Sonetele doamnei Victoria Stoian, din volumul Spini şi roze (2005), apelează la arhicunoscutul tipar „voiculescian”, tipar care-i permite solemne ceremonii, desfăşurări parnasiene, în cascadele unor sacre sonorităţi de octombrie, gata să întâmpine baletul galben-purpuriu al iederelor asediind turnuri de biserici / catedrale şi dezlegând clopote: «Culori încremenite pe pânză-mi dau fiori, / Albastru-închis al nopţii lăsată peste moarte, / Liliachiul serii, când soarele desparte / Sub orizont, abisul în flăcări şi vâltori. / (…) / Portocaliul, roşul, ciclamul, violetul / Asediază pânza şi-mi izgonesc sonetul / În colţul unde umbra a-îngenuncheat lumina. // Dar umbra şi lumina, mereu înlănţuite / Sunt ca noi doi, de-a pururi nedespărţiţi, iubite.» (Culori).

ION PACHIA TATOMIRESCU

Anunțuri