„Binele ce mă aşteaptă e atât de mare, încât orice durere îmi e spre desfătare”. -Sfântul Francisc-

 Iniţiativa  de a traduce preţioasa lucrare  hagiografică a lui Anacleto Iacovelli, intitulată: „Vita di S. Francesco. Lo Sposo di Madona Poverta”,  (“Viaţa Sfântului Francisc. Logodnicul Domniţei Sărăcia”), apărută la Casa editrice Francescana, Assisi 2000, este una cât se poate de remarcabilă, deşi, despre Sărăcuţul din Assisi s-a scris o bibliotecă de cărţi valoroase, începând cu hagiografii contemporani ai sfântului, de-a lungul a aproape opt secole în care, cel mai răspândit şi mai puternic Ordin religios a cunoscut o înflorire fără precedent, fiind cunoscut pe întreg globul. Şi dacă astăzi, charisma sfântului Francisc este actuală, aceasta se datorează faptului că, metoda de trăire creştină propusă de el este în sintonie  cu viaţa însăşi, deşi în condiţiile contemporaneităţii învolburate şi acaparatoare, ceea ce a întreprins el este anevoie de realizat. >>>>