Nu sunt mulţi scriitorii care se exprimă (performant) în două speţe (scriiturale) diferite: Lucian Blaga fiind în poezie şi filosofie eminent ar fi, după comentariul critic calificat, de planul al doilea în proză şi teatru, V.Voiculescu e important deopotrivă în poezie şi proză, aceasta din urmă, afirmă aceeaşi critică, nefiind totuşi proza obiectivă, de tip, să zicem, stendhalian, ostilă adică ingerinţei auctoriale, ci o lucrare subiectivă a spiritului. Nu cred, în acelaşi timp, că (spre a continua în treacăt cu exemplele) I.Agârbiceanu sau Pavel Dan să fi scris poezii, epicul şi lirica se exclud, ne va avertiza estetica, spre a le împăca va trebui să inventezi, ca în postmodernitate, o poetică. Un romancier ca Liviu Rebreanu, la care absorbţia în ficţiune, cum s-ar exprima cineva, e fără de complicaţii afective, lăsând, de regulă, să vorbească nu noţiunea, ci latura automată a caracterelor, psihologia colectivă, ar fi scris, să spunem, credibil, adică expresiv, şi în formulare  lirică, unde esenţială e imaginaţia, aşa-zicând, mistică, viziunea ?  >>>>