Ceas de taină cu Brâncuşi (poeme „împrefaţân-du-se” cu articolul lui Constantin Noica, Brâncuşi a sculptat cu infinitive lungi, şi „postfaţându-se” printr-o addenda care conţine: Horstul de Geo Bogza; un interviu despre Brâncuşi luat de Dan Lupescu lui V. G. Paleolog; Coloana lui Brâncuşi — culmile invidiei de Donald G. McNeil jr.; 21 de aforisme de Constantin Brâncuşi etc.) (pagini A-5; 116).

Cogaionic ozon are volumul lui Dan Lupescu, «Ceas de taină cu Brâncuşi», una dintre cele mai impresionante ode înălţate Geniului Pelasgo-Daco-Thrac / Valah din Hobiţa Daciei / Dacoromâniei lui Regalian, o cântare-stindard, cu un cap în Parâng (Gorj) şi cu celălalt în infinitul unui curcubeu arcuit peste barba lui Dumnezeu: «Casei niciodată nu i-am spus: „Eşti / cea mai luminoasă”. / Dintotdeauna / am durat-o însă cu dragoste — / de la talpa întemeiată pe şarpele / numai al ei / până la ochiul acestuia de pe coamă, / cap de lup, turnat în argint, / adulmecând curgerea vremurilor / ori cocoş de lemn / veghind curăţia de icoană a zenitului. // În var botezat, în var ferecat, / oul nostru fără sfârşit a purtat peste veacuri, / nestinsă de nici o furtună, / mereu rotundă, deşi mereu hăcuită de furi / Lumina. Lumina sa lăuntrică / rodind în peretele imaculat dinspre răsărit, / hotar de raze neclintit, / columnă crenelată de dor, / fiinţând întru corabia zdravănă. // Şi niciodată nu am strigat: „Lumina / aceasta este mai strălucitoare decât soarele / ivit din cântecul cocoşilor noştri cei vii, / din ogradă şi de sub ogradă. // Pentru Casă ne-am zidit de-a pururi / şi în lut şi în zarea curată. // Pentru ca frăgezimea omeniei noastre / să dureze în veacul vecilor, / ne-am zidit de-a pururi…» (Întemeierea dorului).

ION PACHIA TATOMIRESCU

Anunțuri