Recenta carte a lui Paul Everac, Construim cu succes elitismul unilateral dezvoltat (Editura AGER – Economistul, Bucureşti, 2006, 300p), vine la doi ani după Libertatea mult aşteptată şi fiicele ei (Editura AGER – Economistul) analizând aspecte ale României postdecembriste. Cuprinde tablete publicate între 2004-2005 în ,,Ecart“, ,,Naţiunea“, ,,Dacia“, ,,Argeş“,,,Lamura“, ,,Argeşul liber“, tratând aspecte ale aceleiaşi perioade. Ochiul autorului e un laser, iar condeiul său un bisturiu. Spiritul critic se manifestă energic, necruţător uneori până la vituperare faţă de situaţia actuală în care se află ţara noastră, o situaţie pe care o consideră dezastruoasă în parcurgerea aşa-numitului proces de tranziţie. O tranziţie nesfârşită spre un orizont tot mai îndepărtat, în care apele se despart creându-se un deşert sau o prăpastie între cei puţini şi bogaţi şi cei mai mulţi dar săraci.

Fiecare tabletă abordează un subiect problematic, actual, sensibil fiind privit din mai multe unghiuri căutându-i-se cauzele şi descoperindu-i-se efectele. Se vorbeşte despre racilele tradiţionale dar şi despre ingineriile financiare frauduloase recente, despre înlocuirea cenzurii economice cu cenzura castelor, despre procesul de dezorganizare ce a dus la devastarea bunurilor societăţii, a bunurilor naturale, despre oligarhie, plutocraţie, despre profitorii tranziţiei, despre complexul inutilităţii pensionarilor şi al şomerilor, despre închisori, despre cultură. Afirmaţiile sunt susţinute cu date şi nume concrete, demontând minciuni şi falsuri, reabilitând adevărul istoric, în spiritul unei treziri a conştiinţei de sine prin trezirea memoriei, a sentimentului de demnitate individuală şi naţională. Uneori sunt puse faţă în faţă cele două realităţi, cea trecută şi cea prezentă, cu meritele şi scăderile lor, demonstrând că epoca trecută nu a fost totuşi numai ,,o urgie“, ,,o oroare“, în care nu s-a construit şi nu s-a creat nimic, ilustrativă fiind în acest sens tableta ,,Infernul discutabil“, luând un exemplu din zona culturii: ,,Au fost scriitorii îmbrânciţi? Nu s-ar spune, după volume apărute, tiraje, remuneraţii, Au fost traducerile tăiate, comunicaţiile cu autori străini oprite? Nu prea îmi vine în minte să fi lipsit cineva din marii dramaturgi străini. Turnee se pare că s-au făcut, am fost eu însumi la câteva. Burse străine s-au dat, au avut parte şi dnii Liiceanu şi Pleşu de ele. Contestatara Blandiana a înconjurat globul, necruţătorul Buzura s-a plimbat în voie, odată chiar cu mine. Destui urmăriţi de crunta Securitate au împânzit cu vizitele lor Europa şi America. Azi au cam uitat de excursii şi delegaţii, de burse şi facilităţi, s-a reţinut numai urmărirea, dărâmarea, angoasa, neputinţa de a-şi realiza eul, de a-şi pune în valoare «identitatea», «esenţa umană», «opţiunea ontologică». Azi ei sunt numai impasuri colectate şi demnităţi răbufnite şi subţirimi existenţiale, şi sfidări dejucate, capcane traversate, ieşiri din coşmar. Din coşmarul care i-a edificat ca personalităţi.“

Vocea scriitorului, dramaturgului şi pamfletarului este una de largă respiraţie, desfăşurând cu o reală frenezie lingvistică expresii neaoşe, tari, arhaisme suculente, imprecaţii virulente, interjecţii, neologisme conferind discursului consistenţă şi vibraţie: ,,Alde Sechelariu, Mischie, Oprişan reprezentanţii proletariatului? Hai să râdem! Găinarii găinarilor, pricopsiţii pricopsiţilor fac stângă de ridicarea maselor şi înfrăţirea între stări!? Abuzivi, sictirofili, benchetuitori, corupţii şi corupătorii justiţiei şi administraţiei îi vezi ca apărători ai intereselor muncitoreşti, ai celor pe care i-au dezafectat, sărăcit şi trimis să-şi caute pâinea aiurea! Ne râd şi curcile cu aşa o stângă revoluţionară: gargarofilă, belitoare, plăcintovară.“

Publicate iniţial în suplimentul ,,Ecart“ la rubrica ,,Vocea strigătorului la cer“, tabletele adunate în această carte reconstituie mozaicat o perioadă din istoria României, iar vocea inconfundabilă a lui Paul Everac, cea care strigă la cer, poate că nu strigă şi în pustiu.

Victoria Milescu