21 August 2007 – MIRON ŢIC: „PLANETA IUBIRII“, Editura „Călăuza v. b.“ Deva, 2005, Prefaţă de Constantin Cublesan (Al. Florin Ţene)

Un poet matur, înzestrat cu harul ta­lentului, subtil, profund, dar si romantic, este Miron Tic în noul său volum de ver­suri „Planeta iubirii“, Editura „Călăuza v.b.“, Deva, 2005, având o prefaţă sem­nată de Constantin Cubleşan

Tensiunea mocnită, stinsă delicat în poeme, emană sentimentul că eul, se află în permanenţă stare de remember. Acest sentiment specific numai omului pune nenumărate întrebări cogitoului: „Şi totuşi, ce mai rămâne oare/ Din călătoria pe covorul din noapte?/ Poate ramurile livezii grele,/ Sau prăbuşirea de stele?/ Poate târziul îngheţat în ferestre,/ Sau poate gura ta, fericită,/ Cu atâtea sărutări dăruită“. („Ce mai rămâne?“).

Majoritatea poeziilor au o inefabilă întrebare, pe care o simţim în subtext, desigur retorică, prin care se revelează sentimentele statuate în imagini emblematice, al plasticizărilor delicate, suficiente în ornamentaţia lor calculată: „Când unul din cei doi iubeşte cu trudă,/ Altul preferă o plimbare prin iarba crudă?/ Umerii tăi, treziţi la părul revărsării,/ Îi simt mai calzi, cum e jarul îmbrăţişării.“ („Umerii tăi“).

Volumul dă impresia generală de rafinament vitalizat unde metafora este încarnată de emoţie: „Privirea cu dor ne-o atingem, prin vremea ce trece,/ Un vis târziu ne este furat de vânt,/ Mai vin cer-boaicele la izvorul cu apă rece,/ Iar noi doi bem apa sărutului din Cuvânt.“ („Privirea cu dor să ne-o atingem“).

Farmecul poeziei lui Miron Ţie stă în tonul meditativ, unde materia sensibilă, psihologicul adică, este abordat în defavoarea conceptului, iar figurile de stil se revendică din realitatea prefăcută, prin sentimente calde, în imagini catife­late. Poetul visează, precum alchimiştii, să obţină aur din orice, dar acesta este deja „planeta iubirii“, unde sufletul pro­tagonistului şi-a găsit locaşul în firida unei stele şi de unde melancolic, Miron Ţic „arde mocnit,/ Numai pentru iubire.“

AL. FLORIN ŢENE