Cunoscut ca un excelent reporter, ctitor al primului ziar liber din ţară, în decembrie ’89, şi al revistei „Curierul literar şi artistic“, exersând talentul în memoriale de călătorie, în proză, în eseistică, critică şi istorie literară, asa cum aminteşte în „Cuvânt înainte“ llie Purcaru, loan Barbu prin Ingerii emigraţiei“, Editura SC. „Conphys“ SRV, Rm. Vâlcea, 2005, completează ciclul de volume dedicat diasporei româneşti, în care cercetarea „lumii romaneşti’ din Statele Unite ale Americii şi Canada, din unghiul integrării românilor în structurile acestor ţări, are un rol de promovare şi cunoaştere a succeselor a acestor „îngeri“.
Străbătând peste 8.000 de km. prin spaţiul american, loan Barbu ştie sa se implice în con­vorbirile cu personalităţile româneşti, şi nu numai, să le investigheze cu întrebări precise, complexe şi complete, fără a agresa intimitatea, să le par­ticularizeze, să analizeze eveni­mentele şi individul în şiruri de acţiuni evenimenţiale şi conexiuni, care iluminează viaţa aces­tora, frisonată, nu de puţine ori, de regimul criminal comunist, să evidenţieze o mentalitate, un succes, un fenomen.

Autorul acestei cărţi are înzestrarea pentru analogia rapidă în convorbirile cu per­sonajele sale si pentru scenari­ul de idei, iubind coerenţa şi armonia colocvială.Structurată în două părţi: „Vă scriu din America“; „Vă scriu din Canada“, având un „Cuvânt înainte“ şi ca încheiere interviul lui loan Barbu dat ziaristului Gabriel Gherasim pentru publicaţia „Meridianul Românesc“ din Anaheim, California, în care remarcăm cuvintele de o nemăsurată sin­ceritate şi sensibilitate: „Tot ce am realizat, ca jurnalist şi scri­itor, se datorează, în primul rând, limbii şi literaturii române, amândouă de o unică vastitate, de o unică bogăţie…“

Afirm că „îngerii emigraţiei“, fără a cădea în metaforism, este un roman cu personaje trăind realitatea, parcurgând viaţa între ţara de origine şi cea adop­tivă, între amintire şi’prezent, iar între toate acestea autorul ca un fachir îşi ridică, în faţa lor, pălăria din care extrage între­bările aducătoare de „conflicte“ evenimentele şi de cunoaştere.Autorul se află sub semnul raţiunii atunci când, în 1998, sta de vorbă cu scriitorul Romulus Zaharia. Convorbirea este o adevărată istorie literară, a umbrelor negre din subsolul culturii socialiste. Adevărul devine un exponent al dorului de România.
Împreună cu doctorul Grigore Schileru, originar din Rm. Vâlcea, loan Barbu îl vizitează acasă pe celebrul pro­fesor Mammen cu care discută despre România, ce nu o văzuse, dar „unde am mulţi pri­eteni“, despre cancerul prbâostatic şi mamar.

În acest „roman“ se observă efortul sintetic al autorului, dar fără a abandona pasiunea analitică şi disociativă, pentru redarea unor imagini atât din America, cât şi din Canada. Personajele lui loan Barbu vin nu numai din cultura română; ele sunt exponantele şi altor culturi; de aici vine şi dicţiunea ideilor, care este un mod de expresivitate a intelectului.
Întâlnirile cu prof. Victor Politano, venit din lumea me­dicală; popasul la „Vatra Românească“, cu Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“; convorbirea pe tema ortodoxiei cu venerabilul teolog Dinu Cruga; cu profesorul Claude G. Mătasă, Consulul Onorific al României în Florida; cu Nădejdea Golea şi cu multe alte personalităţi…, sunt tot mai multe momente ce întregesc imaginea unei „scene“ extinse pe care îşi „joacă“ rolul perso­naje care văd România şi cultura ei nu doar prin rama arhetipului, prin fapte concrete, trăite, une­ori, dramatic, dar şi prin rama generalităţilor. Un rol important al autorului este că, prin inteligenţa sa, duce personajul în centrul ceremoniei investi­gaţiei şi interpretării, prin între­bări directe, iar formulările aforis­tice prind memorabil esenţa gân­dului. Găsim elemente de’istorie literară inedite, atunci când sunt relatate faptele eroice ale lui Dumitru Cristea, tânăr subingi-ner din Baia Mare, care a fost condamnat, la Cluj, la temniţă grea pe viaţă, pentru faptul ca memorase în închisoare 300 de poezii ale lui Radu Gyr, iar când şi-a ispăşit pedeapsa Ie-a tran­scris în trei caiete, care „au început să circule fără control“, ajungând şi la „Europa Liberă“. Pentru acest fapt, a fost arestat din nou. Autorul a aflat toate aceste relatări de la profesorul universitar Pompiliu Manea, cumnatul acestuia.

O Canada! Casa noastră şi pământ natal“, motto-ul care deschide a doua parte a cărţii sugerează ospitalitatea cu care au fost primiţi românii pe acest „pământ al făgăduinţe!“. La fel ca în prima parte, autorul face o arheologie culturală prin intervi­uri şi investigaţii, fiind un admirabil prilej de „studiu“ al amintirilor, dar şi al prezentului. O rescriere a unei „istorii literare orale“ este convorbirea cu poe­tul George Filip, din Canada, care a ajuns la puşcărie „când s-a întors Ceauşescu din China, cu revoluţia culturală în raniţă. Toţi recalcitranţii trebuiau să facă puşcărie. De fapt, eram corespondentul „României Libere“, trimis de faimosul Octavian Paler, redactor-şef, acest Socrate modern, care a înfiinţat şi a băgat poporului pe gât 6 mare excremenţă naţio­nală. E vorba de acea minunată „Epocă de Aur“, fireşte, bravura scorniceanului“.Interesantă este convorbirea cu Alex Cetăţeanu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, originar din Amărăşti, de lângă Drăgăşani; instructiv, cu iz patriotic, în’ sensul bun al cuvântului, este interviul cu George Bălaşu, despre Câmpul Românesc, vatră rustică în inima Canadei. Convorbirea cu Tatiana Constantinescu-Patras, care afirmă cu obiectivitate: „Clasa politică din România a paralizat ţara în toate structurile ei“, este un mod real de a fi cin­stit cu tine însuţi.
Aşa cum spuneam la început, „îngerii emigraţiei“ de loan Barbu este un adevărat roman, nu ficţionalizat, ci real, folosind ca tehnică interviul, convorbirea şi relatarea, pentru a crea o amplă frescă despre noua Românie şi românii de peste ocean, despre conexi­unea acestora la universal, a mentalităţii că istoria şi cultura română fac parte integrantă din cultura Terrei.

Cartea lui loan Barbu con­struieşte noua imagine spiritu­ală a unui segment al românismului; este o sinteză exemplară de instrucţie şi talent, deo­potrivă prilej de cunoaştere şi de iluminare culturală.

AL. FLORIN ŢENE

Anunțuri