„Mihai Merticaru creează o viziune asupra existenţei într-un spaţiu ameninţător, între ingenuitatea rostirii şi referinţele livreşti.“ (Vasile Spiridon).

„În „Imperiul lupului“ e vizibilă o poezie în registrul sarcastic, elaborată, densă, cu trimiteri la lumea de azi.“ (Cristian Livescu) – ambii pe coperta a patra a volumului – „Imperiul lupului“ – împânzit cu referinţe critice, semnate de: Ioan Holban, Lucian Strochi, Ioan Enea Moldovan, Simona Konradi, Nicolae Sava, Adrian Alui Gheorghe şi alţii. Trec peste toate consideraţiile critice semnate de aceşti autori şi spun că poetul Mihai Merticaru reţine în text buna observaţie a realului cum şi meditaţia despre cunoaştere şi autocunoaştere, având structural harul relevării a tot ce îl doare mai profund. Să citim un „crez“ poetic al lui Mihai Merticaru (născut la 20 iunie, 1938, în localitatea Rediu, judeţul Neamţ). „Scriu, să mai desfiinţez un pustiu/ întunericul să devină mai alburiu/ Scriu/ să pot vorbi în şoaptă cu mine/ şi vântul turbăciunii din lume/ să se mai aline/ Scriu/ pentru că s-a făcut târziu.“ (pag. 40). Mihai Merticaru parcurge experienţe – oarecum inedite – într-o poezie laxă în care puterea sugestivă devine unitate de măsură a comunicării. Capabil să dezvolte registre lirico-tematice variate, complexe, meditativ şi elegiac totodată, poetul Merticaru aspiră la recompunerea unui spaţiu paradigmal, în fine, îşi caută constant un univers de imagini, parabole şi simboluri, însetat de aflarea unei realităţi concrete şi verosimile.

 

„Îţi dăruiesc ce am mai scump pe lume/ aripile de condor albastre/ muţenia primordială/ muzica îndepărtatelor astre/ argintul din beteala norilor/ pânza orizonturilor albă/ firele de borangic al ploilor de vară/ toate,/ pe toate ţi le voi prinde în salbă/ nu-ţi cer în schimb decât/ foamea de miresme alese/ setea de înălţimi şi de lumină/ sângele albastru al mândrelor prinţese/ vei fi cea mai frumoasă mireasă/ voi fi cel mai fericit condor.“ (pag. 20).

 

Mihai Merticaru pledează aici pentru continua primenire a sentimentelor erotice, împlinirea dragostei fiind cea mai umană fericire de pe lume; „pasărea mă-iastră din poveste“ (Lucian Blaga). Aşadar, poezia din acest frumos volum, editat în con-diţii grafice de excepţie, des-coperă noi şi noi teritorii spi-rituale în care jurnalul diurn, meditaţia filozofică, reflexivitatea dezvoltă ample şi semnificative sensuri.

 

„Fiecare dimineaţă e începutul/ unei eternităţi sau al unei/ catastrofe când/ aromele ameţitoare ale apocalipsei/ dezgheaţă simţurile amorţite ale rinocerilor/ şi undele de plumb ale întrebărilor/ alunecă pe prundişul cenuşiu/ al neîncrederii iar/ din turnul zădărniciei curg/ cascade de veşti sinistre despre/ naufragii şi dezastre în timp ce/ marea de sub crusta apelor îngheţate/ ale speranţei rămâne imprevizibilă/ precum arşiţa pustiului dintre cuvinte.“ (Convalescenţă).

 

VICTOR STEROM