Într-un stat cultural care-a ajuns la fel de haotic-descentralizat, precum erau cetăţile-state ale unei Italii de dinainte de Garibaldi-1860 – doi temerari lucizi şi vizionari, MIRCEA DINUTZ şi ALEXANDRU DEŞLIU (adevăraţi “condottieri” ai veacului XXI) tentează să “terestrizeze” o utopie fantastică (cel puţin, aşa pare, dinafara “complotului”muncii secrete a celor doi Don Quijotte…) – precum “frumoşii nebuni” ai Renaşterii: să transforme Vrancea, dintr-o provincie a “vinului – şi leagăn al Mioriţei” (spune profesorul-cărturar MIRCEA DINUTZ, în ARGUMENTUL, extrem de optimist şi de vizionar, al monografiei VIRGIL HUZUM, Editura Pallas Athena, Focşani, 2005 – prima dintr-o nesfârşită/de nesfârşit serie…) – într-o altă capitală culturală a României – o Florenţă-“dulce Firenze”! – expresie a unei Renaşteri Culturale Româneşti. Prin Vrancea – către România!

Conceptul lor de “Renaştere Culturală prin Vrancea”, demn de mai vechiul “uomo universale”(Omul Cosmic, Demiurgul, Atoatecunoscător şi Atoatecreator – prin Italia…), dă numele seriei: SCRIITORI VRÂNCENI CONTEMPORANI. Din care monografia VIRGIL HUZUM e “numărul 1”… Se deschide, astfel, un PROIECT CA AVENTURĂ(vizionară!) – iar “aventura noastră va dura cinci-şase, poate şapte-opt, poate zece ani – dar, mai probabil, ea nu se va încheia niciodată” – profetizează, în deplină cunoştinţă de cauză, MIRCEA DINUTZ, în ARGUMENT – p. 7.

Se începe cu “cei ce au asigurat o tradiţie pe baza căreia scriem, existăm literar(şi nu numai) toţi cei de azi”: Virgil Huzum(deja “monografiat”-antologat! – deci, re-născut!, prin cartea de faţă), Ion Larian Postolache, Ion Ciocârlan, George Mihail Vlădescu – iar mai apoi vor fi avuţi în vedere “Florin Muscalu, Liviu Ioan Stoiciu, Dumitru Pricop, Ion Panait, Adrian Botez, Florin Paraschiv, Florinel Agafiţei, Corneliu Fotea, Doina Popa, Ioan Dumitru Denciu, Ionel Bandrabur, Virgil Panait(nu neapărat în această ordine)” – dar nu vor fi uitaţi, cu nici un chip(căci drept n-ar fi! – iar “uomo universale” trebuie să fie şi omul “protagoreic” al Dreptei Măsuri în Toate, după modelul “paideiei” greceşti…), “cei care s-au afirmat în alte zone ale ţării, sau chiar peste hotare: Irina Mavrodin, Ion Hurjui, George Popa sau Corneliu Ştefanache.” Dar, cum seria trebuie să tenteze cosmicitatea culturală a Vrancei spre/dinspre România – “ne mai gândim la Angela Croitoru, Traian Olteanu, Paul Spirescu şi, în mod sigur, se vor mai ivi şi alţii.”

“La început a fost cuvântul” – afirmă, temeinic, evanghelistul Ioan – dar renascentistul, fireşte, îi dă replica, după măsura sa strălucită(nu doar strălucitoare!): “La început a fost o idee frumoasă…” Da, regretatul profesor Ion Leu, coordonatorul (de atunci) al revistei PREOCUPĂRI, a Liceului Nr. 1(Grupul Şcolar de Electromontaj) a născut ideea “realizării unor profiluri lirice şi epice ale scriitorilor vrânceni, cu tot ce realizaseră mai bun, la nivelul anului 1989”. Frumoasa Idee(“care părea greu accesibilă”) a început să prindă “carne de lumină” , când MIRCEA DINUTZ a publicat, în revista PREOCUPĂRI, “de la nr. 21/1988, până la nr. 27/1990, profiluri ale scriitorilor D.Pricop şi Liviu Ioan Stoiciu, Ion Panait şi Traian Olteanu, Corneliu Fotea şi Florin Muscalu, Doina Popa şi Ioan Dumitru Denciu, iar mai apoi, un profil Virgil Huzum, la cărţile căruia am avut acces tot datorită generosului profesor Ion Leu”. Şi, pentru că Evanghelia spune că “Cei din urmă vor fi cei dintâi”, cuplul renascentist MIRCEA DINUTZ-ALEXANDRU DEŞLIU încep seria CEA MARE (monografico-antologică: “pentru că noi ne propunem lucruri deloc simple: nişte monografii, dublate de antologii comentate, din creaţia fiecărui autor în discuţie, cu referinţe ad diem, şi un dosar critic care să dea seamă cum a fost receptată opera acestuia; la aceasta s-ar putea adăuga confesiuni, interviuri acordate, texte teoretice, atitudini estetice care să poată sugera complexitatea operei şi a eului creator” – cf. ARGUMENT, p. 7) – cu cel citat “din urmă”: VIRGIL HUZUM. Zis şi făcut.

Dar, oare, nu sunteţi curioşi cum doi renascentişti, adică doi demiurgi ambiţioşi/luciferici -pot colabora? Simplu: prin legea compensaţiei spirituale: “Ne completăm foarte bine. Seriozitatea, acribia intelectuală, tenacitatea, spiritul sistemic al unuia – se întâlnesc cu spiritul speculativ, cu experienţa de lectură, plăcerea hermeneutică a celui de-al doilea”(cf. ARGUMENT, p. 6). Observaţi că avem de-a face, totuşi, în persoana lui MIRCEA DINUTZ, respectiv a lui ALEXANDRU DEŞLIU, cu doi renascentişti moderni: adicătelea, ne pun pe noi să ghicim, trebuie să ghicim noi care din ei are nişte calităţi, şi care le posedă pe celelalte…Noi zicem, însă, că ghicitoarea nu e destul de grea. Şi solidaritatea activă e totdeauna mai productivă decât orice espectativă egoistă/egotistă, orgolioasă şi sterilă.

Să vedem, acum, ce avem sub ochi, ca primă odraslă, “de carne şi sânge”, a proiectului început/vitalizat:

a-un C.V.-biografie a lui VIRGIL HUZUM(VIRGIL HUZUM – O “ELEGIE A SUNETELOR”), modestul farmacist şi talentatul poet al Focşanilor primelor trei sferturi ale veacului XX(născut la 12 decembrie 1905, în comuna Ianca, judeţul Brăila – şi trecut la cele veşnice la 7 iulie 1987, la Focşani), cu 3 subcapitole: I – O viaţă în slujba culturii (prin care se justifică, deplin, datoria morală a autorilor cărţii de a-l plasa pe V.H. în fruntea seriei SCRIITORI VRÂNCENI CONTEMPORANI, ca “patriarh” – ca vârstă a iniţiativei literare, nu neapărat estetic…) – unde, pe lângă datele biografiei lui Virgil Huzum, sunt marcate punctele afirmării literare ale lui V.H., cel care a avut ocazia să-l vadă şi asculte pe Rabindranath Tagore… – şi să frecventeze cenaclul Sburătorul, al lui E.Lovinescu: debutează revuistic în Anuarul Societăţii “Grigore Alexandrescu”-1923; debutează prin volum în 1926, cu pastişe şi parodii À la manière de… – volum menţionat de Eugen Lovinescu, în Istoria literaturii contemporane – iar volumul Bolta bizantină – 1929 este primul volum de poezii originale; apoi, atrage atenţia criticii, în 1935, prin volumul Zenit, pentru care primeşte Premiul Societăţii Scriitorilor din România – acelaşi an marcând primirea lui V.H.ca membru cu drepturi depline, în sus-numita Societate-Uniune Scriitoricească; profesor suplinitor la Liceul “Unirea”-Focşani, co-ctitoreşte revista Şcoala Putnei; traduce din poeţi simbolişti reprezentativi, colaborează cu versuri, proză, articole de critică literară la reviste şi ziare prestigioase: Adevărul literar şi artistic, Vremea, Bilete de papagal, Universul literar, Vitrina literară, Epoca, Revista Fundaţiilor Regale, Excelsior, Ideea literară, Viaţa românească, Zodiac, Facla, Rampa, Viaţa literară – în tot acest timp având, pământeşte, “calitatea de proprietar al unei farmacii din oraşul Focşani, permiţându-şi să invite aici, adesea, confraţi în ale scrisului”; urmează tăcerea impusă de regimul politic nou, comunist – conferenţiind, totuşi, în cadrul SSF, între anii 1952-1973, pe teme de istorie locală şi de cultură naţională; Cântecul de lebădă: volumul Mirajul sunetelor, Ed. Cartea Românească, 1973 – prin care-şi vădeşte calităţile de meloman şi poet, totodată – dar ale cărui “bune ecouri” în critică nu-l eliberează pe V.H. de însingurarea cronică a finalului de viaţă – în care final lucrează la o carte dedicată lui Alecu Donici; II-Căutări şi împliniri – în care sunt punctate rezonanţele-reacţiile criticii româneşti, faţă de opera lui V.H.: Mihail Dragomirescu(în Falanga/1 februarie 1928), faţă de À la manière de…; Cicerone Teodorescu(în Bilete de papagal/7 iulie 1929), C. Săineanu(în Adevărul/20 nov. 1929) şi Perpessicius(în Menţiuni critice, seria a II-a, 1934), faţă de Bolta bizantină – volum care este detaliat şi chiar analizat poetic, în acest subcapitol al lucrării cuplului Dinutz-Deşliu – concluzia fiind: “ton minor” – deocamdată, “departe de adevărata poezie”; cca. 20 de reacţii/intervenţii critice, faţă de volumul Zenit – cu mult mai bună primire, în lumea criticii literare, pentru că este, din punct de vedere artistic, ”un progres “: o confirmă Pompiliu Constantinescu, Octav Şuluţiu, Ion Biberi, Ovidiu Papadima, Pericle Martinescu etc.; concluziile analitice ale modernului critic Mircea Dinutz, la micro-volumul Zenit: “caracter mai elaborat, versul e mai bine strunit, scenariul liric supravegheat îndeaproape, cenzura permanentă nealterând fiorul grav al poeziei sale(…)în totul, Zenit este cartea unui poet ce dădea destule semne de maturitate” – cf. p. 16 – acribia criticului Dinutz trimiţând şi la concluziile Elenei Neagoe, Dicţionarul scriitorilor români. Literele D-L, despre “simbolistul întârziat” – V.H., ; III-Un orfic la hotarele modernităţii – e subcapitolul care se ocupă, preponderent, de “surpriza plăcută” a apariţiei “cântecului de lebădă”(melomană…) al lui V.H. – Mirajul sunetelor, Cartea Românească, Buc., 1973 – “mai puţin comentat decât ar fi meritat”, pentru că, în aceste vremuri, şasezeciştii şi şaptezeciştii duceau lupta pentru acapararea fotoliilor de orchestră ale literaturii române, deci aveau motive serioase(ziceau ei) să-l sacrifice, cu cinism, pe blândul şi sfiosul poet, socotit oarecum vetust, din oraşul “de pe Milcov”; doar Adrian Popescu(Steaua, nr. 18/16-30 sept. 1973) şi Camil Baltazar(Contemporanul/7 sept. 1973), la care se adaugă C.Ciopraga(Cronica/22 iunie 1973) constată originalitatea “osmozei” dintre marii maeştri ai muzicii universale şi poeziile “clasicului în expresie” V.H. – “un orfic trecut prin experienţele simbolismului”, cum afirmă C.Ciopraga. Analizând Poemul orfic, din volumul cu pricina, sensibilul critic MIRCEA DINUTZ constată, cu amărăciune, dincolo de valoarea estetică – profetismul poemului – “un poem al dragostei de viaţă şi al spaimelor fără de nume în faţa nimicului şi al unui sfârşit ce nu lasă urme”. Prea pesimist! – zicem noi, având în faţă şi lecturând, cu neprefăcută plăcere, aceste rânduri critice, dimpreună cu poemele antologate, din creaţia lui V.H.: până la urmă, istoria şi Muzele fac dreptate, smeriţilor slujitori “la curţile dorului” de Poezie-Regină! Nu l-o fi înregistrat G.Călinescu pe V.H. (în Istoria literaturii române) – îl înregistrează Mircea Dinutz : e drept, o diferenţă de epocă şi de geografie critică. Dar critica românească AUTENTICĂ nu trebuie să se înţepenească, cel puţin deocamdată, în „cerul zeilor” – căci este mult de muncă(enorm!!!), pentru o cât de cât bună rânduială, în haosul creat, mai ales de ultimii 15 ani(dar nu numai…) de brambureală aşa-zis „critică”…

Respectabilitatea, onestitatea, dragostea de frumos ale acestui autor “ nu de primele rafturi” – l-au salvat de la uitare pe V.H., aducându-l, peste atâţia ani, prin cartea cuplului de ctitori culturali renascentişti, dezgropători de (stră)vechi mozaicuri şi “boltiri bizantine” – în bătaia luminii privirilor noastre “sastisite”, de locuitori ai unui nou, dar nu prea onorabil, onest, îndrăgostit de frumos – ev…

b-urmează EVOCĂRILE – un articol al lui V.H., din Revista noastră-Focşani, an I, nr. 6, noiembrie 1972, p. 89: Anii de şcoală – în care sunt reamintiţi vremilor noastre cărturarii, pedagogii culturali şi creatorii I.M.Raşcu, Mihail Steriade, Mariana Rarincescu…; şi alt articol, semnat Virgil Huzum: I.M. Raşcu la revista Îndreptar – publicat în aceeaşi generoasă şi valoroasă Revista noastră– Focşani, an X, nr. 78-80-81, oct.-dec. 1981;

c-capitolul INTERVIURI conţine cele 3 interviuri acordate de V.H. în timpul vieţii(“din câte ştim, singurele” – glosează, amar, MIRCEA DINUTZ, instituit în istoric literar – p. 29) -“legate, în mod direct, de apariţia volumului Mirajul sunetelor – 1973 – “în acelaşi an, autorul a sărbătorit, împreună cu colegii săi, jumătate de secol de la absolvirea Liceului “Unirea” – 1923-1973. A fost un scurt moment de triumf, ce părea să-l repună în circulaţie pe Virgil Huzum, cel puţin în gloria sa de odinioară. N-a fost decât o iluzie, ultima şi cea mai amară” – îşi sfârşeşte prezentarea, cu rictus, MIRCEA DINUTZ. Cele 3 interviuri sunt luate de Boris Buzilă, Magazin, an XVII, nr. 817, 2 iunie 1973, p. 4 – Poezie şi muzică; În faţa cerului înstelat, omul încearcă sentimentul sublimului – trimite la un interviu realizat de Ion Leu, în Revista noastră – Focşani, an III, nr. 16-17-18/aprilie-mai 1974, p. 250-252 – apărut la rubrica Foşti elevi ai Liceului “Unirea”, sub titlul Virgil Huzum. Ultimul – Poezia se simte mai legată de celelalte arte decât de literatură… – apărut în Revista V – Focşani, an I, nr. 6/1 aprilie 1990, p. 3 – “interviul a fost publicat pareţial în 1974, în aceeaşi Revista noastră”, precizează, neobosit, MIRCEA DINUTZ.

d-urmează scurta antologare a celor mai izbutite poeme ale lui V.H.: din volumul Bolta bizantină – 3 poeme; din volumul Zenit – 4 poeme; din Mirajul sunetelor – 9 poeme(dintre care se detaşează, de departe, ca amploare şi valoare estetică – Poemul orfic);

e-secţiunea-capitol ÎN OGLINDA CRITICII – conţine cuvintele de apreciere (din reviste, ziare şi dicţionare) ale unor puţin(sau deloc) cunoscuţi de noi, azi, critici – dar există şi nume care încă vorbesc, limpede şi autoritar, memoriei slăbite a generaţiilor noi(există şi un text nesemnat, la p. 82, apărut în ziarul Lupta, din 18 aprilie 1929): I.Gr.Oprişan, George Băiculescu, Gr. Tăuşan, George Silviu, Mihail Dragomirescu, Mircea Pavelescu, Const. Şăineanu, Perpessicius, Camil Baltazar, Adrian Popescu, Constantin Ciopraga, Ovidiu Papadima. Florin Muscalu. Ultimul text de referinţă este din Dicţionarul general al literaturii române, scos de Academia Română – vol. III, literele E-K, Ed. Univers Enciclopedic, Buc., 2005…Actualizare perfectă!!!

f-un foarte minuţios alcătuit TABEL CRONOLOGIC şi un frumos(şi bine selectat) album de fotografii(de familie, evidenţiind evoluţia şi, vai, involuţia biologică a făpturii terestre a lui V.H – cât şi fotografii de coperţi şi file cu dedicaţii “Lui Virgiliu Huzum”, “Prietenului Huzum” etc., din partea unor nume mari ale literaturii române: Ion Minulescu, Ilarie Voronca, Radu Gyr, Camil Petrescu…Te cuprinde nostalgia: “Unde sunt cei ce nu mai sunt?”…Sfinţii Literaturii Române…

g-O BIBLIOGRAFIE, la fel de minuţioasă şi “acribioasă”, încheie volumul monografico-antologic, despre unul dintre Pionierii Clasicităţii Vrâncene: VIRGIL HUZUM.

Am stăruit, cu minuţiozitate, asupra conţinutului/cuprinsului cărţii – pentru că, după acest model-incipit, vor fi “monografiaţi”-antologaţi toţi “viitorii” – cei care urmează, în seria(cu conţinut încă neprecizat 100% de autorii volumului… – ar fi şi imposibil, la acest ceas de desfacere/abia-îmbobocire a Ideii Frumoase…) SCRIITORI VRÂNCENI CONTEMPORANI . Cine are idee de “mai bine decât atât” – s-o spună, cu francheţe, de pe acum: autorii sunt(se arată…) deschişi oricăror sugestii productive şi de bună-credinţă!

Ce să spunem? Spor la treabă, Domnilor Don Quijotte!!! Domnilor Vizionari ai Unei Florenţe Vrâncene – reverenţă – respectuoasă, smerită, pioasă!…Veţi fi ştiind Domniile Voastre ce veţi fi ştiind, dacă v-aţi apucat, ”pe bune”, să urcaţi acest Everest, cu vârful în PARNAS…Oricum, o primă (mare! – se va vedea cât de răsunătoare…) Victorie a Neuitării Literare a fost trecută în Cronica Neamului Românesco-Vrâncenesc! De vor mai fi fiind cavaleri adevăraţi, în această lume şi în acest ev – cartea-pilot(şi pilon!) a seriei SCRIITORI VRÂNCENI CONTEMPORANI e menită să-i provoace la luptă, pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă!!! Să-şi dovedească solidaritatea (iar nu fierea invidiei şi ţâfna suficienţei/indiferenţei, conform unui bine ştiut, de-acum, obicei, neaoş românesc…) – cu tot ce pot: cu documente inedite, fotografii prăfuite etc. etc. – faţă de strădania vizionarilor focşăneano-vrâncenesco-români “florentini” – MIRCEA DINUTZ şi ALEXANDRU DEŞLIU – şi ura neîmpăcată faţă de Nedreapta Uitare a BINECUVÂNTĂTORILOR(şi binecuvântaţilor, poate…) Neamului!!! Cum /ce faci – face-ţi-se-va! – zice Sfânta(şi înţeleapta!) Scriptură…

prof. dr. ADRIAN BOTEZ

Anunțuri