25 Aprilie 2007 – SORIN COMOROŞAN:„Hearst 2“, Ed. „Eminescu“, Bucureşti (Victor Sterom)

„Călătorii necruţătoare confruntate dintre viaţă si neant, Eros şi Thanatos, realitate şi ficţiune, timp şi spaţiu, sublim şi abject, zenit şi grotă, adevăr şi aparentă, unitate şi dispersie amară lucid­itate cu un rest de speranţă. (Barbu Cioculescu)

lată formula romanului „HEARST 2“, Editura „EMINESCU“, Bucureşti, cu succinte prezentări de Nicolae Breban şi Barbu Cioculescu.
Pe Sorin Comoroşan l-am întâlnit pentru întâia oară în primul său roman: „Treisprezece Metamorfe“ (1996) în care voia să continuie tradiţia unor mari scriitori: Albert Camus, Thomas Mann sau Jean-Paul Sartre, scriitori care au demonstrat că limbajul lite­rar este o formă deosebit de eficace în tratarea unor probleme existenţiale, şi, nu în ultimul rând, filozofice.
Apoi, l-am întâlnit într-un roman de gânduri: „Oglinzile sparte“ (1997), volum ce reprezintă o inedită împletire a eseului filozofic cu ficţiunea. În 2000, îl găsim în volumul: „Nedespărţirea de Borges“ – „Un roman cu tentă tragică, în scormonitoarea-i lucidi­tate, deconstruită de avatarurile imaginaţiei, un roman alcătuit cu lux narativ de un povestitor înnăscut“. (Barbu Cioculescu). Şi iată-ne, iarăşi, în faţa masivului volum: „HEARST2“. Ce să însemne, ori ce semnificaţie poate avea, acest volum? Voi răspunde cu vorbele romancierului: „M-am născut Hearst. Aici, în California, Hearst înseamnă un imperiu întins peste contunente, Hearst-Japonia, Hearst-Africa, condus de Hearst întâiul, în capitala lumii. Eu sunt moştenitorul, Hearst 2, eu sunt al doilea după marele Boss, tatăl meu, mi se spune Two“. Şi, continuându-şi confesiunea biografică, am senzaţia că mă aflu în preaj­ma versurilor nichitiene ori înăuntrul oniricului şi ludicului stil Şerban Foarţă.„În lumea asta doar eu sunt doi, ochii, ce-aş fi putut să fiu, de nu eram un număr? Unde? Numerele n-au direcţie, banii nu le pot salva, şi eu sunt numere, geometrie fără încotro, blond superb, zvelt, altei“.

O descriere metodică, aproape ireală, încheiată într-o atitu­dine confesiva , dă nota consistentă şi particulară a prozei lui Sorin Comoroşan. Succesiune de transfigurări între livresc şi baroc, meticulozitate şi insistenţă concentrată pe centimetru pătrat de text. Scriitorul e în toate acestea un bun observator, dar, prin exces analitic, filozofând obiectul, îi schimbă aproape com­plet înfăţişarea.
Descrierea în sine e o acţiune care absoarbe întreaga atenţie, sfârşind prin a se mişca laconic între detaliile din planul principal şi dimensiunile acestora, ce se amplifică „neliniştitor“, făcând să dispară senzaţia de coerenţă epică, de fir epic, şi să crească nepermis de mult ipotezele şi inefabilul, noima şi credibilul.
„Pe Mathieu, profesorul de filozofie, l-am împrumutat de la Sartre, direct din liceul Condorcet. Ne plimbăm adesea împreună şi vorbim, dar n-avem destule cuvinte pentru sentimente, ele au rămas aceleaşi s-au înmulţit doar substantivele şi verbele, experimentul Joyce n-a reuşit“.
Apoi Two , se aşează pe un butuc de lemn, într-un colţ, are capul uşor aplecat spre piept, pipa din lemn fin emană aroma tabacului, fumul alburiu învăluie albastrul ochilor încărcaţi de gân­duri. Fraza scurtă, sincopată, relativ clară construieşte proza omului de ştiinţă şi a romancierului Sorin Comoroşan, relevându-ne adevăruri simple dar neverosimile, paradoxale, despre cunoaştere, destin, iubire, existenţă.

Scriitorul Nicolae Breban ne spune că autorul Comoroşan este: „un mare fan al lui Borges ca şi al lui Saul Bellow sau Cortazar – cu ai căror eroi se întâlneşte firesc în cuprinsul romanului.“
Lecturând această frumoasă carte, ajungi să-ţi spui că Sorin Comoroşan îmbogăţeşte peisajul literaturii noastre actuale cu un profil de scriitor deosebit, ce coboară sau urcă (să mă joc), ase­meni lui dinspre „zonele exotice“ spre marea literatură a lumii, aidoma unui alt mare model, Emesto Sabato: „dinspre fizică spre naraţiunea densă ce încearcă o viziune a omului şi a limitelor sale“.
Strecurându-se în ţesătura cărţii, adâncindu-se în construirea imaginarului, Sorin Comoroşan se instalează comod într-un spaţiu al ipotezelor. Datele reale (iniţiale) sunt de-acum dez­voltate nostalgic şi misterios.„Como, am vrut cu adevărat să stau cu ea, să nu mai fug, cu mine, să zăbovesc, obosit, într-un popas de viaţă, dar nu era a mea, o privea cu ochii aprinşi tânărul de la chitară, Chepa, nici pe mine n-ai ştiut să mă iubeşti, Two, nimicul, zice Mathieu, se naşte din nedeterminarea omului şi-a lumii lui, prea-plinul n-are nevoie de gol, fiindcă vorbim prea mult, vorbe şi cuvinte, cuvinte şi vorbe, vocea lui Olin, care bea coniac pe saltea cu Rona, Ira, dar eu le scriu, cine le citeşte? eşti un marginal, Ira, marginea.“
Concluzii corecte : „Un roman al romanului, zămislit de Sorin Comoroşan, supunând numerele, culorile, vibraţiile, şirurile de ecuaţii şi rân­durile de litere unui ritual secret pe care îl numeşte Hearst 2, o piesă de rezistenţă şi, în ultima instanţă, o excelentă carte de memorialistică fantastică“. (Barbu Cioculescu)

VICTOR STEROM