(Ed. Limes) 

 

Complementul circumstanţial de timp „Acum“ este titlul  volumului  semnat de Alexandru Nemoianu( apărut în Editura Limes, Cluj Napoca, 174 de pagini ) şi „întregit“ armonios din adunarea unor articole şi studii publicate de-a lungul anilor în paginile unor reviste şi grupate inspirat sub raport tematic.Adverbul “acum” cunoaşte – vezi cele trei capitole strâns împletite ale cărţii – trei compliniri fundamentale: I. Acum – în lumea românească, reprezentată prin rezistenţa în timp şi adaptările la epocă ale unei localităţi bănăţene rurale: Borloveni din Ţara Almăjului, prilej de duioase aduceri-aminte şi adânci reflecţii existenţiale; II. Acum – în lumea nouă, aspră sondare critică a continentului american (autorul este, de ani buni, cetăţean al USA), putere ce şi-a propus să deţină locul nr. 1 în constelaţia statală actuală a lumii, şi III. Acum – în tot locul, – „urbi et orbi“ în limbaj papal, deci şi la noi, şi pretutindeni în lume. Universul supus reflecţiilor unui om vădit interesat de soarta Terrei este atât de vast, încât numai lectura foarte atentă a celor 174 de pagini (plus consideraţiile personale ale fiecărui cititor!) îl poate, parţial, descoperi. Alexandru Nemoianu, personal, s-a simţit obligata (vezi: Încheiere, pag. 172), fără să reuşească total, să-şi pună în evidenţă constantele! „Acum – scrie domnia sa – înseamnă şi reflectarea asupra condiţiei persoanei în lumea văzută“ – „Paradisul“ infernal al imperiului consumerist generează otrăvurile unei plictiseli gigantice (…). „Acum“ este clipa în care ne putem opri, reculege, şi, în vorbele unuia dintre Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române, ne putem ruga, „pentru cei care nu ştiu şi, mai ales, pentru cei care nu s-au rugat niciodată“.

 

I. Deşi cerul existenţial actual al planetei noastre – pământul, singurul în care, după ştiinţa noastră, există sigur“, omenire şi civilizaţie umană – este dramatic ameninţat, autorul, cu zestrea părintească a neamului său din Borloveni, Ţara Almăjului, continuă să fie optimist, lăsând „dealurile încrederii“ să ia locul „văilor resignării“ (apud Lucian Blaga). „În atari împrejurări, singura acţiune care are importanţă pentru noi (…) stă în alegerea pe care o facem în clipa prezentă şi iute trecătoare a lumii „acum“ (Cuvânt de început, pag. 5).Cu toate că s-a străduit să confere unitate articolelor grupate inspirat în acest volum (şi a izbutit în destule cazuri), „Acum“ este o carte ce se citeşte cu mare interes şi cu deplină implicare filozofică şi civică de toţi cei ce au fericirea „să le cadă în mâini“ şi sub priviri. Politologul, gânditorul şi păzitorul binelui în lume este dublat de un literat de primă mână, ce- şi exercită talentul (cald-învăluitor şi cu mare putere de sugerare!) în fiecare cuvânt, în fiecare rând, în fiecare pagină.

 

Sufletul românesc – expresie a măsurii, a bunului simţ, a trăiniciei convingerilor, a dragostei neţărmurite şi a tuturor sugestiilor cu care este investit cuvântul „dor“ – pulsează ritmic şi amplu în fiecare filă (deşi se doreşte obiectiv). „Cu aceste gânduri în minte – ne asigură domnul Alexandru Nemoianu – am îndrăznit să spun că Ţara Almăjului, din Banat, este, în fond, „universul“ (…), semnul eternităţii care înseamnă modelul existenţial românesc (…). Mai există relaţia personală, omenească dintre locuitori care, într-un fel sau altul, sunt neamuri… „Casa are o existenţă de peste două sute de ani“ şi este opera învăţătorului Pavel Boldea, o personalitate – vorba lui Mihail Sadoveanu – „care nu se mai află“… Banii veniţi din America au readus la viaţă casa vămuită de „colectivizarea satelor“. Tonul este, în general, elegiac, cât timp sălăşluieşte în ea un suflet, casa rezistă, poate chiar înflori… Se pare, însă, că nori negri ameninţă continuitatea sufletelor în „raiul“ de la Borloveni, amintindu-ne versurile lui Octavian Goga: „Cucuta creşte prin ogradă / Şi pălămida-şi leagă snopul“/ – Ce s-a ales de casa asta, / Vecine Neculai al popii?“. Până atunci, cu umor şi „amăgele“, trecem peste toate: „La prima aselenizare a comentata“: „s-or dus să facă clozete pe lună“…; „vi-i ciudă, fiindcă Tudor are talent“; „bine, da de ce dvs. să luaţi gustări? răspuns: „Eu am placă“… Între timp, ţuica continuă să fie bună: „este simplu distilată, având între 25 şi 30 de grade“…

 

II. „Acum – în lumea nouă“, pentru noi, românii, „se dovedeşte a fi capitolul cel mai dens, incitant şi de spaimă“. Sigur, Alexandru Nemoianu, cetăţean fiind şi trăind cu ochii larg deschişi în USA, ştie ce spune. Noi, neiniţiaţi şi cunoscători numai din auzite, ne crucim şi ne înspăimântăm citind: „… ziarele sfârşesc prin a cânta osanale unei anume orientări politice, unui anume regim“ (zdruncinându-ne încrederea în „presa liberă“), p. 105; „… 5% dintre locuitori controlează peste 80% din bogăţia ţării şi această polarizare a bogăţiei se accentuează geometric“ (şi dascălii marxism-leninismului susţineau acelaşi lucru!); „tot această stare de hybris explică de ce USA a ajuns să insulte grosolan ţări cu tradiţie şi importanţă“… p. 98; „este limpede că noul imperiu înseamnă Statele Unite“ … p. 97. Şi ceea ce m-a răvăşit de-a dreptul este „echivalarea anti-americanismului“ cu „antisemitismul“ (pe care-l consideram o „gogoriţă“ întreţinută tendenţios şi artificial). În plus, toate credinţele noastre „globaliste“ (salvatoare!) bine sunt ritos spulberate. Iată câteva texte supertensionate: „globalismul“ (având drept scop să creeze un stat planetar). Este o nouă ideologie şi, încă mai exact, o nouă religie“ (p. 107); „emanaţie a negativităţii pure“ (p. 108), o nouă formă de „demenţă a puterii“ (p. 111) etc. etc. înalte personalităţi ale politicii americane (Donald Rumsfeld – Eurigaster; Wolhovitz; Perle şi alţii) sunt consideraţi adepţi ai bunului plac, USA, în concepţia lor, rezervându-şi „dreptul să atace oriunde în lume şi orice ţară“ (p. 111).

 

Revista „Origini“, ce apare în Narcross sau Timpul – 7 zile în ţară şi-n lume, ar putea să dezvolte temele: „Globalismul“ şi ale „Europei Unite“, ambele încărcate cu „mister“…

III. Acum – în tot locul, extinzând tema globalismului şi a neliniştii universale, ne readuce pe meleagurile mioritice, întărindu-ne, critic, spiritul înţelepciunii străbune care, în ciuda vicisitudinilor şi deselor avataruri, ne-a păstrat demnitatea şi unitatea naţională. „Greşeala ziditorilor“ (p. 142-144), „Între loc şi lume“ (p. 144-147) şi „Câtva gânduri despre destin“ (147-149) sunt cele mai dense, în idei, capitole cu îndemn la filozofia eminesciană din versurile: „Ce e rău şi ce e bine / Tu te-ntreabă şi socoate“, singura cale capabilă să ne poarte spre recea cumpăn-a dreptăţii şi spre „împlinirea rostului pentru care am fost aduşi în existenţă, în fiinţă“ (p. 147).
Categoric, „Acum“ se va constitui într-un puternic îndemn la reflecţii existenţiale, în general, naţionale, în special.

 

AUGUSTIN MACARIE  

Anunțuri