Noua carte a lui Ovidiu Suciu, intitulată sugestiv Amurg şi apărută la prestigioasa editură Dacia din Cluj Napoca în 2007, vine să completeze bibliografia autorului (peste 14 cărţi apărute la diverse edituri din ţară, altele aflându-se sub tipar sau în diferite stadii de pregătire), a neobositului om de cultură sătmărean, care şi-a pus întreaga viaţă în slujba actului de creaţie, dar şi în aprofundarea studiului filologic, teatrologic şi etnologic, început la prestigioasa citadelă universitară clujeană.

Cele treizeci şi trei de poeme însumează simbolic vârsta cristică şi sunt însoţite nu întâmplător cu reproduceri grafice îmbinate armonios cu textele poemelor. Tematica întregii cărţi e desprinsă dintr-un spaţiu care nu are nimic comun cu grădina Hesperidelor, ci mai degrabă cu mirificul spaţiu al Ţării Oaşului pentru care autorul şi-a format un adevărat cult, dovadă cei peste 40 de ani de cercetare concretizată în volumele: Oşenia nu o lăs (1969), Drumuri prin Oaş – reportaje (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989), Dicţionar de etnografie şi folclor (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007), câteva albume etc.

Ovidiu Suciu, autorul acestui op supus analizei, vine de această dată în faţa cititorului cu treizeci şi trei de poeme, „retrăite plastic de pictorul Vasile Pop Negreşteanu (coperta şi ilustraţiile din interiorul cărţii), muzical de Emilian Onciu şi Octavian Bud şi în rostirea actorilor Teatrului de Nord Satu Mare, Mădălina Ciobănuc, Radu Botar, Ciprian Vultur, Cosmin Brehuţă şi Carol Erdos”. Cartea e însoţita de un CD, asfel că cititorul poate remarca o armonie desăvârşită între toţi cei care au contribuit la realizarea cărţii prin aspectul şi calitatea ei ireproşabilă.

Timpul poartă cu el acea emblemă, clepsidra (repodusă grafic pe prima copertă a cărţii), care ne macină „viaţa” cronologic „secundă” cu „secundă” până spre ultima treaptă a existenţei: „M-am surprins într-o / dimineaţă / căutându-mi numele în ziar / la rubrica decese”. (Rubrica decese). Obsesia timpului scurs („ce departe sunt de botezul / ieşirii în lume / de prima zi de şcoală / de prima iubire / de primul sărut / de noaptea nunţii mele”) poartă cronologic măreţia nostalgică a unor evenimente fireşti prin care orice fiinţă umană de bună credinţă trece când constată la fel ca autorul care exclamă dramatic: „…cât de aproape sunt / de ultimul amurg…” (Cît de departe). Cele câteva întrebări pe care le întâlnim şi pe care autorul le pune în cele 33 de poeme (” Să fie ultima, oare?”; „Unde mă voi opri?”, „Cu ce obol, cu câtă vamă?”etc.) sugerează că e conştient, surprins şi împăcat în acelaşi timp cu sine. Potrivit învăţăturii biblice „Fii gata Omule”, stă şi se confensează: Întreaga viaţă ai trudit / pe la unul pe la altul / râvnind să-ţi cumperi / o palmă de pământ / să te aşezi şi tu ca tot omul / pe o prispă răcoroasă de casă…„, dar starea de sănătate l-au adus în această situaţie: „Banii strânşi / s-au dus mereu prin spitale / pe leacuri”. Totuşi nu şi-a abandonat preocuparea de a rezolva toate problemele indiferent de complexitatea lor atâta timp cât e în viaţă: „Şi după 50 de toamne şi ierni / ai reuşit să ai şi tu / un titlu de propietate / pe o suprafaţă de 2×1 m pătraţi (Meditaţie lângă o cruce ). Preocuparea desprinderii de cele lumeşti capătă la un moment dat cote alarmante: „Ascult în cimitir / clopotul / dintodeauna bătrân / Va şti cineva când / va bate pentru mine ? „. E ultima întrebare marcată de un optinism subtil într-o carte în care obsesia ancorată la cel mai ridicat nivel ontic îl determină pe autor să facă unele concesii. Cu toate că dă dovadă de a fi un bun creştin, mărturiseşte cu patos: „La şaptezeci de ani / iubeşti asfel / poate mai frumos / ca niciodată / tocmai că începi să trăieşti / ideea pură a dragostei(Iubire târzie ).

Neobositul poet (cu reale aptitudini specifice gazetarului) dă dovadă de un acut spirit de observaţie, vine de fiecare dată în atenţia cititorului cu noi aspecte decupate din sfera socialului pe care le prezintă deschis, obiectiv, fără nici o reţinere: „Ieşim din farmacii / cu buzunarele pline de medicamente / cu portofelele tot mai goale” desprinderea de tumultul zilelor, îl face să simtă tot mai aproape sabia aflată deasupra capului care devine o preocupare majoră a autorului: „Coborâm tot mai trişti şi mai grăbiţi / treptele vieţii / privim peste umăr / coasa neagră care ne dă târcolale” simte cum treptat e ocolit de cei care altădată îi cereau un sfat, un ajutor: „Vedem îndepărtându-se de noi / prietenii duşmanii / cunoscuţi şi necunoscuţi”. N-are ranchiună faţă de nimeni, asemeni Mântuitorului le cere: „Iertare pentru toţi şi pentru noi” şi mânat de aceeaşi obsesie îşi pune o nouă întrebare, oare: „Dincolo ce va fi / Vom şti verodată ?…” (Coborâm).

Resemnat („Stau pe şezlong în cerdac / învelit într-o pătură veche / Amurgul mă-nvăluie discret…”), îşi priveşte nepoţii care „…aleargă desculţi / prin iarba sfrijită din curte” (Cât de departe), singurii care îi mai dau o speranţă, semn al împlinirilor şi al împăcării cu sine.

Din cartea lui Ovidiu Suciu poate fi desprinsă tema majoră a peocupărilor sale în jurul simbolului „amurg” cu toate implicaţiile sale, pezentate cititorului în poeme a căror motive lirice pot fi lesne remarcate. Deşi unele sunt exprimate pe spaţii reduse, au în schimb o largă deschidere spre aspectele tradiţionale specifice zonei, apelând foarte des la un registru de expresie arhaic, care nu duce la scăderea mesajului poetic, ci îl amplifică datorită unui artificiu creat între aspectul elegiac şi o uşoară ironie redată inteligent; uneori melancolic, alteori spontan.

Ovidiu Suciu, datorită şi calităţilor sale de reporter, ştie şi are puterea să întreţină la cote ridicate tensiunea lirică fară a forţa nota, dovadă că stăpâneşte întregul aresnal al actului creator, împăcat într-o oareacare masură că a câştigat pariul cu Poezia.

AUREL POP

Anunțuri