Moto: „… sufletul meu a învăţat să uite …”

 Un timp al plânsului şi al strânsului roadelor în potire de chihlimbar, un timp al culesului boabelor de rouă în căuşul de lună nouă…Un timp nedesluşit care se vrea nesfârşit… Cine să limpezească azurul,  cleştarul lacului, cristalul lacrimii, decât poetul? Are timpul vreun preţ, vreo legătură,  vreo comuniune  cu omul, în instanţa poetică?

Un titlu pe cât de incitant, pe atât de plastic formulat, după modelul proustian care plecase „În căutarea timpului pierdut”, apoi, „În căutarea timpului regăsit” şi chiar a rămas cu o…capodoperă a literaturii universale.  Este o sintagmă de care se lovesc toţi autorii şi nu numai creatorii, dar toţi oamenii apţi să gândească. >>>>