Binecuvântate vremurile când mai răsar lirici care să-şi dezvolte modalităţile de expresie în aceste rare specii ale Poesiei: sonetul, rondelul, pastelul, pantumul, – considerate adevărate pietre de încercare pentru autori. Deşi aceste forme fixe au evoluat şi s-au diversificat şi ele, au păstrat structurile de început privind normele de teorie a versificaţiei.
Şi nu versurile închistate-n canoane trebuie să fie stricte, cu rimă perfectă, cu ritm şi prozodie desăvârşite, ci atmosfera, starea, tonul care înscrie poemul în speciile amintite. La fel cum, în poezia-blitz tradiţional japoneză, de 17 sau de 22 de silabe, dispuse în trei versuri scurte, cu schemă precisă, numită haiku sau tanka – ceea ce primează e spiritul. >>>>