Nu mai citisem de multă vreme o poezie de-a lui Adrian Botez. Rămăsesem blocat în azima Crezurilor creştine, şi mă feream de alte adăstări în universul său liric, aşa cum evităm să mai consumăm ciorbă de cartofi după ce ne-am terminat friptura din farfurie. Aş fi vrut să-mi menţin degustarea încercată cu cinci ani în urmă, când am fost fascinat de lirismul său cald, pios şi plin de cucernicie.

        Ce eroare! Adrian Botez nu scrie mai multe feluri de poezii şi stacheta, odată ridicată la o înălţime harică, rămâne necoborâtă pentru tot restul zbaterilor sale genuine. L-am regăsit şi în ultimul său volum de poezii Cartea profeţiilor (Editura Rafet, Rm. Sărat, 2010), tot înfăşurat, vorba poetului, în aceeaşi mantie de irizări ecumenice, de smerenie şi de nestrămutată credinţă. >>>>