În spaţiul mirific transilvan, vatra dacilor liberi, poeţii nu se dezmint: ei scriu cu sângele cuvintelor inscripţii pe piatra de hotar. Cuvinte nemuritoare care-şi sapă singure tranşeele şi se adâncesc în inimile celor care le trăiesc şi le caută. Astfel de cuvinte, (ne)preţuite stau azi mărturie despre un timp şi un loc numit Acasă. Un loc unde te întorci mereu ca să poţi să pleci iar şi să revii împins de arşiţa dorului. Oamenii locului, deşi sunt aidoma celorlalţi, au ceva special: o sfântă nevoie de înalt, de curat, de frumos, de adevăr şi de comuniune.

Pentru un eventual bilanţ provizoriu, compus din aproape o mie de poeme, Nicolae Băciuţ şi-a alcătuit  ANOTIMPUL DIN COLIVIE, o antologie de autor  bine structurată, urmărind meandrele inspiraţiei şi aşezându-le, după un eşafodaj propriu. Ai zice, O mie şi unu de poeme, precum basmele Sheherazadei, menite să amâne sine die sentinţa implacabilă pe care o primise, astfel că ea este nevoită să inventeze. Stare de graţie care a dus la cea mai frumoasă colecţie de basme orientale nemuritoare. >>>>