De la „ochiul de lumină“ la curcubeolata lupă a criticului literar. Într-o Precuvântare la volumul de versuri «Ochiul de lumină», publicat în anul 2000, de Doina Drăguţ, distinsul critic literar rămurist, Constantin Dumitrache, evidenţiind că autoarea s-a afirmat atât în perimetrul poeziei (prin volumele: «Ceasuri de îndoieli», din anul 1994, «Detaşare într-un spaţiu dens», din 1995, şi «Spaţiul din nelinişti», din 1998) cât şi în domeniul eseisticii (prin două volume publicate până în acel anotimp: «Arabescuri», din anul 1995, şi «Individualitatea destinului», din 1996), ne încredinţează: «Formaţia ştiinţifică, riguroasă, a Doinei Drăguţ, precum şi lecturile din marii poeţi români şi ai lumii, conferă poeziilor sale o distincţie pe care rar o mai întâlneşti în ceea ce se publică la noi, azi. Profesia sa te duce cu gândul la nimeni altul decât Ion Barbu.». >>>>