Marin Preda în „Viaţa ca o pradă” – relatează prima aventură a conştiinţei sale de care-şi aducea cu nostalgie aminte: e vorba de un prânz în familie în care patriarhul casei, Ilie Moromete, domină masa rotundă şi joasă, în jurul căreia, copiii  cu lingurile de lemn în mînă mănâncă laolaltă din stranchina de lut, acelaşi borş de ştevie în aburul mămăliguţei răsturnată de mama şi tăiată cu aţă. Mezinul pe atunci, Niculae, copil sensibil, care avea să fie, la vârsta şcolii, chinuit de oaia capie Bisisica, refuză cu osârdie borşul şi îşi revendică un drept unic: pîinea neagră, rotundă, crăpată la mijloc şi boţul de brânză pe care mama i-l păstra în buzunarul şorţului. Atunci, Ilie Moromete îi dă pâinea toată, doar lui, zicând: -Na, bă, ia-o toată! >>>>