La câţiva ani după Revoluţie, când peste ţară încă mai viscolea ca odinioară cu crivăţ rămas de pe vremuri, drumurile mele politice, născute din dorinţa de a organiza mişcarea liberală din România, m-au purtat şi pe la Piatra Neamţ, oraş dinspre care venea în fiecare primăvară suflul curat şi puternic al unui festival internaţional de teatru şi de unde au plecat spre scenele centrale ale ţării actori ce-au făcut din meseria lor o cale regală. Şi tot acolo auzisem că locuieşte un scriitor ale cărui cărţi, citite în anii ’80, prin personajele lor „furioase” iubind mai degrabă tandru decât tumultuos, prin atmosfera de uzină din cele câteva pagini unde cuvântul de ordine era „noi muncim, noi nu gândim”, dar mai ales prin curajul care încă mai răzbătea dintre rândurile rămase în urma foarfecelor cenzurii, îmi înseninaseră multe ore de lectură şi-mi întăriseră încrederea că spiritul liberalismului nu poate fi înfrânt de nici un fel de dictatură. >>>>