Un scurt fragment biografic,un „jurnal“, dar mai ales o „mono­grafie“ a durerilor şi suferinţei se vrea, şi este, cartea poetei Doina Drăguţ, intitulată „Suferinţele unui redactor“, apărută la Ed. Alma din Craiova.

Deşi titlul cărţii pare „de îm­prumut“ (Este o parafrazare a cărţii lui Goethe: „Suferinţele tânărului Werther“. Acolo sunt suferinţe născute dintr-o poveste de iubire complicate şi dureroase; în cartea mea este vorba despre alt fel de suferinţe – ne spune scriitoarea în „Cuvântul autorului“), conţinutul acesteia atestă că alegerea lui a fost cât se poate de bună, pentru a ilustra drama „personajului central“. E vorba nu numai sau nu numai atât de suferinţe fizice şi fiziologice, cât mai ales de chinurile psihice provocate „eroului“ acestei zguduitoare povestiri, – Constantin Dumitrache – redactor reputat şi îndrăgit de radio-ascultători, de egoismul şi interesele obscure ale conducerii unei impor­tante instituţii de cultură, de „încrengătura“ – potrivit expresiei sale – de la Radio „Oltenia“ Craiova, care, pentru a elimina un concurent autorizat prin înalta-i pregătire profesională – fost şef de promoţie – şi prin probitate morală deosebită, l-a tracasat şi timorat până la epuizare şi dispariţie.

Nu „un fragment autobiografic romanţat“, nu „o monografie romanţată a suferinţei“, se vrea această carte, deoarece suferinţele nu se roman­ţează, ci una bazată pe adevăr şi autenticitate se instituie lucrarea de faţă.

Cu toate că nu eroul se autointrospectează – doar se autoconfesează uneori – ci autoarea îi analizează chinurile fiziologice şi sufleteşti, – cu unele asemănări caracteristice tehnicii camilpetresciene şi Hortensiei Papadat Bengescu, bazate pe autenticitate: probe rezultate din dialoguri, articole, destăinuiri ale perso­najului în suferinţă – cartea se circumscrie şi prozei analitice. „Câtă luciditate, atâta dramă!“ – ar zice Camil Petrescu.

Caracterul de „jurnal“ – preponderent al lucrării – este dat de analiza cronologică a suferinţei crescânde a „eroului“, cu observaţia că „însemnările zil­nice“ îi aparţin autoarei. Nu lipsesc elementele de intimitate, vizând relaţiile familiale şi cele pline de afecţiune şi sensibilitate ale cuplului conjugal – autoare-erou – dar predominante sunt elementele realiste, ale unei realităţi dureroase.

Desi poetă, înzestrată cu sen­sibilitate artistică – e adevărat, cam rece, de tip barbian – autoarea îşi cenzurează cât poate durerea personală, pentru a rămâne în limitele adevărului şi pentru ca mesajul transmis să rămână acuzator, rechizitorial, nu direct, ci indirect, cu mijloacele specifice literaturii. Este adevărat că, pentru reverberarea acestui mesaj, autoarea sacrifică multe din mijloacele specifice ficţiunii – cunoscute ei, după cum o dovedesc lucrările-i anterioare –, şi renunţă la unele „absconsităţi“ şi „ambiguităţi“ caracteristice literaturii, dezvă­luind numele „eroului“ şi păstrând identitatea unora din apropiaţii cercului de prieteni. Doar în descrierea unor aspecte ale naturii şi în reflectarea relaţiilor familiale manifestă unele efuziuni sentimentale, lirice.

Dialogurile sunt subordonate relierii raporturilor interumane, familiale şi intime, subliniind afectivitatea cuplului conjugal, şi relaţiile prieteneşti cu apropiaţi ai „eroului“, dar uneori şi acuzatoare.

Naraţiunea curge logic şi cu nerv, cu pro­poziţii şi fraze, în general, scurte, uneori eliptice şi cu implementări ale stilului indirect-liber, trezind interesul cititorului, compasiunea sa, dar şi dezaprobarea practicilor inumane dezvăluite. „Suferinţele unui redactor“ se instituie ca o lucrare de apreciere a meritelor unui om, în memoria unei personalităţi, interesând nu numai familia, prietenii şi cunoscuţii acestuia, ci şi opinia publică, chemată să extirpe practici ale unei reminiscenţe dictatoriale, specifice totalitarismului comunist şi „încrengăturilor“ postdecembriste, incompatibile democraţiei de tip european ce încearcă a se înfiripa în România de azi şi mai ales de mâine.

Prof. ION N. DINCĂ

Anunțuri