Poetul citit „în prismă“ de Dumnezeu. Cu un foarte interesant modernism resurecţional în curs de clasicizare se prezintă «mirele zăpezilor din Montréal», potrivit unei metafore a lui Darie Ducan (dintr-un „cuvânt înainte“) prin care desemnează, într-adevăr, pe unul dintre „mirii“ valahi ai artelor, din Canada, George Filip, autor – între multe altele – al unui proaspăt, original volum de poeme, Şi toamna vine… (2010*).

În „cuvântul înainte“ de la acest volum, Darie Ducan îi face lui George Filip un excepţional „portret“ / „profil“ cât o sărbătoare a luminii în aprilie, demnă de o paradoxistă şi neîntrecută nobleţe lirică, profil dintr-ale cărui trăsături spicuim pentru distinsul receptor: «Exilul românesc cunoaşte poeţi remarcabili, dar ei nu totdeauna îşi suportă personalitatea şi ego-ul pronunţat printre străini. George Filip, poetul român de la Malul Mării Negre, hăituit de destin şi de comunism, aflat acum la Montréal, în Canada, este un caz cu totul special, un frumos nebun, amalgam mirific de jar încins şi spumă de mare. Nu voi începe să îl laud ca în unele cărţi de critică, eu propunându-mi să arunc în el cu pietre, fiindcă ştiu că din ele îşi va face casă. Nu îl cruţ pentru că ştiu că nu merită. Nu îi place pluşul lingăilor, ci doar barda tăioasă a talentului nativ. >>>>