De poetul Ion Maria mă leagă cărţile pe care Ie-a scris (trei la număr), cât şi câteva scrisori, din care i-am înţeles, în mare parte, exprimarea poetică, precum şi alte aspecte din viaţa dânsului. Este absolvent al Facultăţii de Litere şi torie din Craiova, specialitatea istorie – Limba şi literatura română. Profesează la Liceul „C.D. Nemiţescu“ din Craiova. Debutul în volum s-a produs în 2002, cu volumul „Patmos“, pentru care a primit Premiul de debut al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor.

În anul 2003, a publicat al doilea volum de versuri, intitulat „Balene zburând“, editat de Editura „Ramuri“ din Craiova. Şi acest volum avea caracteristicile poeziei din cartea de debut, poate un plus de esenţialitate şi o elaborare mai largă a versului.

În anul 2005, poetul Ion Măria publică la editura „Ramuri“ prezentul volum de versuri, „Dincolo de zid“, ca un proiect cultural al revistei „Ramuri“, pentru a marca 100 de ani de la înfiinţarea sa. Bucuria citirii acestor poeme vine, în primul rând, de la faptul că poetul a reuşit să adune în acest volum, versuri cât mai clare şi mai ordonate, din punct de vedere liric, cu un sunet muzical propriu şi care câştigă cititorul prin sinceritatea gândului exprimat, cum este şi-n această poezie, „Cititorul“, care este punctată cu câteva fraze şi care farmecă şi dimensionează versul intrat în ochiul îndrăgostitului de poezie. Cităm, acest esenţial poem „fiecare poezie/ a mea/ e-o rochie/ de mireasă/ ce îndrăgostită/ îşi aşteaptă/ încă/ iubitul.“ De fapt, ce putem remarca destul de uşor, la poetul Ion Măria? Că majoritatea poemelor au, în esenţa lor „sufletul poetului“ sau haina poeziei ide care se îngrijeşte să fie cât mai aproape „sub arcul inimii mele“.

Ion Măria se dovedeşte un asiduu mergător cu apetitul său constant, fără a canoniza cuvântul, dându-i libertatea şi sensul generos al creştinismului şi al Templului lui Dumnezeu, cum este şi acest poem „Umblu pe pământ“ „umblu şi eu pe aici/ pe pământ/ prin trupul lui Dumnezeu/ umblu cum umblă/, lumina prin apel puţin obosit/ puţin schimbat/ fără să simt valurile/ bătând/ sus pe creasta cerului/ umblu şi eu/ un cui/ care-şi caută crucea/ în care să-şi găsească/ odihna“. Dumnezeu a făcut lumea şi ne-a lăsat pe noi, pământenii, să obosim o vreme aici. Poezia, pentru poet, nu este doar rotundul unui fruct într-un ram de măr, ci „e-o dezgolire/ o scoatere a sufletului/ din teaca lui de carne/ cum ai scoate un cuţit/ pentru a face o crimă“ – am citat din poemul „Poezia e-o dezgolire“.

Infuzia de realitate, de ceva care s-ar putea mereu întâmpla, în preajmă sau undeva mai departe, continuă să însufleţească poezia, cum însuşi şi poetul declară. Din poemul „După ce scriu o poezie“ cităm, „după ce scriu o poezie/ mă simt aşa mai uşori de parcă aş fi ridicat colţul/ hainei lui Dumnezeu“. Cu asemenea dovezi de poezie, ce câştigă exigenţa cititorului, ne putem întâlni la fiecare pagină versuri care se lecturează cu plăcere, liant levantin sau neputinţă truditoare.“

MIRON ŢIC

Anunțuri