27 Iunie 2007 – PROF. DR. FRANCIS DESSART: „RECONQUISTA – ESEURI ŞI STUDII DE GEOPOLITICĂ SPIRITUALĂ EUROPEANĂ“, Editura Carpathia Press, 2005 (Al. Florin Ţene)

Autor de numeroase cărţi şi studii de soci­ologie, sociologie-culturală, politologie şi eseuri de geopolitică spirituală, profesorul bel­gian dr. Francis Dessart, prieten al ţării noas­tre, este prezent în literatura de specialitate cu o strălucită lucrare, „RECONQUISTA – eseuri şi studii de geopolitică spirituală“. Apărută la Editura „Carpathia Press“, 2005, cartea, struc­turată în cinci capitole, o „Addenda“ şi „Documentar“, se constituie într-o analiză per­tinentă şi la obiect a geopoliticii europene actuale, ‘privită din perspectiva instoriei şi a identităţii culturale a popoarelor.

De extracţie filosofică, dar având rădăcini în psihologia comunicării, relaţiilor internaţionale şi trans-culturale şi multă bibliografie de specialitate, cartea „Reconquista“, semnată de Francis Dessart ne descoperă un autor cu o capacitate de analist politic şi socio-cultural, care, asemenea unui chirurg, face incizii adânci şi curajoase în fenomenele politice ale Europei actuale. Printr-o investigaţie hermeneutică şi profundă a originii globalizârii în spectrul onto­logic al dezvoltării societăţilor Est-Vest şi, prin reflex, al fiinţei omeneşti, depozitarul inestimabil al tradiţiilor culturale şi religioase, autorul reuşeşte să panoramizeze viitorul Europei prin prisma „Dublei măsuri“ a politicii europene.

În „Postfaţă“, Artur Silvestri îl caracte­rizează pe autor ca „un doctrinar al „viului“, un spirit integrator de o întocmire stranie azi, ca şi ieri. înţeles, mai cu seamă, în mediile savante, el va fi mâine socotit ceea ce este, adică un profet al Noii Umanităţi“.

Din această perspectivă, vom analiza pe scurt această lucrare în care descoperim po­ziţia „Gaullistă“ asupra istoriei, pe care o evidenţiază şi Jacques Dauer, preşedintele „Academiei du Gaullisme“, ce îl face pe autorul cărţii să atragă atenţia asupra faptului că, „pierzând cunoaşterea ontologică a fiinţei, ajungem la materialismul posesiei“.

Fiind un om al „culturilor desfăşurate“ (Abdelkader Rahmani) reînvie o veche proce­dură patristică, aceea a speculaţiei perspec­tivei istoriei, de factură nominalist-politic, prin care repune într-o nouă „aură“ PROIECŢIA globalizârii şi semantica culturilor afectate, în măsura în care acestea pot avea o relevanţă de supravieţuire, pot lumina din interior statu­tul spiritual-metafizic al existenţei în condiţiile aderării la Uniunea Europeană „care se aseamănă din ce în ce mai mult cu o vastă birocraţie castratoare“. Autorul surprinde fla­granta dintre interesele geo-politice americano-atlantice şi islamisti prin analiza incisivă a intervenţiilor din Bosnia în comparaţie cu cele din Cecenia. Poziţia autorului în care se spune „că Europa de Est a fost mai puţin rusificată (mult mai puţin), decât este americaniza­tă Europa occidentală“, o face de pe poziţia celui care nu a cunoscut „durerea de sub cizma sovietelor“. „Forţa bipolarităţii est-vest nu pare să mai aibă nici o realitate sau sem­nificaţie intrinsecă, deoarece despărţirea nu mai există“, însă această delimitare este, acum, percepută prin gradul de civilizaţie. Statele aflate sub „cizma rusească“, timp de 50 de ani, au mult de recuperat. Însă, există la români un proverb: „Orice rău este spre bine“, binele putem să-l evidenţiem, în faptul că tradiţiile culturale şi specificul naţional nu au dispărut, s-au păstrat „în subconştienţa colec­tivă“. Oare sub tăvălugul Europei Unite ele vor rezista? lată întrebarea care-l frământă pe autor.

Descoperim în evantaiul analitic făcut de Francis Dessart şi o hermeneutică heideggeriană, conlucrarea dintre om (ca fiinţă) şi limbaj, ca purtător al elementelor tradiţionale ale unui popor, fiindcă „organizarea europeană face din ce în ce mai necesară crearea unui spaţiu comun al ortodoxiei, care să permită ortodocşilor să aibă un cuvânt de spus în domeniul ce tine mai puţin de credinţă şi doc­trină (…)“.

În capitolul „Pentru ce să de-spiritualizăm Europa? Civilizaţia europeană şi culturile populare“ găsim elemente hermeneutice pe care Ie-a folosit şi Constantin Noica în „Sentimentul românesc al fiinţei“, dovadă că profesorul bel­gian este un bun cunoscător al culturii şi tradiţiilor poporului român.

Traducerea critică a obiectului cărţii ar con­sta în descoperirea acelei rostiri esenţiale, prin care omul există, se întemeiază şi se dezvăluie, totodată, prin comunitatea în care s-a dezvoltat istoriceşte, iar „minorităţile ar tre­bui să-şi amintească de faptul că au datoria de a respecta majoritatea, respectul netrebuind să fie în sens unic“, fiindcă esenţa gândirii se leagă de noimă, memorie si recunoaştere.

Proiectul „Reconquista“ este o analiză pro­fundă „a ce-a fost şi ce ne aşteaptă“, o sinteză socio-politică, istorică şi culturală care, prin eti­mologie, comparaţii, previziuni şi spiritualizare a cuvântului „va fi mâine socotit drept ceea ce este“ (Artur Silvestri), adică o „biblie“, mai ales, a viitorului imprevizibil.

AL. FLORIN ŢENE