Recentul volum de versuri, Stare de ţăndări*, de Ioan Baba, pare a impune un nou tip de clamor (luăm termenul în accepţiunea de „strigăt“ în faţa deşertului / neantului „neîncreţit“, „fără văi“), un cla-mor liric aidoma unei lame de baionetă înfiptă în timpanul prea rugi-nit al Distinsului Receptor Reificat din ultimele două decenii ale se-colului al XX-lea şi din primul deceniu al mileniului al III-lea.

Stare de ţăndări este o antologie întocmită şi prefaţată de poeta Ileana Roman de Drobeta-Turnu-Severin, având în vedere doar şapte volume de versuri publicate de Ioan Baba de Novi-Sad, până în momentul antologării: Popas în timp (1984), Oglinda triunghiulară (1990), Poeme incisive (1991), Năzbâtii candide (1994), Reversavers (1999), În urechea timpului (2003) şi Icoană din Balcania (2004). >>>>