06 Martie 2007 – Dragos Trica : ” Apatridul ” ,ed. Masina de scris,2006 (Viorel Roman,Germania)

Autobiografia lui Dragoş Trică cu titlul de mai sus apărută în editura Maşina de scris din Bucureşti 2005, 303 p., este o frescă a perioadei istorice tulburi de la cumpăna mileniilor. În „Nouăsprezece – Neunzehn” capitole autorul prezintă pe două planuri paralele, care aparent n-au nimic comun, conflictul său politic din România şi lupta sa birocratică pentru dreptul de a muncii ca refugiat german, azilant sau apatrid în RGF. Povestitorul, arhitectul şi soţia sa balerină, ajung între ciocan şi nicovală în ambele ţări în convulsiile inerente sfârşitului Războiul Rece.

După Revoluţiile din 1989 nu mai este nevoie de anticomunişti, aşa că s-au desfiinţat avantajele fugarilor din fostul „Lagăr”. Cei care veneau din estul liber, fără Cortina de Fier, refuzau nolens, volens noul stindard al democraţiei şi germanităţii. Aşa că nu mai erau bine văzuţi. Justificarea fugii lui Decebal Triescu, eroul cărţii, cu un bunic neamţ, Iliescu & Mineriada nu convinge pe nimeni şi el cu soţia întră în armata de 7000 apatrizi români. Din lac în puţ. Mulţi dăduseră şpagă pentru a fi apatrid, pentru dreptul la muncă în RFG. Autorităţile sesizează proliferarea apatrizilor şi primejdia creării unui precedent periculos nu numai pentru români şi încep repatrierea lor.

După o încrâncenare juridică de un deceniu eroii noştri scapă de sabia lui Damocles – de a ajunge fără voie pe Aeroportul Otopeni -, şi obţin paşapoarte de apatrizi cu drept de muncă chiar fără supraveghere germană. Cartea e scrisă alert, permanenta ameninţare directă, concretă „securistă” din est şi indirectă, birocratică şi abstractă din vest – „a venit azi o scrisoare?” -, ne reaminteşte de paranoia a tot prezentă, cenuşie din „Procesul” lui Franz Kafka.

Spaima refugiatului, fugarului într-o ţară străină, fireşte că nu e nouă. Decebal are însă originalitatea şi orizontul duhovnicesc şi sobornicesc a unui fost membru al tineretului ortodoxo-comunist, dizident din Bucureşti. El e şocat când află că este taxat ca ortodox, dar relaţiile personale, mersul „în audienţă” sunt mai importante pentru el, ca normele impersonale etc. Un oriental în occident, ca peştele pe uscat.\n”,0] ); D([„ce”]); //–>

Trecerea de la Războiul Rece cu o Cortină de Fier la UE cu o Cortină de Argint nu se face peste noapte, nici social-politic, nici psihologic. Nu numai arhitectul şi balerina se zbat în „ţara nimănui”. Meritul cărţii rezidă şi în faptul că sunt prezentate veridic frica, dilemele bucureştenilor sub Ceauşescu, Iliescu, minieri, capcanele birocraţiei vestgermane şi pe de altă parte, procesul de adaptare la un nou stil de viaţă, la o noua identitate, apuseană. Nu mai avem de a face decât superficial cu obişnuitul anticomunism postbelic, şi nici cu demnitatea românilor membrii ai UE, ci cu un apatrid, care nu mai aparţine unui stat, ci unei perioadei de tranziţie (1990-2007).

Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania