Cu o hărnicie de albină (Stuparu), în urma căsătoriei şi o cutezanţă de (Leu), avută de dinaintea căsătoriei, după ce s-a afirmat ca prozatoare, ziaristă şi critic literar, doamna Ioana Stuparu este pe cale să ia în stăpânire un nou tărâm literar, teatrul.

« Miniona », titlul pe care l-a dat piesei cu care ne invită s-o cunoaştem într-o nouă şi, sperăm, benefică ipostază creatoare, i se potriveşte perfect, dacă ne referim la dimensiunea şi tematica, pe care şi-a ales-o. >>>>

De „Ziua Eminescului”, cea înmiresmată cu parfumul florilor de tei, am primit cu autograf de suflet, de la poetul George Baciu, o bijuterie de carte, semnificativ botezată „În vestiarul inimii” (Ed. „Tiparg”, Geamăna, 2011). Scriitor multilateral şi personaj luminos al vieţii noastre culturale, G. Baciu s-a impus mai întâi ca prozator, apoi s-a afirmat spectaculos ca poet. Conduce cu succes revista „Pietrele Doamnei”, în care scrie permanent tablete literare şi eseuri, colaborează la multe alte ziare şi reviste, iată, demonstrează că poetul domnişean se află într-o permanentă stare de veghe şi acţiune. >>>>

Cu volumul de poeme „GÎNDURI  DE  LA  MARGINEA  LUMII”, Editura Rottarymond, opera distinsului scriitor George Baciu se adînceşte în limpezime şi reprezentare. Mult mai nunaţat în inspiraţie, mai adîncint intelectualiceşte George Baciu, în lepădarea sinelui de esenţe, pînă la totala jertfă a  cuvintelor, elaborează o artă poetică efectiv fascinantă, scrie cu preaplinul inspiraţiei, cu duioşie şi cu lirism sublim, una din cele mai bune cărţi ale prezentului. >>>>

Copilul râde: „Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul”

Tânărul cântă: „Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea”

Bătrânul tace: „Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea”

(Lucian Blaga, „Trei feţe”, în  „Poemele luminii”)

Recunosc, dintotdeauna am fost, şi am rămas, o nesăţioasă devoratoare de „poveşti”. Pe rafturile din ce în ce mai înalte şi înţesate ale bibliotecii primilor ani de lectură, găzduite acum de copiii şi nepoţii mei, stau de o viaţă, şi acum, într-un spaţiu privilegiat, cărţi şi autori îndrăgiţi, niciodată uitaţi, precum Basmele românilor, 1001 de nopţi, Legendele Olimpului, Mahabharata, Cântecul Nibelungilor, cărţile lui Jules Renard, Mark Twain, Charles Perrault, Fraţii Grimm, Carl Sandburg, >>>>

Despre o carte poţi scrie în nenumărate feluri. Dar când te afli într-un câmp de maci, ca o lacrimă într-o mare de iubire, nu poţi scrie decât cu sufletul. Mai ales că volumul „Când macii au înflorit”, publicat în anul 2011 la Editura PIM din Iaşi, este dedicat unei fiinţe care s-a grăbit să ne părăsească în pragul vârstei de 20 de ani: Teodora Mareş din Piatra Neamţ. >>>>

Nu s-a remarcat, precumpănind, ca să zic aşa, în comentarii, mai întâi jocul ideistic, reinterpretarea în concept a metaforelor – o sarcină şi ea neţărmurită a criticii – că poezia lui Nicolae Băciuţ (vezi Poemul Phoenix, Editura Dacia XXI, Cluj Napoca, 2011) are, în primul rând, un son, un timbru propriu foarte personale: literele, imaginile sunt aşezate, ca în muzică, pe o partiţie originală, scoţând la lectură o vibraţie particulară, un cântec, o glăsuire distinctă; cum se spune astăzi, o marcă, un brand. >>>>

Mă cutremură titlul, însă,

mă mângâie atingerea filelor fine

precum borangicul fiert în apă clăbucită cu săpun de casă,

în care şi-au lăsat parfumul câteva chite din flori de iasomie;

file fine ca pielea mătăsoasă a trupului de prunc abia venit pe lume;

Mă cutremură concluziunea trup-sufletului purtat de timp,

ajuns la drumuri în cruce: >>>>