Noiembrie 2009


Din „proze ultra-scurte“ „blitzuri“ epico-lirice, îndeosebi, pasteluri, „segmente“ din realitatea imediată eternizate în ultimele 49 de zile petrecute de autor în această lume, se constituie volumul Frumuseţea lumii cunoscute (2009), de Artur Silvestri.

În prefaţa O elegie a vieţii, doamna Mariana Brăescu Silvestri iese în întâmpinarea Distinsului Receptor cu câteva lămuriri foarte interesante, privitoare la geneza cărţii: «Acest jurnal-album, primul volum postum semnat Artur Silvestri, nu seamănă cu nimic din ceea ce el a scris vreodată. Sunt notaţiile zilnice dintr-o agendă mică, ma-ronie, începută în sudul Franţei, continuată în Bucureşti. Am desco-perit-o la doar câteva zile după ce Artur şi-a găsit liniştea în umbra altarului unei mănăstiri. Ştiam agenda – indiferent unde mergea, nu se despărţea de pix şi carneţele – dar nu ştiam ce conţine. Am des-chis-o: „l’esquisse d’un livre“, schiţa unei cărţi, Frumuseţea lumii cunoscute».

Chipului silvestrian de electrizant critic / istoric literar, ramei silvestriene de prozator / povestitor neoexpresionist, ori paradoxist bine temperat, profilului de teoretician / estetician ce prindea ideea cu lasou de fulgeraşe „molcome“ (cum le-ar zice Lucian Blaga), i se a-daugă încă unul, absolut necunoscut până în acest anotimp de tristeţe postumă, chipul charismatic al blitz-pastelistului, pictor în cuvânt, poet de curcubeu ieşit din tornadă la iluminările, la boiereşti-pil-latienele „eternităţi de-o clipă“, >>>>

Reclame

„Eu sunt „istorie” – declară Artur Silvestri în Prefaţa la cartea  „Exerciţii de exorcism social, „Hazard dirijat”, lichidatorism şi „vremea Ducăi-Vodă”, carte apărută la Carpathia Press în 2006.

Şi, mi-aş permite, smerită să adaug: Noi toţi suntem istorie. Orice entitate existentă într-un timp material este istorie. Cu toţi alcătuim un Rotund uriaş din Fiinţa Cosmică, din uriaşa Creaţie divină, pe care, Dumnezeu, contemplând-o, la sfârşitul fiecăreia din cele şase zile ale Facerii, a văzut că era bine întocmită, şi că „toate erau bune”. Aşa cum le alcătuise, în perfectă armonie universală – toate erau perfecte. Dar ce nu a fost perfect?

Şi pe Om l-a creat în sintonie cu natura, cu grădina înflorită, în mijlocul căreia creştea falnic, verde, cu roade îmbietoare, Pomul cunoaşterii binelui şi răului.

Călcând interdicţia divină, omul a stricat, a sfărâmat armonia, a distrus echilibrul perfect creat de Dumnezeu, colţul acela de cub ciobit, care-l făcea să nu se mai bucure de perfecţiune.

Extrapolând, până la acea „desluşire de fenomene” de la care porneşte Artur Silvestri în ceea ce priveşte „Faţa imprevizibilă a României”, să aruncăm o privire asupra Cosmosului mic, asupra acelui „Megalopolis valah”. >>>>

Al. Florin Ţene  îşi lasă amprenta conştiinţei în creaţia şi personalitatea sa, demonstrând voinţă şi suflet de poet puternic.

Apropierea celor doi scriitori, filozofi şi promotori ai culturii Artur Silvestri şi Al. Florin Ţene atraşi ca de un inefabil magnet, se deduce din operele lor scrise şi din prietenia lor.

Ziua a şaptea după Artur, cartea autorului Al. Florin Ţene, apărută la Editura Contrafort din Craiova, 2009, scrisă la scurt timp după ce Artur i-a rămas prezent în scrieri şi în gând,   acum doar în amintirea câmpului fluid al gândurilor sale mai apropiate sau îndepărtate, este cartea care  respectă destinul autorului –acela de a face bine.   Cartea poetului Al. Florin Ţene  construieşte punţi peste veacuri, conţine adevăruri veşnice vis-a-vis de Artur Silvestri în cadrul lui de viaţă şi nu numai. Simţim acestea, prin intermediul poeziilor lui Florin Ţene, prin cercetările lor necontenite, cu reacţii şi schimbări, cu împliniri şi neîmpliniri, cu desăvârşire sau înfrângere, cu evadări sau depăşiri de sine.    Eveniment socratic de memoria ta consemnat/Să rămână prin noi mai departe, /Tăcut şi înţelept te-ai înălţat precum un sfânt /Rămânând, acolo Sus, în Marea Carte/Iubire pentru neam şi Lumină în Cuvânt. “Lumina din Acrostih” pag. 7.

Versurile croiesc drumul limpezirii unor lucruri în clipe nesfârşite. Credinţa e bogăţia sufletului, ce ne susţine şi înalţă susţine poetul.     Lumea este în concurenţă cu ea/ Şi mai puţin se uită spre Tine sus,/ Tu, Doamne, eşti Călăuza mea/ Când din morţi înviază Iisus. „ A înviat Iisus”pag. 15. >>>>

Aceasta dorita veste vine odata cu cartea “ARTUR SILVESTRI- Vocatia Caii Singuratie” a autoarei Cleopatra Lorintiu, desigur prin  bunavointa Asociatiei ARP-Bucuresti- Romania.

Aceasta carte, un adevarat ghid in marea opera silvestriana apare sub ingrijirea si coordonarea Doamnei Mariana Braescu Silvestri, sotia marelui om al culturii romane, trecut la vesnicia cerurilor(30.11.2008).

Pentru mine cartea insemna un adevarat “chivot biblic” in care se asezase sufletul viu al lui Artur Silvestri ajungand astfel in Australia!

Autoarea cartii doamna Cleopatra Lorintiu ne spune direct despre imboldul personal si de respect ce a avut pentru a aduna  granitul, stralucirile, gandirile, aspiratiile, intr-un cuvant construirea acestei carti de prezentare si intelegere a ilustrului ganditor si deschizator de taine al sufletului romanesc, Artur Silvestri.

Si iata marturisirea: “Vocatia Caii Singuratice” este un eseu subiectiv desprins din felul in care eu percep o parte din opera scrisa si publicata de Artur Silvestri.

Personalitate complexa, fara comparatie in literatura noastra de azi si in cultura contemporana, adorat, idolatrizat de multi, neinteles complet de altii. Artur Silvestri a fost, prin insasi felul sau de a fi, de-a se forma si a creste in valoare si complexitate, in virtute crestineasca si din daruire altruista, prin insasi viata sa si mai ales prin cultul pentru carte si litera scrisa pe care l-a avut, o mare, enorma lectie pe care viata ne-a dat-o intr-o perioada de confuzii sociale. >>>>

De foarte mulţi ani, istoria literară engleză, deşi remarcabilă în realizările sale, cuprinde şi destul de numeroase lucrări potrivit cărora cea mai proeminentă personalitate literară a acestei ţări şi unul din vârfurile literaturii universale nu ar fi existat în realitate.

Personal, în urmă cu mai bine de trei decenii, am avut posibilitatea de a vizita casa memorială a lui William Shakespeare de la Stratford-upon-Avon, şi am ascultat explicaţiile ghizilor care aduceau dovezi diverse privind multor aspecte legate nemijlocit de viaţa şi activitatea marelui dramaturg.

Cu toate acestea, copleşiţi de amploarea geniului său, sunt numeroşi exegeţii care, din diverse motive, contestă încă nu atât existenţa fizică a omului William Shakespeare, ci capacitatea sa extraordinară de a fi produs lucrări atât de variate, şocante dar şi mereu încântătoare, asemenea celor care sunt cunoscute ca fiind opera shakespeariană. La aproape patru secole de la dispariţia sa, William Shakespeare continuă să îi preocupe pe istoricii literari, atât din Marea Britanie, cât şi din alte părţi ale lumii.  În paranteză fie spus, o contribuţie strălucită, singulară, în opinia noastră, la studierea operei literare a lui William Shakespeare în România, şi-a adus-o regretatul Mihail Bogdan, extraordinar profesor al Almei Mater Napocensis, invitat permanent – în semn de recunoaştere a strălucitei sale munci – de marile universităţi engleze sau nord-americane, pentru a prezenta rezultatul cercetărilor sale eminente în materie. >>>>

Cartea Cleopatrei Lorinţu, Artur silvestri – Vocaţia Căii Singuratice (Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2009) este un omagiu adus lui dr. Artur Silvestri, personalitate marcantă a culturii zilelor noastre. Este un eseu subiectiv – cum însăşi autoarea mărturiseşte în Epilog subiectiv, realizat în manieră lovinesciană – impresionist – deşi respinge ideea că ar fi critic literar: „Cum nu sunt critic literar, îmi pot permite fericita libertate de a încheia  această carte într-o notă profund subiectivă, chiar personală aş zice.” (p. 305).

Autoarea studiului monografic îşi structurează cartea în funcţie de principalele domenii ale activităţii scriitoriceşti ale lui Artur Silvestri. Noi o să ne oprim la trei dintre acestea, celelalte subsumânu-se acestora.

În primul capitol, Arhetipul călugărilor sciţi, Cleopatra Lorinţu atrage atenţia asupra unui fapt (după cum noi înşine am făcut-o mai întâi în articolul omagial Artur Silvestri – intelectualul renascentist, publicat în revista Viaţa de pretutindeni, anul IV, nr. 11-12, decembrie 2008, p. 24) asupra necesităţii relevării la justa valoare a investigaţiilor în domeniul protoromânismului cultural-literar realizate de către acest om de cultură. Referindu-se la cartea Arhetipul călugărilor sciţi, monografista apreciază efortul cercetătorului de a combate viziunea catastrofistă (corect catastrofică! – n.n.) asupra blestemului întreruperii brutale a istoriei şi culturii noastre: „În sprijinul teoriei care o combate, vin revelaţiile şi accentuările care privesc scitul Anacharsis din Carpaţi…” (p. 29).  Sunt evidenţiate şi meritele incontestabile pentru această scriere: dincolo de atitudinea detectivistică – investigare şi coroborare a faptelor, „Fiecare din aceşti scriitori de epistole sau gânditori sau clerici sunt amintiţi cu contribuţia fiecăruia, bine amplasată în context (…) mi se pare remarcabil (…) modul literar pur în care o face, căci te-ai aştepta, sincer, ca aceasta să fie o scriere seacă…” (p. 36). >>>>

Cartea ilustrului profesor universitar, Doctor Honoris Causa menţionată  cu titlul de mai sus, în prima sa variantă a apărut sub formularea: “Necesitatea religiei pentru individ şi societate”, în anul 1946, servindu-i drept teză pe baza căreia a obţinut Licenţa în Teologie. Au urmat evenimente ce l-au determinat să retuşeze şi să completeze lucrarea anterioară. România a fost supusă unui regim totalitar, ateist, dornic să-l substituie pe Dumnezeu din conştiinţa oamenilor, cu propriile lui reprezentări, decurgînd de aici concluzii şi realităţi nefaste de ordin cultural, spiritual şi existenţial (precizările, sublinierile aparţin autorului). Retuşările şi completările sînt şi urmarea experienţei de filolog (lecturilor făcute cu atîta pasiune), percepţiei atît de evidente că lipsa credinţei religioase aduce mari şi multe nenorociri, pînă la nebunie şi sinucidere.

Cel puţin o întreită calitate a autorului: (de filolog, dr. în filologie, litere), licenţiat în teologie şi profesor, universitar. (spirit ales pentru instruire şi formarea conştiinţei), copleşesc, se manifestă în calităţile acestei cărţi: (Religia suport şi sens al existenţei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1966). Enumerările care motivează aceste ultime constatări, desigur nu vor putea fi încheiate. În dovedirea existenţei lui Dumnezeu şi a necesităţii religiei pentru individ şi societate s-au perindat argumente din domeniile Cosmologiei şi Teologiei. Calea raţiunii pe de o parte şi Calea Revelaţiei – pe de altă parte au fost supuse convingerilor şi unui farmec personal pentru a demonstra, a ne convinge. PROFESORUL întrepătrunde raţiunea cu revelaţia, le desparte din raţiuni metodice şi de comunicare. Forţa vie a acestui demers o imprimă o atît de aleasă inteligenţă. >>>>

Pagina următoare »