteraneene”. Pescarusii disparusera din mica statiune Gruissan, “norii grosi, avand o culoare metalica” creasera “un sentiment straniu.” >>>>

Încă de la început, autoarea ne poartă pe „tulburătoarea muzică a valurilor”, într-o călătorie care nu ştim unde va duce. Ne luăm după urmele spumelor lăsate-n siaj, care nasc poveşti adevărate şi închipuite.  Suntem purtaţi de snopii de apă ai fluviului zbuciumat, într-un tumult dantelat de bănuţi scânteietori şi alunecăm lin, la prora unui vapor cursier, privind fascinaţi „măreţia apelor fremătând, pline de neastâmpăr” care ne atrag ca o vrajă.

Ce sirene, ce ştime vor ieşi la suprafaţă pentru a ne suci-răsuci inimile? Intrăm în joc, fascinaţi.

Autoarea relatează cu un farmec de neegalat şi o bogăţie metaforică rar întâlnită, călătoria pe ape a Ruxandrei, o tânără care stătea pe covertă pierdută în reverie. Ne împrumută visele, dorurile, amintirile ei care se amestecă năvalnic, cu ale noastre.

Cântecul apei estompează durerea, spală  gândurile, limpezeşte mintea. Te scufunzi în această stare de oniro-luciditate, cu toate simţurile parcă adormite.

În legănarea lui lină, de nălucă plutitoare, vaporul se îndreaptă spre digul în construcţie, pe imensul şantier din Insula Mare a Brăilei.

Avem de-a face aici cu magia valsului ce „se înălţa dintre valuri ca un nimb feeric de note vrăjite ce-o  învăluiau, în strania lor frumuseţe fără seamăn, vibrând intens pe coardele sufletului ei rătăcit.” >>>>

In Primavara lui 2009 Editura Carpathia publica albumul:Artur Silvestri,”Zile de Neuitat.Frumusetea lumii cunoscute”.

Superbul album,ilustrat de Valeriu Cercel,a fost  ingrijit si coordonat de catre Mariana Braescu Silvestri.

Albumul contine pagini de jurnal intim  alcatuite de catre Artur Silvestri intre 1 Septembrie si si 30 Octombrie 2008.Treizeci de zile mai tarziu, in ziua praznuirii Sfantului Apostol Andrei „Intaiul Chemat”,Artur Silvestri  trecea in taramul celalalt.

Acest „album” cred ca reprezinta una dintre caile prin care dimensiunea duhovniceasca  a acestei personalitati,absolut unice in cultura pe care o stiu,poate fi inteleasa.In acelasi timp  aceste pagini de „jurnal” sunt texte   necesare si exemplare celor care nadajduiesc sa  afle,nu o cale,ci Calea.

In aceste pagini Artur Silvestri  arata  felul in care  „Calea” se arata prin contemplarea „naturii”, a celor din imediata vecinatate,de fapt chipul in care  acestea trebuiesc vazute in si intru Dumnezeu.Ceeace demonstreaza aceste pagini, in literatura patristica, se numeste „phisiki” ,adica exact, „contemplarea  naturii”.In acest „album” Artur Silvestri  vorbeste despre  cele care nu ne pot fi luate,despre cele  pe care  raul nu le baga in seama,cele care alcatuiesc „sarea pamantului”.Artur Silvestri ne spune,bland si raspicat,ca Imparatia lui Dumnezeu este cu noi si in noi. >>>>

Dacă  n-ar fi fost preot, autorul cărţii de faţă ar fi fost sacerdot în cuvânt, oficiind la altarele celeste fără  tihnă liturghii de sunete. Dragostea pentru Dumnezeu nu cunoaşte răgaz, pentru că şi El ne iubeşte cu asupră de măsură, fără odihnă şi fără limite.

Şi altfel, cum i-ar putea  mulţumi cineva, pentru Sângele tot, scurs din dragoste nemărginită?

Radu Botiş a ales acest fel de a-şi revărsa gratitudinea, smerenia condiţiei de creatură în faţa Creatorului  a toate.

Şi astfel, nu conteneşte a-I aduce  prinos din cuvintele smulse parcă din inimă. Să nu căutăm, cârcotaşi, pete în soare, că nu sunt. Cu orice fel de dioptrii ne-am uita. Poezia sacră trebuie însă citită cu dioptrii sufleteşti, foarte rare.

Lumina înghite orice urmă de pată, rămâne un alb-infinit, un alb de ivoriu, un alb absolut scufundat în alb absolut, strălucitor şi cald,  care te învăluie blând în mantaua  de raze. Te vindecă de orice prihană, de orice pricină. Îţi alină durerea. Te întemeiază pe trei mari virtuţi: Credinţa, Nădejdea, Iubirea.

Şi astfel, curat ca-n  ziua Botezului, aştepţi mir-ungerea. >>>>

Requiem pentru Domnul nostru Artur Silvestri (1953-2008)

“Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un glas să mărturisim Pre Tatăl, Pre Fiul şi Pre Sfântul Duh”. Amin.

Dintr-un astfel de îndemn s-a născut volumul de poezii intitulat: “Acasă în Paradis”, iar cea care i-a dat viaţă este scriitoarea din Galaţi, Cezarina Adamescu.

Cartea s-a născut din prea mare iubire şi din prea mare tristeţe, când, pe 30 noiembrie, 2008, în zi de Mare Praznic al Sfântului Apostol Andrei, vestea despre fulgerătoarea plecare în lumea Celor Drepţi a scriitorului Artur Silvestri, a căzut ca un trăznet. Cum să plece, când tocmai trebuia să vină? Să se înapoieze în ţară, adică, la concetăţenii şi proiectele Domniei Sale. Era aşteptat de atâţia iubitori ai condeiului! De ce a cotit brusc pe cărarea veşniciei, fără să-şi ia rămas-bun de la cei care îl iubeau şi îl preţuiau, şi al căror mentor şi prieten a fost  o bună bucată de timp el, Artur Silvestri?

Momentele care au urmat tragicei vestiri au fost puternic încărcate de tristeţe, durere, disperare şi neputinţă, rugă către Dumnezeu… Cei ce au simţit nevoia să-şi exprime durerea în cuvinte au făcut-o, lăsând în urmă pagini de tulburătoare mărturii, care au fost şi vor fi publicate în volume “In memoriam Artur Silvestri”.  >>>>