Dacă ar fi să ne luăm după titlu şi subtitlu, ce poate fi mai liniştitor, în eventualitatea unei catastrofe, decât acoperişul de rugă al ultimelor sonete de dragoste (închipuite sau nu) – ale mileniului abia părăsit, acoperiş pe care, „zăpada timpurie” sau cea bătucită de cizmele veacurilor, rămâne – cuşmă albă – de veghe, ca pe Olimpul zeiesc, acolo unde se adună nemuritorii care şi-au înscris numele în Cartea Vieţii. Acoperiş „în lăcrimat de pleoape”, acolo unde nu ajung valurile cereşti şi cele pământeşti din Ţara luminii, unde „nu-i dogoare şi nici vânt”. >>>>
septembrie 16, 2011
12 Septembrie 2011 – Emilian Marcu: „Zăpada timpurie“, Ultimele sonete de dragoste din mileniul II, Iaşi (Cezarina Adamescu)
Posted by ARP under noutatiLasă un comentariu