Iniţiativa unor poeţi din diferite generaţii, coordonaţi de Simina-Silvia Şcladan, de aşi unii versurile  în antologii pe o temă foarte generoasă, privind viaţa şi miracolul ei, este de apreciat.

            În colecţia ”Din tainele vieţii “ a editurii “Lidana “, din Suceava, a apărut  până în prezent: “Spiralele vieţii “, “Drumurile vieţii “, “Mirajele vieţii “ şi “Izvoarele vieţii “, volume care unesc poeţi ce au abordat tema vieţii, privită şi trăită din diferite unghiuri de vibraţie ale eului.

            Ultimul volum apărut în această colecţie , intitulat, simtomatic, “Speranţele vieţii  “ se deschide cu un preambul semnat de autori, din care se  desprinde esenţa scopului acestui demers, unde se recunoaşte că poezia din această antologie sunt “adevărate lumini ce se aprind puternic deschizând calea spre fericire, fiind o prezenţă vie care  îndeamnă publicul iubitor de poezie le aibă pe noptieră sau în biblioteca personală“ . >>>>