Binecuvântate vremurile când mai răsar  lirici care să-şi dezvolte modalităţile de expresie în aceste  rare specii ale Poesiei: sonetul, rondelul, pastelul, pantumul, –  considerate adevărate pietre de încercare pentru autori. Deşi aceste forme fixe au evoluat şi s-au diversificat  şi ele, au păstrat structurile de început privind normele de teorie a versificaţiei.

Şi nu versurile închistate-n canoane trebuie să fie  stricte, cu rimă perfectă, cu ritm şi prozodie desăvârşite, ci atmosfera, starea, tonul care înscrie poemul în speciile amintite. La fel cum, în poezia-blitz  tradiţional japoneză, de 17 sau de 22 de silabe, dispuse în trei versuri scurte, cu schemă precisă, numită haiku sau tanka – ceea ce primează e spiritul. >>>>