Februarie 2010


Îngerii au zburat prin pădurea deasă cu aer rece de brazi înspre înălţimi care creşteau în fiecare dintre ei ca izvoare fierbinţi tulburând adîncurile pământului spre taine ascunse grijuliu de Împăratul Iubirii. Lanurile de grâu îşi amesteau respiraţia cu macii înfloriţi în pârga inimilor. Copilul deschise uşor dulapul[1] vechi, un scârţîit prelung se făcu auzit, şi înlăuntru, înşirate ca picături de ploaie pe o sârmă dintr-o curte ţărănească pe care stau înşirate scutece de copil în legănarea vântului de primăvară, paltoane cu blană pufoasă în care îşi înmuie mâinile avid, cu dorinţa unuia care a descoperit o minune şi în dulcea şi plăpânda atingere se pierdu în bucuria de a deveni în povestea de dincolo de ţărmul care îşi gonea în ritmuri afunde valurile spre un pământiu necunoscut. Dulapul îşi desfăcu aripile şi copilul simţi o uşoară amorţeală şi parcă îl fură somnul. Pe pajişte caii păşteau şi îndrăgostiţii îşi încolăceau braţele în bujorii ascunşi pe creste. Herghelia de cai de pe Parângul Mic fremăta, iar aripile îngerilor creşteau în nevăzut înnodând miresme care curgeau din azur, păsări alungindu-se ca raze vii, în timp ce ochii copilului sorbeau culorile dintr-un curcubeu ascuns într-o picătură de ploaie ce colora aripile îngerilor ridicându-se a doua oară.

Pana de scris s-a trezit dintr-o dată parcă zburlindu-se, aidoma zborului real pe aripă dezgolită, iar mâna era amorţită ca după un somn în care povara capului a apăsat-o în neştire. Secundele îşi măreau ritmul ca nişte bătăi mari în pereţii peşterilor. Îmi răsună în urechi glasul care curge fără astâmpăr: “Te vei simţi altfel dacă îţi imaginezi cai […] Poate că, după ce înţelegi, nu mai e de niciun folos. El scrie pentru că scrisul i se pare un lux, cu atât mai plăcut şi mai firesc cu cât numărul cititorilor şi cumpărătorilor este mai mic.”[2]>>>>


Anunțuri

Scriitorul Al.Florin Ţene,preşedintele Ligii Scriitorilor din România,este unul dintre scriitorii importanţi despre care putem spune că şi-a legat o parte a destinului său literar de Teatru Dramatic „Ion D.Sîrbu”din Petroşani prin frumoasa prietenie care îl leagă de colegul de breaslă scriitorul Dumitru Velea,din perioada când acesta a fost directorul teatrului şi până în present când este secretar literar.

Vreme de un deceniu,din 1995 şi până în 2005,distanţa Cluj-Napoca-Petroşani a fost anulată de pasiunea comună a acestor doi scriitori pentru teatru şi în mod special pentru activitatea artistică desfăşurată pe scena Teatrului Dramatic”Ion D.Sârbu”Petroşani,Dumitru Velea ca director şi dramaturg(membru al Uniunii Scriitorilor diun România,secţia dramaturgie),iar Al.Florin Ţene în calitate de cronicar de teatru şi dramaturg,prezent la toate premierele teatrale montate la Petroşani în cei zece ani marcaţi de această colaborare benefică,concretizată în numeroase proiecte commune ale celor doi scriitori(încurajarea în scrierea şi publicarea unor volume de proză şi dramaturgie,cum este cazul impresionantei piese de teatru”Vă somez,domnule doctor”scrisă de Al.Florin Ţene,la încurajarea lui Dumitru Velea,numeroasele lansări de carte,cu scriitori importanţi aduşi de la Cluj-Napoca de Al.Florin Ţene,cum sunt Adrian Ţion şi Constantin Cubleşan,sau cronicile de teatru publicate de Al.Florin Ţene în “Curierul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca”,”Adevărul de Cluj”,”Ardealul literar”,”Oglinda literară“ şi alte reviste de cultură,etc.). >>>>

Exegeză aşteptată şi necesară în perimetrul criticii literare româneşti, Gheorghe Pituţ sau ochiul şi noaptea (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009), se constituie într-o primă monografie dedicată acestui autor, un scriitor deschis spre mai multe forme ale cunoaşterii, o personalitate insuficient cunoscută şi din acest punct de vedere meritul autoarei, prof. dr. Maria Vaida, nu poate fi contestat.

Aplecată  cu răbdare şi deplin entuziasm asupra cercetării operei şi vieţii acestui poet român, dna Maria Vaida a dovedit multă acurateţe şi un excelent spirit de sinteză în construirea unui amplu studiu monografic, ce răspunde nevoilor imperios necesare de a situa opera lui Gheorghe Pituţ la locul potrivit pe scara valorilor literare româneşti. Sistematic organizată, cu o riguroasă structură interioară (împărţită pe secţiuni bine delimitate ca axă tematică), exegeza de faţă are rolul de a puncta sugestiv şi explicit, printr-o analiză critică profundă şi exhaustivă, personalitatea bogată şi variat răsfirată spre mai multe zone ale literaturii a lui Gheorghe Pituţ. În fapt, autoarea restituie succesiv coordonatele esenţiale din activitatea poetului, traducătorului, prozatorului, publicistului Gheorghe Pituţ, fără a uita literatura pentru copii şi corespondenţa. Aceste elemente de netăgăduită complexitate şi originalitate pun în lumină o altă faţă a scriitorului Gheorghe Pituţ, dezvăluind aspecte necunoscute sau cunoscute foarte puţin. Este astfel evidentă în acest punct acribia documentară şi originalitatea  abordării. >>>>

Lumea în care trăim pare, nu de puţine ori, ajunsă la capătul răbdării, terminată. Dispreţul omului faţă de om s-a întins ca o pecingine, din păcate multicoloră, strălucitoare chiar, egoismul poate părea superbie, iar neruşinarea şi cinismul sunt „calităţile“ unei decadenţe devoratoare. Oferi o carte, dar nu mai eşti sigur că omul care îţi mulţumeşte „îndatorat“ o va deschide când va fi singur. Pentru că omul modern se amăgeşte chiar cu starea lui de nesingurătate, de implicare până la infraroşu, de pragmatism şi „eficienţă“, iar toate acestea pe bani. O lume în care totul se vinde şi biblicul zeu Mamona al anticilor sirieni ne zâmbeşte amical, familiar, poate prea familiar. La doctor, ca şi la preot. În aceste condiţii, om al scrisului fiind, să primeşti o scrisoare admirativă de la un cititor necunoscut este aproape anormal, dacă nu incredibil.

Scrisoarea lui Dietmar Steffens era adresată redacţiei hebdomadarului „Meridianul Românesc“, Anaheim, California, USA, şi avea în vedere modestele noastre contribuţii la redactarea donquijotescă (de unul singur şi de capul lui, deci) a unui supliment cultural pentru românii diasporeni, care îşi prelungesc exilul şi după victoria revoluţiei neocomuniste din ţară şi a parlamentului majoritar. În care figurează 322 de foşti comunişti şi foşti securişti, „aleşii noştri“, care, vorba lui Eminescu, „ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filozofie”…  >>>>

Iniţiativa autorului acestui dicţionar,scriitorul Constantin Toni Dârţu,preşedintele filialei Iaşi a Ligii Scriitorilor din România ,de a cuprinde în coperţile unor cărţi activitatea personalităţilor române din perioada 1950-2000 a început în urmă cu aproximativ  8 ani.Autorul considerând că Tot ce suntem este rezultatul celor ce am gândit şi făcut(ap.Guy Anth.15),motto cu care se deschide volumul de faţă,a purces să ducă o muncă de cercetare asiduuă,împreună cu un mic colectiv,pentru a descoperii personalităţi  care prin dăruire,inteligenţă,profesionalism,sacrificii şi talent,cum specifică în Cuvânt de început regretatul acad.Cristofor Simionescu,fost Preşedinte de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România-Filiala Iaşi,activitate care,iată,consemnează apariţia volumului XXXI.

În condinţile intrării noastre în Uniunea Europeană şi al fenomenului de globalizare acest Dicţionar se constituie,pe drept cuvânt,în marea enciclopedie a spiritualităţii creatoare române,cu care ne prezentăm în faţa viitorului,a Europei şi,în final,mapamondului.Este zestrea neamului românesc dintr-o jumătate de secol.

Numărul XXXI al acestui Dicţionar enciclopedic , a apărut la Editura Pim,Iaşi,2008, cu sprijinul preşedintelui Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România-Cluj,prin prof.univ.dr.DHC Crişan Mircioiu. >>>>

Poetul băcăuan DAN SANDU şi-a alcătuit, din proprie iniţiativă şi bazându-se pe forţa sa proprie de discernământ, un volum antologic (nu tocmai omogen valoric/estetic…): HERALD ÎN TALIBANIA – 101 POEME[1]. Un soi de Jurnal de Front, dublând, în registru liric şi europeano-românesc, o Şeherezadă/Ouroboros al Logos-ului, a celor „1001 de nopţi” arabe…Cei doi de UNU, de pe marginea „rotundului-lume” ( 0 ) pare a fi acea stare de intermediaritate ontică, pe care Adrian Păunescu o numea: „Între înger şi drac/Trage omul sărac”…Dedicat fiicei sale, Ştefania – acest volum (de 128 de pagini) începe sub auspiciile (auto)ironiei…: drept Prefaţă, o…”Dare de seamă”, amintind de formalismul exasperant al unei epoci, crezut revolute: „Am gândit această carte ca pe un canon anamnezic, selectând titluri (şi nu numai) din volumele anterioare: Vămi răstignite, Albind de-atâtea primăveri, Poeme la negru. Am apelat, de asemenea, la texte nepublicate sau apărute în periodice.

Pentru o imagine a receptării de până acum, am transcris fragmentar, din corespondenţă ori din publicaţii, unele impresii şi comentarii critice”.

Deci, avem de-a face cu „vestirea” heraldică a unor „anamneze auto-provocate”, vieţi de Poet, trăite sub diverse zodii de sensibilitate…de receptare a lumii şi a propriului eu lirico-dilematic. >>>>


Cartea „Secretul vinului bun” se constituie ca o lucrare de introducere în circuitul public a cunoştinţelor referitoare la cultura viţei de vie şi obţinerea vinului din struguri.

Referitor la conţinutul volumului „Secretul vinului bun”, trebuie să facem precizarea că el nu se adresează doar specialiştilor, ci şi celor care în mod curent trăiesc în societate.

După ce se realizează un istoric al cultivării viţei de vie şi importanţei acesteia pe teritoriul României, inclusiv al originii „cultului dionisiac”, capitol presărat cu citate din poeţi, pictori, muzicieni şi sculptori care „s-au întrecut prea-mărind strugurii şi vinul, mulţi dintre ei găsind în viţa de vie motive de inspiraţii geniale”, autorul trece la probleme de strictă specialitate cum ar fi factorii ce decid calitatea vinului şi se află în conexiune cu calitatea materiei prime, strugurii, şi ulterior de tehnologii de fabricare adoptată.

Dl. Aurel Popa, profesor universitar emerit, laureat al Premiului „Ion Ionescu de la Brad” al Academiei Române, afirmă că „vinul bun este dependent de factorii care determină calitatea strugurilor materie primă şi de factorii tehnologici de vinificare (prelucrarea strugurilor, fermentarea alcoolică a mustului, îngrijirea, maturarea, limpezirea şi stabilizarea vinului)” şi că „secretul vinului bun este pe deplin aflat când viticultorul şi oenologul reuşesc să stăpânească modul în care aceşti factori interacţionează şi decid calitatea vinului”. >>>>

Pagina următoare »