Aflat la vârsta deplinei sale maturităţi creatoare, ascetizat în experienţa gravă a talentului său de uriaşă forţă, dat care îl ivise, ca o damnare, în miezul molcomelor coline ale Pârscovului natal, pentru a-l surghiuni în inima bărăganelor de soare puse sub sigiliul chervanelor „cu coviltir de rogojini”, Vasile Voiculescu exersa smulgerea din detenţia pe care omul din el se va dovedi că nu va avea să o mai străbată. Abstras din real, refugiat obosit sub frunzişul unui Cişmigiu care împrumuta miraculos din taina nepieritoare a crângului său de acasă, poetul mai descoperea în el puterea de a se sprijini „în condei ca-ntr-un toiag”. La aproape o jumătate de secol depărtare, Aurel Anghel, autor al cărţii pe care o avem acum în mână, descoperă pe cont propriu că şi condeiul are la rândul său un… toiag, întrupat în carnea mănoasă a amintirii.
Preambulul nu este deloc întâmplător, fiind menit să atragă atenţia asupra unui fapt deosebit prin importanţă. Să observăm pentru început că, în geografia literară delimitată la perimetrul buzoian, incluzând aici şi vecinătăţile imediate, zona Bărăganului este, fără îndoială, foarte generoasă. Sunt însă suficiente indicii că fertilitatea aceasta are rădăcini, mai apropiate sau mai îndepărtate în timp, care şi-au tras sevele de spiritualitate din carnea aspră de piatră a muntelui, dintotdeauna simbol limpede al eternităţii. Cocora, aşezare a câmpiei ialomiţene în care îşi are obârşia scriitorul Aurel Anghel, nu face excepţie de la această regulă, recunoscându-şi o emblematică ascendenţă în muntenii transilvani, coborâţi dincoace de munte dinspre Mărginimea Sibiului, spre mijloc de secol XIX. Înrudire de obârşii cu muntele au de altfel mai toate aşezările buzoiene învecinate, înţelegând prin aceasta Ruşeţu, Căldărăşti şi Pogoanele, Glodeanu Siliştea sau recent reînfiinţata comună Florica, loc de baştină al vigurosului şi înverşunatului poet Ion Gheorghe. Cel puţin din acest unghi privite lucrurile, ivirea unui nou scriitor, nominalizat în persoana lui Aurel Anghel, nu are de ce să surprindă.Vorbind despre amintire, în înţelesul ei de arhitectură ordonatoare de valori (valori etice, morale, intelectuale, estetice), să amintim aici că Aurel Anghel a mai publicat câteva cărţi; este vorba de versuri pentru copii, impresii de călătorie despre îndepărtatul Orient sau pagini de autobiografie transfigurată artistic. Dintre acestea toate, volumul care l-a impus atenţiei este „Casa din vis”, a cărui lectură a prilejuit stabilirea de filiaţii cu nume sonore ale literaturii noastre, dublate şi de necesare şi pertinente delimitări.

În ceea ce priveşte noua sa carte, substanţa ei este alcătuită din reverberaţii estetice, având drept epicentru volumul de versuri „Exerciţii de libertate”, aparţinând poetului, ialomiţean şi el, Gheorghe Dobre, despre a cărui poezie s-a scris că „trebuie respirată mai mult şi citită mai puţin. În acest fel, ea poate avea un efect terapeutic miraculos.”Este greu de imaginat o altă experienţă mai interesantă ca aceea a lecturii paralele, a acelei lecturi care aduce în acelaşi plan materialitatea operei literare şi reverberaţia ei în conştiinţa receptatoare de univers artistic. O astfel de experienţă, a lecturii paralele, ne propune acum concitadinul nostru, scriitorul Aurel Anghel, cunoscut mult timp doar în postura de pedagog, pedogog de o structură cu care ne obişnuise cu generozitate perioada interbelică, prelungită inerţial câţiva ani buni şi după 1947, ca să se stingă după aceea sub tăvălugul nivelator care avea drept ţel reducerea la nimic a substanţei noastre intime, esenţiale.

O lectură paralelă ne propunea Aurel Anghel după ce exersase pătimaş versul pentru copii, încărcat de valenţe pilduitoare transfigurate artistic, când, la scurt timp, avea să le dedice experienţa cititorului luminat de lectura textului biblic, pe care a dorit să îl aducă mai aproape de universul inocenţei, prin versificarea Psalmilor lui David. La o lectura paralelă ne invită (vezi „Casa din vis”) şi texte precum „Gânduri la fagul lui Titi Damian”, T. D. fiind şi el scriitor şi normalist de şcoală buzoiană, cu care autorul cărţii de faţă se aşează la aceeaşi masă de scris spre a proiecta în nemoarte nu atât locuri şi vremuri, ci mai ales locuri şi vremuri în postura lor izvoditoare de personaje irepetabile şi nepieritoare.La o lectură paralelă suntem invitaţi şi în cazul de faţă, când scriitorul Aurel Anghel trăieşte cu fiecare rând al său poezia lui Gheorghe Dobre, descifrându-i temele, luminând filiaţii şi idei, ilustrând copios observaţia subtilă, deşi de acum comună, conform căreia, în ultimă instanţă, şi lectura în sine este un veritabil act de creaţie.Un astfel de veritabil act de creaţie ne propune acum Aurel Anghel.
GHEORGHE MINCA

Anunțuri