Octombrie 2008


Răsfoind cartea lui Ştefan Ciobanu, aliona (Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2006), curiozitatea ne-ndeamnă să ne întrebăm care este mesajul estetic al textualiştilor (şi implicit al autorului mai sus menţionat)? Ce se poate găsi în scrierile acestora, care au ridicat prozaismul la rang princiar? Cine zăboveşte (dacă are curajul şi răbdarea, ferindu-se să nu-l ia somnul!) asupra unor asemenea zămisliri cum sunt cele ale lui Ştefan Ciobanu, va înţelege că totul arată ca într-un bazar:

– vagi urme ale lirismului – „ea/ se poate considera biserică/ cu toate lumânările/ înfipte în nisipul irişilor ei de două ori mai adânci/ decât oceanele” (p. 29);

ironia şi autoironia la fiecare „tarabă” (citeşte pagină) salvează „marfa” (textul) de banalitate: „făcea planuri/ să vorbim în acelaşi timp/ să trăim instantaneu” (p. 15); „tot ea/ aliona/ îşi aranjează lucrurile prin casă/ după felul în care cad” (p. 17);

autoironia şi ironia camuflată sunt mai subtile şi relevă rafinamentul autorului: „nu mai vreau primăvara/ miros de astenie pe gulerul ridicat/ dimineaţa nu în niciun caz” (p. 16); „ce frumoasă eşti dincolo de gard/ feliată de ulucile strâmbe” (p. 26);

când se apelează la prozaism, acesta ori apare în nuditatea formei sale („hai/ îi zic/ fără să ne cântărim/ uşile trântite/ fără să privim pumnii strânşi din stradă/ (nimeni nu mai aplaudă/ de la o vreme)/ fără întoarceri pe călcâiele bombate/ care să împietrească avalanşele” – p. 18), fie îmbracă haina unui pseudo-jurnal: „trebuie să ajung în acel oraş/ de urgenţă/ avioanele nu mai zburau de mult/ pur şi simplu le desfiinţaseră” (p. 36). >>>Const. Miu>>>

Anunțuri

Născute parcă „din Ugerul Cuvântului Prim” – după expresia unui poet contemporan, Mărturisirile de credinţă literară, apărute sub oblăduirea cărturarului Artur Silvestri, alcătuiesc o inedită antologie de confesii care se cer împărtăşite. Volumul, recent apărut se constituie într-un „document de conştiinţă colectivă” conceput şi orânduit, de Artur Silvestri şi editat pe suport virtual în 26 iunie 2008, urmând a fi tipărită şi ediţia pe hârtie.

În Notă asupra ediţiei, cel care a conceput şi orânduit această valoroasă lucrare-document precizează: „Obiectivul de căpătâi al acestui şir de cărţi este acela de a pune împreună „mărturisirea de credinţă literară” a fiecăruia dintre autorii posibili, arătând sensul şi rostul fiecărei creaţii în parte şi, în acelaşi timp, ansamblul de convingeri, obiective şi semnificaţii ale literaturii ce există astăzi şi „se face” în limba română.

Acesta va fi, deci, şi un „document de epocă” – unde vor fi incluşi autori români „de petutindeni”, din toate generaţiile literare şi cu toate orientările eseistice. „Mărturisirea de credinţă literară” se încadrează în seria „depoziţiilor colective” iniţiate de Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi Asociaţia Scriitorilor Creştini din România, deschisă cu monumentalul volum „Cuvinte pentru urmaşi”. „Modele” şi „exemple” pentru Omul Român”, apărut în septembrie 2005, continuat cu volumul 2, apărut în 2007.

O „nouă geografie literară”, – „tezaurizând materialul unei biblioteci de idei despre creaţie, adeziuni morale strânse după alte criterii decât cele obişnuite, o muncă titanică concretizată în dovezi de perspective intelectuale – care ar fi slujit în orice caz – mărturiseşte însuşi autorul – radiografiei de epocă preconizată.

Depăşind simetriile formale, suportul de hârtie, peliculă, bandă etc. şi, prin aceasta, lărgindu-şi, incomensurabil, aria de răspândire în chip virtual, ajungând la toţi utilizatorii de Internet interesaţi de acest segment cultural, cu o forţă de penetraţie a Cuvântului ce transgresează limitele spaţiale şi temporale, ca să nu mai vorbim şi de costurile de editare şi de numărul, practic nelimitat de exemplare ce pot ajunge în faţa ochilor cititorilor de pretutindeni – volumul, poate fi considerat o izbândă a spiritului uman, o adevărată comoară de spiritualitate, un rotund armonios numit SUFLETUL ROMÂN.

Simfonia sufletului religios care se dezvăluie într-o suită de partituri, cu o orchestraţie amplă şi viguroasă, instrumentişti, solişti şi dirijor pe măsură, învăluie spiritele într-o atmosferă caldă, benefică adevăratei creaţii şi conferă, oricărei minţi deschise spre cercetare, confort şi binefacere sufletească. >>>Cezarina Adamescu>>>

Cele 43 de micro-poeme din volumul cu un titlu simtomatic Roua din cerneală, de Ioan Cărăşel, (metaforă pentru curăţenia scrisului său),Editura Clusium ,ne descoperă un poet sensibil,care ştie să calculeze cu fineţe gestul liric pentru a-i da pregnanţă.Regimul psihologic e acela al armonizării valorilor sempiterne ale naturii cu trăirile sale:Vreau drum să fiu/să-mi zburde-n spate mieii,/iar nopţile să cânt din fluier-/la doina lui,să se aline zeii.(Portret).

Nostalgia unor vremuri trecute şi trăite pe meleagurile moţilor este adusă,uneori,în prim-plan,printr-o scenografie schiţată original şi prin reflecţii limpezi:La Baia/Lângă-un drob de aur,/ Mi-ai trecut prin linişte/Târziu,(Acolo).Catrenele sunt adevărate clic-clacuri ale unui aparat de fotografiat care surprind trăirile de-o clipă într-un tărâm anistoric,pe un halou al mitului:De câte ori ating o creangă,/Sărut fulgerul tulpinii,/Aştept atunci să mă culeagă/Din ape,îngerii luminii.(Sărut).Poemele sunt scrise în registru patetic pentru ca poetul să retrăiască un trecut glisat pe un suport al amintirilor.Inflexiunile romanţioase nu lipsesc şi ele par a avea un rol incantatoriu.Cu tot amestecul de recuzită vetustă împletită cu substanţa modernităţii poeziei contemporane şi de rememorare exaltată,Ioan Cărăşel are.totuşi,o prospeţime a imaginaţiei şi o percepţie frustă a materialităţii răvăşite:Prime-mi ruga,Doamne/La crucea lui de piatră/între ascunse taine,/primeşte-mă în vatră.(Arieş).

Seducţia temelor morale şi spirituale despre moţi şi munţii lor în contact cu eul poetului scurtcircuitează dând naştere flamei care iluminează pe dinăuntru sufletul poetului şi poezia sa,chiar dacă nu întotdeauna trairea autentică reverberează pe aceeaşi lungime de undă cu emisia lirică.Însă,Ion Cărăşel rămâne un poet al moţilor din călindare/Ducând cu ei istoriile străbune/Şi Iancu vine între ei călare/Cuptor încins,de rugăciune.(Rememorări). >>>Al. Florin Ţene>>>

O poezie a sentimentelor expuse cu discreţie, care are nevoie de recuzită simbolistă, scrie tânăra Andreea POPIA, produsul artistic al cunoscutului cerc de literatură de pe lângă Clubul copiilor din Medgidia, condus de Petcu Abdulea, membră a Centrului naţional de excelenţă şi a cenaclului „Săgetătorul”. Este elevă în clasa a XII-a la Liceul „Traian” din Constanţa. Se află la prima plachetă de versuri („Azurul inimii”, Editura Pro Transilvania, 2008), bucurându-se de prezentarea generoasă a profesorului Tudor Opriş şi de grafica doamnei Elena Boariu. Sunt 49 de piese organizate în trei secţiuni : Amintiri, Tu, Gânduri, sugerând trecutul, prezentul şi viitorul.

Versurile lasă impresia de durată. Autoarea îşi face următorul portret pe pagina personală web : „m-am născut primăvara… iubesc / am visat un vis:să am aripi de fluture ca să zbor undeva sus /- mereu am vrut să ştiu cum este să cazi de acolo”. Profesorul doctor Constantin Miu remarca într-o cronică din „Tânărul scriitor” „înclinaţia autoarei spre pictural”. Într-adevăr, se poate vorbi de muzică şi culoare în poeziile Andreei Popia ca accesorii pentru inocenţă, încredere, blândeţe, tandreţe, speranţă (Târgul de toamnă). Paleta sa are trei culori principale. Albastrul învăluie cele mai multe poeme, siderând dorinţe albastre, sărut albastru, copac albastru, cavoul acesta albastru, urma albastră de unicorn, visele tale albastre, vertebra albastră şi … poezia albastră. Termenul mai este folosit de două ori ca substantiv şi o dată ca adverb. Întâlnim frunze galbene şi o geană de galben. „Îmi este iarăşi / rău de galben, / de-atâta galben / ce pulsează / prin copaci” spune autoarea înainte de a dezvălui dorinţa verdelui de-a se ascunde şi lumina verde din ochii tăi, considerând că cineva are o culoare / de cameleon bolnav, „şi atunci am hotărât / să mă vărs în tine / incoloră / şi fără unghiuri”. Atunci când intervine muzica, ea se stinge în acorduri de Mozart încă nenăscut. Mărturiseşte direct dorinţa de a-şi pune în cântec fervoarea vârstei: pictăm cu vise / ziduri de rugăciune / către o divinitate / de care ne îndoim / zilnic (Noi).

Ultimele texte scot la iveală viitoarea anatomie interioară a poetei, natura sa înfiorată de puternice aspiraţii, când sentimentul nu va mai fi exprimat discursiv, ci numai sub forme alegorice. Asimilările culturale care vor veni vor lăsa în urmă anxietatea juvenilă şi vor grăbi pulsaţia existenţială. >>>Gheorghe Postelnicu>>>

Lucrarea include, în cele 500 de pagini, peste 250 de epigramişti din regiune, cu o prezentare biobibliografică şi cu maximum 30 de epigram pentru un autor.Sunt aici atât scriitori importanţi, care au scris, între altele, epigrame (în fond poeţi cu simţul umorului şi cu simţ critic),cât şi epigramişti care şi-au dedicate acestui gen întregul talent şi toată energia, mulţi înscrişi în asociaţia specifică speciei, adică în Uniunea Epigramiştilor, dar şi alţii, membri ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai unor asociaţii regionale apărute după 1989.

Capitolul “Alţi epigramişti” include nume din zonele Olteniei unde s-a dezvoltat mişcarea umoristică, prin cenacluri (Dolj, Vâlcea, Gorj). Sunt oferite adresele, numerele de telefon, adresele electronice, dar şi date ale epigramiştilor incluşi, începând cu Anton Pann (n.1798, care, deşi a locuit mai mult la Braşov, are o casă memorial la Râmnicu Vâlcea, unde nu a stat decât doi ani) şi încheind cu tânăra speranţă Petronela Roxana Frâncu (n. 1987).Intre numele celebre ale literaturii române sunt incluşi Tudor Arghezi (născut la Bucureşti, unde a locuit, din ambii părinţi olteni din Gorj), Io n Minulescu (născut la Bucureşti, dar petrecându-şi vacanţele copilăriei la bunici, în Slatina, jud. Olt), Marin Sorescu (născut în Dolj, dar locuitor în Bucureşti).

Dintre epigramiştii care s-au nascut ori au activat în alte zone ale ţării decât Oltenia istorică (spaţiul dintre Carpaţi, Dunăre şi Olt), menţionăm pe Simion Anghel (n. Cocora, jud.Ialomiţa), Stefan Ardeleanu (n. Popri, Satu Mare), Tudor Arghezi (n.Bucureşti), Mircea Bena (n. Cluj), Dan Căpruciu (inginer la Galaţi), Vlad-Cernea Jerca ( tehnician la Timişoara), Aurel Chirescu (profesor, Bucureşti), Gheorghe Dachin (medic, Brăila), Nicolae Dragoş (jurnalist, Bucureşti), Elena Farago (n.Bârlad), Stelian Filip (redactor de radioteleviziune, Bucureşti), Marin Goga (n.Cluj), Valeriu Grădinaru (n.Basarabia), Gheorghe Grişcenco (n.Bucureşti), Alexandru G.iancu (n. Bujoru, Teleorman), Valerian Lică (inginer, Bucureşti), Alexandru Macedonski (n.Bucureşti), Tudor Măinescu (jurist, Bucureşti), Nicolae-Paul Mihail (pensionar militar, Sinaia), Ion Minulescu (n.Bucureşti), Alexandru Mircescu (n.Târgovişte), I.Mohor (n.Bogaţi, Dâmboviţa), Nicolae Moisiu (n.Bucureşti), Mariana Mustăţea (n.Bucureşti), Nicolae Nicolae (inginer pensionar, Caransebeş), Anton Pann (n.Bulgaria), Constantin Păun (n.Bradu de Jos, Argeş), Nicolae Petre Vrânceanu (n.Slobozia), Nicanor Plămădeală (n.Basarabia), Teodor Pracsiu (profesor, Vaslui), Vasile Prandea (n.Sighişoara), Florian Saioc (n.Seaca, Teleorman), Alexa-Alecu Sanda (n.Bârla, Argeş), Naum Smarandache (profesor, Sibiu), Ion D.Soare (n.Argeş), Marin Sorescu (scriitor ,Bucureşti), Mircea I.Gh.Stefănescu (n.Bucureşti), Vivi Ştefănescu (n.Argeş), Georgeta Tretelniţchi (n.Basarabia), Damian ureche (scriitor, Timişoara), Nelu Vasile (n.Teleorman), Ion Velican (n.Bucureşti), Constantin Voinescu (n.Timişoara), Tiberiu Zamfir (n.Argeş), Ion Zbârcot (n.Bucovina de Nord). Am înşirat aceste nume pentru justificarea anecdotei conform căreia olteanul are gâtul lung ca să vadă dacă nu e vreun post de şef liber peste Carpaţi, eventual peste Olt! Dar şi numărul celor veniţi în Oltenia, din alte zone,în acelaşi scop, este la fel de mare! >>>Corneliu Vasile>>>

O simţire autentică găsim în lirismul volumului Sudul târziu,Editura Vremea,Bucureşti,2008,cu o prefaţă de Liviu Grăsoiu.In poemele acestui volum eul trăieşte în latura evanescentă a evenimentelor,iar versurile în învelişul lor spumos şi stilizat evidenţiază o presimţire şi o amintire a numenalului:Revino,cum o blândă atingere de vânt/Pe un alint de lacrimi se-aşterne drept veşmânt…/Vei reuşi,tu,oare,să limpezeşti din vină/Această aşteptare la cea mai sacră cină?(Această aşteptare…).E o poezie a transparenţelor simbolice,o reproducere lirică a ideii de real.Lumea este percepută şi îmbrăcată cu haina materialităţii,înfăşurată în pelerine ideii:Tu stai să vezi cum să-ţi alegi cărarea/Şi cum să fii văzut dintr-o oglindă/Când rătâcirea lumii o să-ţi prindă/De suflet şi de minte întrebarea(Gânduri pentru fiul meu Octavian).Ideile se simt commode încorsetate în chinga versului clasic care despuiate de fenomenal şi cultivând imaginea hieratică a contururilor,eul liric e suspendat de reţeaua imaginii închingată în versul clasic cu rimă încrucişată.Dar,uneori,anihilat de aspectul sticlos al metaforei:Se va găsi,cânva,un camp/Să-ţi conturez din zare chipul/Şi să-ţi aduc merindea,tâmp/Eu…risipită cum nisipul…(Se va găsi…).Vedeniile poetei sunt forme ale revelaţiei prin care eul liric,narcotizat de ispite,înoată euforic spre propriul zenit.Voinţa transcederii e,în acelaşi timp,şi una a regăsirii sinelui,a tămăduirii în sudul târziu,unde proiecţiile lirice,într-un halou însorit,sunt îmbibate de sugestii ontologice şi cosmologice,din care se poate deduce o fenomenologie a spiritului femenin în formă poetică:Pierdere-n miresmele tale/O,vara mea lină şi blândă!/Şi du-mă-n a Plângerii Vale/Pe-o aripă mare,crescândă!(Plutind ca un abur).Unele secvenţe au totuşi o ardenţă senzorială într-o beligeranţă a retoricii destul de modernă şi dezinhibată:Numai iubirea cu noi/Va spori în dobândă/Patima clipei,flămândă(Nu umbri!). >>>Al. Florin Ţene>>>

Ajuns la o frumoasă aniversare , Cenaclul de umor buzoian ’’Amprenta’’ format la săptămânalul IPJ cu acelaşi titlu , reuneşte talente veritabile afirmate şi în presa naţională din domeniu, ca şi în alte antologii.

Prefaţa lui Vasile Til Blidaru rememorează clipele şi personalităţi inportante, fără a omite festivalul de epigramă ’’Cât e Buzăul de mare ’’ din anul 2000 , antologia din 1997 sau acţiunile organizate în prezent la Cercul Militar din Buzău . Cu suflet şi originalitate , epigramiştii buzoieni duelează cu relele din lume.

Paleta tematică este diversă şi selecţia celor mai bune catrene o ilustrează rândurile următoare.

’’Populară . – Eu plec mândro la armată , / Te-oi găsi la anu’fată?/ Du-te neică, pe cuvânt,/Toţi flăcăii ştiu că sunt !”(Nicuşor Alecu Murgeşti ). Stricta actualitate este vizata de Girel Barbu :”Transformare .

Nu vă fie voua frică : /Uite-abia începe anu ‘/Şi din simplu Cutărică /Am ajuns Cutăriceanu !”; sau : “ Calamităţi .Şi acum ca-n alte dăţi/Am avut calamitati :/Grindină, furtună , ploaie/Şi … specialişti o droaie !” Realitatea este vizată şi de Gheorghe Băcneanu : “ Ofertă . –Alo, linia fierbinte?/Sunt un generos discret,/Vreau doar un sărut cuminte …/-Noi dăm numai la “pachet “!”; şi “Separarea puterilor . Prin separarea , democrată , /A celor trei puteri în stat ,/S-a zis cu furtul laolaltă :/Acum se fură separat .

Realitatea politică şi neajunsurile sociale sunt în vârful floretei epigramiştilor amprentişti :”Moft politic . După lungi deliberări /În guvern , cu zarvă mare (s-au făcut multe schimbări … /Asta-i singura schimbare ! “(Dorin Bălan) sau ”Meciul vieţii . M-ai învăţat să lupt , cât pot în ring / Şi m-am luptat mereu cu străşnicie ,/Dar n-am putut deloc să te ating/Salariu mediu pe economie … “(Vasile Til Blidaru). >>>Corneliu Vasile>>>

Pagina următoare »