Studiile academice despre literatura intelectualistă, (Elie Faure, Rene Huyghe, Marcel Brion…) ne atrag atenţia că între două direcţii – generaţii –  antagonice, (în cazul de faţă Vasile Militaru – Adrian Botez, ) una cultivând intropatia, iar cealaltă obiectivismul structurilor estetice, se păstrează cadrul social-istoric filtrat prin spiritul cartezianismului dintr-o scolastică de tradiţie  religioasă, punându-se problema remarcii elementelor afective ale limbajului care, de la Charles Bally încoace se numeşte stilistică.   Vom porni spre a judeca latura obiectuală în grad intelectual exprimată, prin care  forma dialectală devine pecete a sintaxei  multora dintre versurile lui Adrian Botez, de această dată în ultimul său volum Cartea Profeţiilor  (Editura Rafet – 2010) structurată de cele patru capitole: >>>>